Educația generației digitale: cât de greu este să îi fii profesor?

Citești in: 6 minute

Educația și profesorul – o ecuație mereu la moda

Aristotel, cel mai mare filozof si om de stiinta al lumii antice sublinia importanța educației si a profesorilor: „Cei care se ocupa de educația copiiilor sunt demni de mai multa onoare decat cei care le dau viata; de aceea, pe langa viata, daruiti copiilor si arta de a trai bine, educandu-i”.

La mii de ani distanta, importanta acordata educatiei si unui profesor bun se mentin la acelasi nivel, Andrei Plesu punctand: „Educaţia alcătuieşte ţesutul natural al unei comunităţi. Cred că un bun profesor trebuie să obţină un dozaj armonios între următoarele calităţi: dragoste autentică pentru materia pe care o predă, simpatie pentru elevii săi (implicînd o constantă bunătate a inimii), rigoare bine temperată.”

Dacă vă intrebati care este motivul pretuirii educatiei si profesorilor, acesta este cât se poate de simplu: bunăstarea si fericirea unei natiuni pornesc de la educatie. Este suficient sa ne uitam la sistemul finlandez de educatie si ulterior la statistici despre cele mai fericite națiuni din lume pentru a remarca corelatiile.

Profesori model – Ion-Ovidiu Pânișoară

Din acest motiv, am ales să dezbatem despre educația pentru generația digitalizata de azi si proiecte educationale intr-un interviu de colecție cu domnul profesor universitar doctor Ion-Ovidiu Pânișoară.

Pentru aceia dintre voi care nu il cunoasteti, dumnealui este Director al Departamentului de Formare a Profesorilor și conducător de doctorat în domeniul Științe ale Educației la Universitatea din București. De asemenea, este si autor a 14 carti, Medaliile succesului fiind cea mai cunoscută si apreciata, inclusiv la nivel internațional. Coordoneaza cu succes 2 colecții la Editura Polirom si este promotorul site-ului de referință în domeniul educațional – http://www.performante.ro/

Va invit să savurati un dialog realist, presărat din loc in loc cu pasiune, dragoste de meserie si de viață:

Educatia este despre viata

Ce reprezintă pentru dumneavoastră pedagogia ? Povestiti-mi pe scurt despre câteva proiecte de suflet. (Oana)

Cred cu tărie că pedagogia trebuie să fie nu doar un instrument în mâna profesorului, ci și un mod de a înțelege mai bine viața, pe noi și pe cei de lângă noi.

Iata de ce teoriile și abordările din științele educației nu mai sunt suficiente doar la nivelul specialiștilor. Este necesar ca pedagogii să se implice în viața societății, să ofere publicului nu doar teoria, ci și produse educaționale care să vină în continuarea teoriei.

Am înțeles acest lucru și mai clar în momentul nașterii fiicei mele. Am găsit atât de multe produse educaționale pe piață, dar puține fiind cele dezvoltate de specialiști.

Educația este un domeniu atât de vast încât foarte multă lume a simțit nevoia să se exprime.

Și uneori, acest lucru a fost pozitiv și a adus „sânge proaspăt”, viziuni noi, perspective fresh. Dar au existat și multe momente în care – cu bună credință și intenții pozitive – anumite produse educaționale au făcut mai mult rău decât bine.

Alegeri intelepte pentru educatia copiilor nostri

Revenind la acea implicare a pedagogului în viața societății, am început în urmă cu 6 ani primele volume din seria Medaliile succesului. 

Ne gândeam atunci (eu și soția mea – conferențiar la Psihologie) că o carte trebuie să transmită mesaje pozitive: cum trebuie educat copilul pentru a avea răbdare, să coopereze, să aibă încredere în sine, empatie, curajul de a vorbi în public, perseverență, organizare etc.

Apoi, pentru că fiica mea își dorea să îi spun în fiecare seară câte o poveste „nou nouță” am început să creez povești cu două personaje: o prințesă Alla și un extraterestru Zarrygot. Din nou mă interesa „morala” poveștii: copilul trebuia să învețe ceva și după ce a terminat de citit cartea.

În vara aceasta am lansat pe piață un alt proiect interesant: pentru că undeva în tinerețe am scris și poezie (în acele timpuri am și publicat trei cărți de poezie și mai recidivez și acum din când în când pe un blog dedicat) m-am gândit: de ce nu aș combina pedagogul din mine cu poetul?

Așa a văzut lumina tiparului: Emoțiile – de la teorie la poezie, o carte care aduce o perspectivă cu totul nouă în zona aceasta.

Și a mai fost etapa cu jocurile educaționale: anul trecut Provocarea emoțiilor la care am lucrat împreună cu fiica și soția mea și anul acesta Emotijovia: Emoțiile – Jocurile Vieții. Acest din urmă proiect reprezintă o altă încercare de a ieși din zona mea de confort pentru că este primul joc care poate să fie jucat de persoane la orice vârstă (nu mai este destinat doar copiilor). Este un joc în care cred foarte mult și sper să ajungă să fie utilizat de cât mai mulți oameni.

Provocările generației digitale

 Ce trebuie sa schimbe profesorul de azi pentru a se adapta la elevii și studenții de acum?

Profesorul de astăzi este între două lumi: pe de o parte lumea în care el s-a format (unde are o anumită nostalgie), pe de altă parte lumea elevilor săi și a părinților acestora. Multe studii vorbesc despre copiii nativ digitali care sunt altfel în sensul că – legați de tehnologie (și uneori dependenți de ea) – vin la școală cu un profil educațional sensibil schimbat față de ceea ce știau profesorii lor despre ei: au o deschidere spre nou dublată de o anumită superficialitate, se „aruncă cu capul înainte” și nu țin seama de riscuri, sunt multitasking, sunt mai puțin doritori să se implice în proiecte pe termen lung (au o capacitate de a răbda redusă) etc.

La pachet – vine și o altă perspectivă: a părinților. Aceștia sunt mai centrați pe a cere școlii să facă multe lucruri, dar au mai puțin timp să se implice chiar ei în educația copiilor lor. Eu le spun de multe ori profesorilor: și părinții au fost, la rândul lor, elevi. Dacă acum nu au o percepție bună față de școală înseamnă că și noi, profesorii, am greșit undeva. Avem acum șansa ca prin elevii de astăzi (și părinții de mâine) să schimbăm asta, dar o facem? Dacă copilul o să fie fericit la școală el o să devină un părinte care o să-și aducă aminte cu plăcere și o să fie de partea noastră în educația propriului copil. Dacă nu…procesul va fi dificil in ambele tabere

Comunicarea – cheia in educație?

Care sunt regulile unei comunicări eficiente si daca ne puteți da câteva exemple în care au fost greșit folosite ?

Este complicat să rezumi regulile unei comunicări eficiente în câteva rânduri. Poate am putea să începem de la empatie. Știți de câte ori vorbim despre ea, dar uităm atunci când cineva ne enervează să ne punem și în „papucii” lui/ei?

Și – cel puțin pentru profesori – este bine să învățăm să nu „luăm personal” ceea ce ni se întâmplă. Elevul care se foiește în bancă, care spune/face ceva nepotrivit nu are ceva cu noi (de cele mai multe ori!). Sunt multe situațiile în care el „deplasează” o frământare, un conflict, o frustrare de acasă la școală și invers, sunt destul de multe situațiile în care ne aflăm în fața unui „butoi cu pulbere” și noi devenim fitilul, deși puteam evita asta. Și dacă este să mă refer și la o a treia regulă (în comunicare cifra 3 are valoarea magică conform căreia trei reguli/principii etc. se rețin, mai multe cresc riscul uitării) am putea vorbi despre disponibilitatea reală de a negocia, de a renunța la adevărul meu în favoarea adevărului comun. De multe ori oamenii nu înțeleg că, pentru a primi ceva de la celălalt trebuie să și dai ceva. Iar școala nu face excepție! Cred că un profesor (ca și orice altă persoană care lucrează cu oamenii) ar trebui să plece de acasă gândindu-se la ce poate să renunțe înainte de a se gândi la ce poate să primească…

Cum măsurăm performanta? Notele mai sunt un criteriu ?

Din păcate notele au devenit de ceva timp mai degrabă un factor destabilizator decât un factor motivator pentru elevi (și mai ales pentru părinți). Copiii au început să aibă stresul notelor mari (cel puțin la începutul claselor gimnaziale – apoi intervine un soi de blazare cu potențial destabilizant pentru motivația pentru învățare). Rareori elevul mai învață pentru că vrea să afle lucruri și să atingă anumite performanțe în sine și deseori se învață pentru notă. Unii autori au și adăugat stilului de învățare profund și stilului de învățare superficial (pe „deasupra”) un al treilea: stilul de învățare „strategic” în care elevul învață profund, dacă știe că o să fie „ascultat” și superficial, dacă știe că are deja notă.

Este clar că trebuie să facem ceva ca forța „motivațională” a notei să scadă și să creștem alte surse de motivație pentru învățare: curiozitatea (atât de puternică și atât de puțin folosită în cadrul școlii), cultivarea plăcerii de a învăța, redimensionarea conținuturilor (cu creșterea elementelor aplicative și scăderea ponderii celor pur informative) etc.

Părinți educați, copii model

Ce îi sfătuiți pe părinți in acest context?

Îi sfătuiesc pe părinți să aleagă cu atenție produsele educaționale pentru copiii lor.

Știu că există deja o perspectivă în care părinții gândesc: „și așa nu mai citește, ce dacă ceea ce citește nu este Ok?” Mă gândesc că avem aici o problemă similară cu jocurile video – uneori îi lăsăm pe copii să se joace, alteori le interzicem, dar știați că există multe jocuri video care sunt la fel de distractive ca jocurile „nocive”, dar care sprijină dezvoltarea copilului?

Asta însemnă însă o presiune foarte mare pe părinți, care trebuie să știe ce cărți sunt potrivite și ce cărți nu sunt, ce jocuri video sunt Ok (și este vorba de o piață care se schimbă extrem de repede) etc. Iată de ce școala trebuie să ajute părinții să fie la curent cu toate aceste lucruri, dar și școala trebuie ajutată, trebuie să primească resurse, consiliere, sprijin.

---

Voi puteți numi 3 profesori model ? Daca da, de ce v-au rămas tocmai ei in minte ?

*Poza de fundal Irish Times, celelalte Unsplash si Pinterest
*Respecta Legea dreptului de autor în locul plagiatului!