Toata viata am fugit de workaholici via Emil Călinescu

Despre Emil va pot spune ca e un haios și jumătate, un om de cuvant, un blogger plin de imaginație și inteligent. Azi am primit un articol scris special pentru HR Passion, o perspectiva la care nu m-am gândit despre workaholici: 

Workaholicii, carora mie-mi vine sa le zic workoholici, desi stiu ca e gresit, sunt acea specie de oameni de care eu tot timpul am fugit. Eu pun egal intre un workaholic, un betiv, un fumator inrait, un drogat si un dependent de jocurile de noroc.

Sa va dau cateva manifestari, intalnite la diversi prieteni:

• Nu poti fixa niciodata o intalnire cu 5 zile inainte. De fiecare data mi se spune ca nu stiu cum va sta treaba in ziua respectiva, ca nu are cum sa … rupa usa la ora 6 fix (vai, ce expresie frumoasa!) si ca mai bine am vorbi in ziua respectiva, pe la 5. Bineinteinteles ca in 90% din cazuri persoana in cauza NU RASPUNDE la ora 5, caci fie avea ceva fundamental de facut la acea ora (cel mai probabil, un tabel in excel), fie era intr-o sedinta (din care nicicum nu putea sa iasa ori macar sa trimita un sms/mesaj pe chat), fie nu avea telefonul la indemana (pentru ca un workaholic adevarat are un telefon personal si unul de munca: numarul personal este stiut de toti colegii si de seful lui, in timp ce numarul de munca NU e cunoscut de niciun prieten de-al lui).
• Unicele subiecte de discutie ale persoanelor in cauza sunt legate de munca, de colegi si de sefi. Fie il uraste pe seful, fie il iubeste. Workaholicul nu este niciodata NEUTRU: seful fie este un nenorocit care nu-i apreciaza munca, fie este o bomboana de om, este super-smecher, este divin, este fabulous. Si, bineinteles, mi se spune ca as fi incantat sa-l cunosc, ca l-as aprecia cu siguranta.
• Un workaholic adevarat este cel care-si critica colegii ca nu muncesc la fel de mult. Daca firma este pe locul 2 ori Doamne-fereste pe 3, de vina sunt colegii care nu muncesc cum ar trebui. Care nu muncesc cu sufletul, care vin doar sa-si ia salariul. Caci situatiile in care X si-a dat in gat colegul sunt reale si pe bune: normal ca l-am dat in gat, din cauza lui firma nu progresa! Logic, firesc!
• O amica mi-a povestit despre o colega de-a ei workaholica, din cauza careia a fost nevoita sa plece. Cica seful i-a reprosat direct ei, amicei mele, care lucra la o agentie de turism, ca nu munceste precum colega ei, ca … rupe usa (expresia mea preferata, v-am zis) la ora 6 fix (la 18:15 esti deja acasa), ca a ei colega munceste si pana la 9, chiar daca firma nu are bani sa-i plateasca orele suplimentare. Caci acelei colege nu-i trebuiau bani in plus: se multumea cu laudele din partea sefului. Cu realizarile profesionale. Cu faptul ca firma crescuse intr-un an cat altele in 5.
• Aflu de cineva, o cunostinta comuna, nu o persoana pe care s-o cunosc bine, ca a ajuns in spital. Cica din cauza epuizarii. N-au vrut sa foloseasca termenul de workaholic, dar despre asta era vorba. Ce facea acea persoana pe patul de spital? Statea linistita sa se odihneasca? Nicidecum: avea laptopul si facea tabele. Da, lua medicamentele la ore fixe, avea perfuzia in vena, era examinata constant de catre medici. Dar facea exact ce facuse pana cand se imbolnavise. Nu eliminase cauza, ci trata efectul.

Acum, trebuie sa fac o paranteza un pic mai lunga. Nu-s medic, deci nu pot spune ca vorbesc din perspectiva unui specialist. Ca nu sunt. Insa cred ca uneori cel mai bun medic personal esti tu si cu sufletul tau. Ca cel mai bine e sa faci ceea ce simti, nu ceea ce zic altii, specialisti sau nu, sa faci. Nu zice nimeni sa te tratezi singuri, sa iei ce medicamente te taie capul, insa anumite lucruri trebuie sa le simti, sa le constientizezi.

Sa fiu mai explicit. Citisem la un moment o teorie, un japonez cred ca era, cum ca boala cea mai nenorocita, cea mai distrugatoare, cancerul, ar avea de fapt o cauza unica: stresul. Faptul ca facem lucruri gresite din punct de vedere medical, ca fumam, ca bem prostii, ca mancam chestii nocive, nu face decat sa-l localizeze. El s-ar localiza, de fapt, in acea parte mai sensibila a corpului. La fumatori, cel mai probabil faci cancer la plamani. La cei care mananca fast-food, faci cancerul la colon sau la stomac. La cei care consuma alcool mult poti face cancer la ficat. Si tot asa.

Cum ne explicam, altfel, cancerul de plamani la nefumatori? Da, unii doctori au gasit repede o cauza: fumatul pasiv. Care, nu neg, nu este deloc sanatos si, sincer sa fiu, deloc placut. Dar cum sta treaba in cazul cancerului de stomac facut de persoane care toata viata au mancat doar hrana bio? Ori cancerul de ficat la persoane care nu puneau gura pe alcool? 

Drept urmare, fara sa trebuiasca sa imi confirme alti medici aceasta teorie, eu am ajuns sa cred in ea. Si desi nu mananc si nu beau deloc sanatos, nu sunt obsedat de sanatate ori de vreo reteta a perfectiunii, mi-am propus sa ma feresc de un lucru: de stres.

Nu ma incalzeste cu nimic sa am o tona de bani daca tot timpul voi fi stresat: sa ii/ma pazesc; sa ii inmultesc; sa cumpar cu ei influenta, putere, recunoastere. Nu ma incalzeste cu nimic sa am contul plin si sa nu am cand sa ma bucur de ei. Sa fiu plin de bani, dar extrem de stresat.

De altfel, aplicand cumva o chestie auzita undeva demult la un profesor prin facultate: atunci cand un stat are surplus bugetar inseamna ca a avut un guvern incompetent care nu a fost in stare sa-i cheltuie, sa-i investeasca. Aplicand asta la mine, voi constientiza ca fac ceva gresit atunci cand luna de luna imi vor ramane multi bani in cont. Inseamna ca am muncit si am produs mai mult decat am putut cheltui. Inseamna ca am muncit mai mult decat m-am distrat. Lucru total gresit.

In final, o anecdota, pe care desi m-am strofocat sa o gasesc pe Google, n-am reusit, asa ca v-o zic din memorie. Cica se duce un grup de afaceristi americani la o populatie izolata, care locuia undeva in Caraibe. Pe plaja. Ei pescuiau atat cat aveau nevoie, peste, mai mancau scoici. Din astea. Vindeau si un pic, dar nu foarte mult.

Vin americanii si ii intreaba:

• Bai, dar prosti sunteti. De ce nu va extindeti. De ce nu produceti mai mult?
• Pai care ar fi urmarea?
• Pai ati produce bani mai multi. Nu ati trai in cocioabele astea, ci in niste apartamente moderne in SUA.
• Asa, si apoi?
• Si apoi acolo ati produce si mai multi bani, ca ati avea piata de desfacere.
• Asa, si apoi?
• Apoi ati iesi la pensie si, cu o pensie babana, ati sta toata ziua tolaniti pe plaja la soare.
• Pai noi deja facem asta!

Nu stiu daca am stricat poanta anecdotei, era mai lunga decat ce v-am zis eu, dar ideea este aceeasi.

Emil Calinescu sunt, detin 11 bloguri si nu sunt workaholic. De fapt, nu am fost angajat niciodata si nici nu am de gand sa fiu. Blogurile mele sunt diversificate: film, fotbal, carte, mancare. Am si un blog de brand personal, unul pe care scriu mai rar decat mi-as dori. Dar, deja v-am zis asta: intai distractia si abia apoi munca ☺

Ps: Era sa uit: de vina pentru existenta acestor workaholici suntem noi, ceilalti. Sau, de fapt, voi. Caci atunci cand auzi ca un om este dependent de jocuri de noroc, il repudiezi, il urasti. Daca un om este dependent de alcool, este un betiv care merita izolat social. Daca este un drogat, un dependent de droguri, nu merita 2 bani.

Daca, insa, este workaholic multi se uita la el cu respect. Se mira cum de POATE munci atata, il invidiaza chiar. Cand un pacient internat in spital pentru o boala de plamani fumeaza pe ascuns o tigara este un inconstient, este un vicios fara leac; cand un om internat in spital pentru o boala de ficat bea pe ascuns este un alcoolic fara leac; cand un workaholic este internat in spital pentru ca e prea stresat si auzi despre el ca face tabele in excel de pe patul de spital, este un EROU! Eu stiu ca e gresit, dar trebuie sa constientizati si voi asta.

*Articol scris de Emil Călinescu, Blogger pe 11 bloguri pe diverse teme pentru HR Passion.

• Alegeți respectarea drepturilor de autor în locul plagiatului