Sarbatorile sunt aidoma unei masini a timpului – pe parcursul a cateva zile ne reintoarcem in copilarie, la vatra bunicii, unde ne-au fascinat mirosul de turta dulce amestecat cu cel de brad, soba calda si povestile bunicului – unele cu zane si feti frumosi altele din razboi, cele din urma mai degraba impletite cu un trecut personal greu, dureros dar mascat de blandete si cuvinte alese cu grija. Bucuria de atunci incerci sa o retraiesti de fiecare data, la fiecare Craciun dar parca nu mai are acel farmec – poate pentru ca tu ti-ai pierdut din naivitatea si puritatea copilului, poate pentru ca acum vezi doar o casa batraneasca, rece, lipsita de caldura bunicilor, poate pentru ca ai o mie si una de griji si te preocupa mai degraba sa faci cumparaturile, sa impodobesti bradul, sa lasi la birou totul in regula si nu mai ai timp, poate si iar poate…
Dar este si perioada in care te deschizi cel mai mult povestilor, le dai crezare si pe unele chiar le sustii, nu e deloc intamplator ca afli abia acum din mass media de cazuri sociale, in care sunt implicati, de cele mai multe ori, batrani sau /si copii, cu o situatia materiala extrem de precara pentru care o portocala sau o jucarie inseamna ceva extraordinar, o amintire importanta cel putin pentru 1 an in timp ce pentru tine este ceva obisnuit. Povestile de viata se vand ca painea calda, asa cum este si cea de mai jos care a strans nu mai putin de 54 de milioane de vizualizari intr-un singur an.
Daca te-a atins emotional, te-a facut sa le dai un telefon parintilor, bunicilor sau macar sa zambesti atunci videoclipul si-a atins scopul – este vremea magiei, bucuriei daruite si impartasite, zambetelor, strangerilor de mana si imbratisarilor sincere.
Una dintre povestile care m-a prins pentru ca am fost partasa este campania: Pe urmele lui Mos Craciun, organizata de Asociatia Tara Tinerilor Uniti.
Voi detalia intr-un articol separat etapele campaniei, dar esenta a fost ajutorarea a peste 580 de copii din mai multe orase din tara, din familii defavorizate, extrem de sarace, copii ce prezinta risc de abandon scolar timpuriu si de excluziune sociala .
Sa reunesti 40 de voluntari, unii studenti dar cei mai multi cu loc de munca full time, care sa vina zilnic in mod voluntar si sa contribuie la realizarea e peste 1000 de pachete cu dulciuri, imbracaminte, rechizite, alimente etc dar si la pregatirea unor activitati educationale pentru copii cu varste variate de la 3 la 14 – 15 ani nu este deloc usor, sa traiesti emotia dinaintea plecarii, ca ar putea sa nu iasa totul cum doresti si ai planificat.
Insa povestea efortului, a activitatilor de organizare, a discutiilor cu diverse firme pentru a ne fi sponsori se pierde intr-o poveste de viata – cea a lacrimilor, bucuriei in forma cea mai pura a copiilor, a curiozitatii descoperirii (pentru unii poate pentru prima oara) a lui Mos Craciun, a aprecierii sincere. Fiecare cuvant este pentru ei o mangaiere, un strop de speranta si pentru noi o perspectiva noua de a trai si mai ales de a intelege cat de norocosi suntem ca am primit de la parinti, de la bunici educatie, speranta, optimism.
Poate nu mai avem zapezile de altadata, bunicii minunati care ne faceau copilaria o poveste in sine, mirosul de cozonac de pe vatra dar putem, prin puterea gandului, sa revenim in acele locuri si prin puterea prezentului, sa scoatem de la „naftalina” bucuria de a darui, de a imbratisa sincer pe cei din jur, de a crea povesti cu final fericit pentru alti semeni, pentru cei dragi si pentru sufletul nostru.
Voi ce povesti vreti sa impartasiti ? E vremea colindelor dar mai ales a povestilor 🙂
*Pozele sunt preluate de pe acest site, arhiva personala si pagina Asociatiei Tara Tinerilor Uniti