Aventura vieții în Etiopia

• „Pozitionezi mouse-ul pe folderul acela, faci click si vezi ca sunt o multime de fotografii pe laptop ! ” Vrei sa mănânci? Vezi ca au mai rămas in frigider cateva chiftelute, le poți incalzi la cuptorul cu microunde ! Dupa, ne putem uita la televizor sau merge la mall sau in parc!” Ii spun totul in engleza, stie.

Se uită la mine cu ochii mari, parcă neintelegand ce vreau sa spun. Se prea poate chiar sa nu inteleaga, e prima data aici… In avion toată lumea se uita ca la urs la noi, s-or fi gandit ca ea m-a sechestrat pe mine sau eu am rapit-o. A lipsit doar putin să nu fim retinute in aeroport si eventual duse la politie.
E de înțeles intr-un fel, eu cu pielea albă, coafata, imbracata elegant; ea cu pielea de culoarea ciocolatei, cu picturi pe față si pe corp si imbracata sumar, cat sa nu para dezbracata. Face parte din tribul Karo, situat pe Valea Omo, din Etiopia de Sud, caminul celor mai fascinanti oameni de pe continentul african. Aici salasluiesc o multime de triburi primitive. Pe Kamali (numele ei reprezinta un spirit african care protejează copiii de boala) am cunoscut-o cu ocazia unui circuit organizat de Extreme Travel and Adventure din Brașov, prima societate din România specializată în expediții și turism de aventură. Cu peste 10 ani de experiență in spate, ei organizeaza si excursii personalizate, pentru grupuri mici, omogene oriunde in lume doar că, la momentul respectiv doar eu si Alina ne-am luat inima în dinti, deși, aparent eram 10 prieteni dornici de aventura vietii lor.
Ne-am dorit ceva „exotic”, care sa ne deconecteze complet de secolul 21, de nebunia tehnologiei, sa ne surprinda prin peisaje incredibile, asa ca am ales între circuit Africa de Sud, Swaziland si Lesotho si circuit Etiopia.

L-am ales pe ultimul prin prisma faptului că aveam concediu doar 14 zile. Stiam destul de putin despre Etiopia –  ca aparitia ei datează din timpul legendarului rege Solomon si al Reginei din Saba si fiind situata in Cornul Africii, se învecinează cu Eritreea, Sudan, Somalia, Kenya și Djibouti si ca nu are ieșire la mare. La asta se adauga cateva documentare urmarite pe net despre capitala ei – Addis Abeba.
Ne-am pregătit bagajul, ne-am făcut semnul crucii si am pornit în marea aventura. Iata si prima surpriza – ne-am intors in timp cu 8 ani (etiopienii folosesc calendarul coptic) si ora 6 dimineata este ora zero la ei, cand rasare soarele.

• Hai 1, 2, 3 si! Am izbucnit in ras amandoua timp în care ceasurile zburau de la mainile noastre si straluceau pentru ultima data. Noi respiram fericire !  Asta da inceput de aventura!

Primele 2 zile au trecut extrem de repede, abia ne-am obisnuit cu noul fus orar si am apucat sa vedem partea frumoasa a vietii în Etiopia: capitala lor Addis Abeba este a treia capitala din lume ca altitudine. Ne-au uimit contrastele intre clădirile inalte de sticla, infrastructura bine dezvoltata gratie investitorilor chinezi, Muzeul National cu celebra Lucy, (cea mai veche fosila humanoida) si, puțin mai spre periferie, strazile neasfaltate,casele din lut si paie, oameni desculti, copii care mânau capre.

• Alina parca ne-am intors in copilarie, dar mamaie traia mai bine, doar anexele erau din chirpici, nu si casa, iar noi ne duceam în joaca cu animalele la pășune, in schimb ei..

• Asa e, îmi răspunse oftand..uite ce ochisori triști are fetita aceea..

Ni s-a pus un nod in gat amandurora si ne gândeam la ce copilarie fericita am avut. Am intrat in celebra cafenea Tomoca, să ne invioram puțin. Am gustat cea mai buna cafea ever, se vede că etiopienii au traditie in domeniu. Ne-am retras devreme la hotel, caci urma o zi încărcată.
Dis de dimineata ne-am urcat in mașinile 4×4 și am plecat catre Arbaminch, orasul celor 40 de izvoare, aflat în vecinatatea Parcului National Nech Sar. Parcul ne-a lasat realmente cu gura cascata printr-un peisaj extraordinar, specii de animale si pasari pe care nu le mai văzusem niciodata in viata noastra, crocodili uriași, o armata de Gazele Grant.

Dar punctul culminant nu fusese inca atins – mai aveam de vazut satul Dorze si pe locuitorii acestuia, denumiti si croitorii Etipioei de Sud. Cel mai evoluat trib locuia la înălțime, peste 2000 de metri altitudine si isi construia casele cat mai sus spre cer, uneori si 12 metri inaltime de teama termitelor. Pentru prima data am dormit cu teama si eu si Alina, eu una am visat ca ma muscau de nas si nu era nimeni sa ma salveze. M-am trezit epuizată si cu o față cu care as fi putut speria chiar si o termita 🙂 . Noroc ca insotitorul nostru era un om glumet si mi-a readus zambetul pe buze (macar atât dacă moaca mi-era șifonata). Am coborât catre Valea Omo să vedem parcul Mago si să facem cunoștință cu triburile cele mai primitive: Hamer, Karo, Mursi, Surma, Dasenech. Mursi si Surma sunt renumiti pentru plăcile lor inserate in buze intrucat se pare ca acesta este idealul lor de frumusețe, Karo pentru picturile de pe corpul lor. Este un loc al traditiei, al unor obiceiuri barbare in lumea noastră ( de exemplu femeile Mursi isi dovedesc puterea născând singure în jungla), este lumea de la inceputuri cand raul se făcea cu sabia si nu cu viclenia, nu prin cuvânt ca in lumea noastră „civilizată”. Cu toate că este un mediu auster, femeile nasc chiar si cate 5 copii si se luptă sa ii îngrijească, deși nu au spitalele, dotarile, hrana „lumii civilizate”.

• Am nevoie de un respiro, îmi întrerupse Alina șirul gândurilor, e bine ca maine suntem la Capitala.

• Asa este, ii raspund încet, gandindu-ma la Kamali, fata din tribul Karo, considerată o excentrica printre locuitori, fiind singura care stie engleza,  scolita în capitala si care m-a rugat să o iau cu mine in „civilizație”. I-am lăsat numărul meu de telefon si adresa.

Următoarele 5 zile le vom aloca Etiopiei de Nord. Vom afla de ce Etiopia este supranumita „Tara lui Dumnezeu”, vizitand Lalibella, orasul sfant al etiopienilor creștini, unde s-ar afla si Chivotul Legii, renumitele biserici monolitice, biserica săpată în piatra din Tigray.
De departe, cea mai asteptata vizita, care ne va testa forta fizica cat si cea psihica este cea la  Vulcanul Dabbahu, situat în deșertul Danakil, supranumit si „cel mai crud loc de pe Pamant”. Pana la lacul de lavă, traseul durează în jur de 3-5 ore de mers pe jos și cu tot ajutorul din partea camilelor, desemnate responsabilii resurselor noastre, simt ca ma prăbușesc. Doi colegi au nevoie de ingrijiri medicale, eu si Alina ne dam testul maturitatii, nicicand nu am mai fost atat de vitregite de soarta, atat de aproape de viata si moarte in același timp. Alina a izbucnit in plans, însoțitorul nostru a venit repede langa noi sa ne incurajeze. Cine spune ca o astfel de experienta se uită, se insala amarnic. O astfel de călătorie se transmite in scris ca mostenire culturala nepotilor si ramane reperul tau de suferinta pentru toate evenimentele care vor urma.

Ne uitam una la cealaltă si ne imbarbatam din priviri -am ajuns si la Hamadella, satul din mijlocul desertului, unde vom inopta. Suntem puternice, libere și capabile de multe mai multe decat credeam !
Urmează Dalol, locul denumit Curcubeu unde vom vedea peisaje spectaculoase, cum ar fi lacurile sărate, lacurile colorate și izvoarele termale, deșertul alb de sare și munti de sare. Este ultima statie înainte de intoarcerea în Mekele si zborul catre Addis Abeba.

A fost o calatorie pe cinste ! Am avut de toate – intoarcere în timp, traditii, peisaje spectaculoase, animale nestiute, deșert, emotii de toate soiurile ! Am consolidat o prietenie, am legat una cu Kamali (vom vedea cat ii va fi de greu si ei in lumea „civilizată”) si mai presus de toate am renascut ! Mulțumesc Extreme Travel and Adventure !

*Pozele exclusiv din sursele menționate pe Superblog

• Share is care

*Superblog 2018