Luiza Stefan Coach NLP „Managerul da tonul echipei”

Citești in: 15 minute

1. Luiza Stefan Coach NLP traseu profesional

Luiza Stefan Coach NLP este înainte de toate un om care traieste zi de zi, cu zambet si incredere, jocul asta, de-a viata. Am plecat de la a lucra imediat dupa liceu (caci nu am intrat din prima la facultate) ca stenodactilografa in intreprinderea unde lucrau si ai mei.

Mda… am fost angajata “pe pile”. Ii chema secretarul de partid sa ceara detalii despre tineri- viitorul tarii si, daca nu erai nici student nici in randul clasei muncitoare, era de rau.

Asa ca, te ajuta sa ai un loc de munca. A fost foarte bine pana la urma, caci lucram jumatate de norma la Oficiul de Calcul (IT-ul de azi) si jumatate la HR. Abia aparusera calculatoarele personale si aveam un avantaj ca stiam sa tastez rapid.

Apoi am inceput cursurile de ajutor programator, analist de baze de date si uite cum, din tanara pasionata de citit si filosofie, am ajuns sa dezvolt o latura super tehnica. Faceam de toate – de la desurubat tastaturi si carat cutii de hartie A3 la imprimante,  la programare.

Au trecut asa vreo 10 ani pana cand, fara studii de specialitate, nu am mai putut ramane in departament, asa ca am fost nevoita sa plec in alta echipa. In aceeasi intreprindere, dar la o sucursala. Am avut “noroc” iarasi sa stiu engleza foarte bine si asa am ajuns sa fac project management cu o echipa de tailandezi, moldoveni si spanioli care au implementat un sistem de facturare. O super experienta care mi-a folosit in toate celelalte locuri pe unde am lucrat si locul unde am tinut prima oara un curs (ca nu ii pot spune “training”) – cu colegii din casieriile dotate cu calculatoare.

Am plecat in 2000, dupa 10 ani – da, sunt omul locului, daca se poate, fiindca divortasem si nu-mi mai ajungeau banii si programul din acel proiect era infernal. Trebuia sa fiu la munca inainte sa se deschida casieriile – adica 6:30, sa verificam o tona de detalii si plecam dupa ce se emitea ultimul raport, care insemna si 9 seara.

Trecerea spre industria de telecomunicații

Aveam un prieten care lucra la Telemobil si se pregatea lansarea Zapp. Angajatii erau comisionati daca recomandau prieteni “ca lumea”,  asa ca am ajuns sa traiesc prima experienta de “corporatie”.

Am luat lucrurile de la capat, Eram cu totii noi. Am inceput de la sunatul la casca pentru recuperarea debitelor de la facturi. Nu mi-a placut sa fac asta. Empatizam cu fiecare om care avea o problema. Si erau mii. Incercam sa sustin cauze, sa fac amanari, sa nu intrerup telefoanele … eram “neperformanta” din punct de vedere task-uri si target. Iar am avut noroc, era nevoie de cineva cu cunostinte tehnice si chef de pritocit hartii (adica atentie la detalii).  Era nevoie sa facă corectii la facturi si sa si participe in echipa de proiect care implementa un sistem integrat de gestionare a clientilor.

Si uite asa am ajuns iar sa fac ceva super interesant si din care toata lumea a avut de castigat, plus ca iar am putut face traininguri pentru colegi, in care explicam cum sta treaba cu factura si cu activarea telefoanelor.

Din telecomunicații în banca

Am plecat din Zapp in 2004 in ABN AMRO, una din bancile care deschidea divizia de retail. Am luat iar totul de la capat. Proceduri, fluxuri de lucru, sunat, explicat… Dar o alta lume.

Managerul pe care il aveam este una din persoanele care mi-a schimbat viata. Ne stiam din Zapp si este un exemplu de perseverenta, focus, ambitie si invatare cu sens. Pe masura ce echipa s-a marit am devenit Team Leader, apoi manager, apoi am ajuns sa conduc departamentul. Din pacate cele doua achizitii (preluarea de catre RBS si criza si apoi preluarea de catre UNICREDIT) au dus la desfiintarea sucursalei din Romania si … asta a fost.

Am fost inspaimantata ca voi ramane fara loc de munca, in 2012 cand s-a anuntat oficial inchiderea. Asa ca am facut o lista cu tot ce as putea sa fac incepand de “maine”. Prima pe lista a fost “femeie de serviciu la bloc”. Tocmai se pensionase cea pe care o aveam si era cea mai facila varianta. Apoi mai puteam fi bona si meditatoare de engleza.

Trainer, o opțiune când nu mai ai loc de munca?

Undeva pe lista a aparut si trainer. Am inceput sa caut sa vad ce pot face si asa am ajuns la scoala de … coaching. Auzisem de asta in 2005, facusem un mini modul intr-un curs de leadership, citisem cartea lui John Wittmore si faceam cat ma pricepeam. In 2005 cursurile erau foarte scumpe si ma pasiona atat de tare ce faceam ca nu avea niciun rost sa dau atentie si energie la altceva.

Si uite ca m-am apucat de studiu in 2013. Ziua eram la munca, unele week-enduri la curs – am facut in paralel si intregul program de NLP – saptamanal practica si supervizare plus incepusem sa lucrez cu oricine, sa imi fac mana. Erau foarte deschisi strainii de pe grupurile de FB, asa ca noptile de vineri si sambata aveam client din USA, India, Australia. Am tinut-o asa vreo 2 ani.

In 2014 am plecat din Unicredit si am luat drumul liber-profesionistului. Unde momentan inca sunt. Coaching, training, voluntariat in ONG-uri, ceva consultanta in zona de call center/customer experience – cu asta ma ocup acum.

2. Ce o motivează pe Luiza Stefan Coach NLP ?

Motivata sunt, dar nu zilnic. Sa zicem ca, in medie, 5 zile din 7 sunt ok. Una din ideile care ma tine pe drum este ca “se poate”. Ma provoaca inertia umana sa ii demonstrez ca e plina de resurse.

Ma simt asa, ca un copil caruia cineva ii spune ca ce viseaza nu se poate. Si eu mai fac cu ochiul “neputintei” si mai bifez un client caruia i s-au schimbat perspectivele. Curiozitatea asta ma tine si ea motivata.

Vine omul la sesiunea initiala si ii vad scepticismul, poate chiar teama. Si abia astept sa vad cu ce solutii vine la problema aia care ii increteste fruntea. Testez ce invat, vreau sa vad ce fel de copil creste parintele care am devenit, cum se schimba viata cu partenerul meu si cu familia si prietenii. Sunt asa de multe ca izvorul motivatiei nu prea seaca.

3. Pentru Luiza Stefan Coach NLP este mai ușor antreprenor sau angajat? Care sunt avantajele și dezavantajele?

Asta este o intrebare la care pot raspunde doar cu jocuri de cuvinte.
Depinde
Nici nici
Si si

Provocari sunt peste tot. Am trait si viata sigura si frumoasa a salariului chiar foarte bun, la data fixa, asigurare medicala, masina, telefon – un intreg pachet de confort.

Viata mea pe unde am fost a fost frumoasa. Nu m-am simtit spalata pe creieri si nici dintr-o secta atunci cand intreaga firma, imbracata in culoarea rosie a Zapp-ului, a asistat la primul apel telefonic in noua retea. Nici cand RBS a schimbat verde-galbenul olandez cu albastru si a impinzit cladirea cu poze motivationale cu valorile lor.

Mi se pare normal ca, asa cum recunosti o marca pe care o consumi sa te asociezi si cu ce inseamna un loc de munca. Noi oamenii avem in ADN simtul apartenentei la un grup. Deci e ok sa fii angajat. Cred ca e loc pentru toata lumea.

Ai nevoie si de oameni care sa traga mata de coada si de unii care se bat intre ei pe un post.

Antreprenorul are toate posturile unei firme sub aceeasi “palarie”. (Luiza Stefan, Coach NLP)

Eu sunt experta care face munca. Secretara care suna clientii, face programari, trimite facturi etc. Femeia de la curatenie care matura biroul, sterge praful, uda florile. Aprovizionarea care aduce markere, hartie, fructe, apa. Managerul care ii da expertului de lucru. Directorul de vanzari care cauta new business si face customer service post-vanzare. CEO-ul care are viziunea a ce naiba se intampla in firma. Contabila care urmareste facturile si contractile. Si tot asa.

Ca antreprenor nu am cu cine sa intru in sedinta. Nici pe cine sa intreb daca o fi bine ceva anume.

Sigur ca am o contabila externa cu care ma sfatuiesc, un supervisor cu care lucrez pentru partea mea de profesie… in rest insa sunt eu cu mine si daca fac, e bine, vin banii. Daca nu… nu. E destul de simplu, dar greu al naibii.

Cel mai simplu este sa poti colabora in proiecte mai mari. Pana acum un an asa am lucrat. Mai am si acum proiecte foarte frumoase, dar simt nevoia sa concretizez mai mult ce am eu de spus oamenilor.

Avantaje si dezavantaje sunt si colo si colo.

Unde e libertate nu-s neaparat bani. Unde sunt bani nu e si flexibilitate sau posibilitatea sa fii creativ. Daca vrei sa inveti si sa cresti poti sa o faci oriunde.

Lucrez si cu freelanceri si cu manageri. Daca vezi o oportunitate poti sa o materializezi. Am lucrat cu un manager care a ajuns sa isi eficientizeze la maxim orele de program, caci isi descoperise o pasiune din a face mosaic. Si voia sa ajunga cat mai repede acasa, sa sparga cani si farfurii, sa le slefuiasca si potriveasca. Facea mese, suporturi de pahare etc. O mare pasiune. Ghici ce s-a intamplat:

Echipa pe care o conducea a vazut clar la ea schimbarea. Venea vesela dimineata, muncea cu drag si parca ii ieseau toate, rupea usa la 5 jumate. Le-a impartasit ce facea. Au vrut si ei sa poata face asta. A facut o sedinta cu toti si si-au regandit termenele de lucru cu departamentele cu care interactionau. Au castigat niste minute de colo, niste ore de dincolo, au ajuns la zi cu doua proiecte grele…. Si in vreo 3 luni toata echipa era pa! la 5 jumate. La sala, la copii, la film, la scoala etc. Deci, ce ziceam, se poate!

4. Ce poți sa spui despre încredere în sine – te naști cu ea, o dobândești, o pierzi la primul eșec?

Ne nastem cu tot, absolut tot. Avem ca un siloz plin cu toate semintele tuturor experientelor existente in istoria umanitatii si cu tot potentialul inca neexplorat. Ce “infloreste” insa in gradina fiecaruia depinde de contextul individual.

Spatiul geografic, contextul social si cultural, familia, scoala… Toate sunt caramizi sau material de fundatie. Deci avem potential de a avea incredere in noi.

Insa modul in care fiecare a reactionat la factorii externi a construit, de-a lungul timpului, increderea de azi. De exemplu eram un copil increzator – faceam balet, imi placea sa cant si sa recit poezii. La scoala copiii radeau de mine fiindca eram mica de inaltime si cam rebela.

Asa ca incet incet m-am inchis in mine. Cand am avut primul prieten… am zis ca universul si-a schimbat stapanul si acela sunt eu.  Am bifat sot, copil, job bun, casa, masina… Apoi divortul mi-a mai scuturat un pic cladirea. Cred ca e buna mereu calea de mijloc, zona in care esti suficient de flexibil si ajungi si la a bate cu pumnul in masa vietii sa poti spune “e ca mine”, dar si la a sta confortabil in a nu sti daca poti sa treci intreg peste o incercare.

Spun si eu ceva ce stie toata lumea la nivel teoretic – e un muschi, se antreneaza. E o competenta personala – o inveti ca mersul pe bicicleta. Nu o uiti niciodata si este o alegere la ce nivel o practici.

5. Cum remarca Luiza Stefan Coach NLP  un om lipsit de încredere în sine, inclusiv nonverbal?

Unii dintre cei mai lipsiti de incredere oameni sunt cei care “au gura mare”, poate chiar agresivi. Ei vin si compenseaza cu vehementa, cu tonalitatea, ritmul si volumul vorbirii lipsa interioara. Impun aceasta putere si control si intimideaza.

Poarta haine stridente, fac gesturi extreme care ii pot face pe ceilalti sa ii admire sau invidieze, sa ii creada super increzatori. De fapt totul e un rol, o poleiala, pe care daca o dai la o parte, gasesti un suflet care a suferit mult si nu a mai gasit inapoi drumul la lumina increderii.

Apoi clar ii recunosti pe cei care tin capul in jos, nu te privesc in ochi, vorbesc incet si temator sau nu isi expun parerile. Isi framanta mainile, isi tin picioarele incrucisate cu varful catre interior, corpul aplecat in fata, un fel de pozitie de fetus, de protectie maxima. Privesc pe furis, sau privirea lor pare ca implora mila, intelegere; se ascund sub haine fara forme clare si in culori neutre.

Cei care vor sa se facă invizibili

Stau intr-un colt de camera cand sunt cu prietenii, daca ii intrebi ce vor raspund “cum vrei tu” si spun despre ei ca nu vor sa supere, sa deranjeze.

Ca sa fiu foarte exacta, scala cu care masuram o calitate nu incepe niciodata de la 0, ci de la 1. Si este contextuala.

Nu este nimeni lipsit de incredere, ci nivelul de incredere pe care il manifesta este foarte mic.

Pana la urma, daca vorbim de adulti, ei traiesc cumva. Se ingrijesc, se duc la un loc de munca, au o familie, cresc copii, participa la viata sociala – poti sa fii increzator in cine esti in cadrul intim al familiei, dar sa nu te vezi niciodata vorbind in public.

6. Sunt mai dificile relațiile acum decât în trecut și dacă da, din ce motive? Are tehnologia o influenta?

Nu stiu daca sunt mai dificile, dar “altfel” sunt mai mult ca sigur. De exemplu in generatia mea erau putini copiii care aveau parinti divortati. Sau plecati la munca in strainatate.

Era destul de greu de imaginat sa te mariti dupa 25 de ani. Sau sa schimbi locul de munca. Pana si mutatul dintr-un oras in altul era greu spre imposibil. Deci gradul de stabilitate in relatii era mare.

Ne-am dorit sa calatorim, sa stim, sa descoperim. E un deziderat profund al omului sa exploreze. Deschiderea spatiala in primul rand a modificat dinamica relatiilor. Apoi clar tehnologia de tot felul, care a adus flexibilitate si informatii. Pe vremea mea copiii erau batuti, certati si pedepsiti. Era la scoala Panoul de Onoare cu doua parti – fruntasii si codasii. Violenta in familie se petrecea dincolo de usa inchisa a apartamentului. Desi stia toata lumea cand ai mancat bataie, sau cand a lovit-o vecinu’ de la 6 pe mama colegului tau, habar nu aveai ca se poate altfel. Ca pot exista drepturi, telefonul copiilor unde sa iti reclami parintii, centre de asistenta pentru femei etc.

Avortul, care a luat atatea vieti de mame si copii, a devenit o tehnica usoara si simpla si mai ales permisa legal. Asa ca nu mai e musai sa te ia de nevasta ala care te-a lasat gravida si sa stai intr-o relatie de dragul copilului si in virtutea valorii de a nu aduce rusine asupra familiei.

Tot pe vremea mea, baietii cautau sa se insoare repede si sa faca facultate si un copil. Scapau astfel de armata, aveau prioritate la distribuirea locurilor bune de munca si a locuintelor. Era bataie mare pe sefii de promotie, ei erau primii la distribuire.

Deci, in esenta, nu s-au schimbat cine stie ce.

Femeile sunt tot sensibile si le tresalta inima daca le da El o floare.
Barbatii sunt tot cu tehnica si fotbalul si iubesc asa cum stie inima lor sa o faca.
La munca vrem toti o atmosfera placuta, apreciere, colegi pe care sa poti sa te bazezi, un sef (acum ii zicem lider) care sa nu tipe si sa nu te observe doar daca nu faci ceva. Vrem sa putem creste si contribui cu ce am invatat.
Sa iti tii bebelusul in brate si sa te joci macao cu piciul tau tot nemaipomenit este.
Bunicii tot sunt topiti dupa nepoti. Si o seara cu o prajitura si un pahar de vin, la o sueta cu fetele, tot te face sa te simti ca plutesti.

7. Cum ajuta coaching-ul o echipa, dar un individ?

Coachingul arata ce spuneam mai sus – ca “se poate”. Te ajuta sa vezi ca intre unde esti si unde vrei sa ajungi prapastia nu este chiar atat de mare, resursele si optiunile exista.

Ajungi sa te intrebi cum de nu ti-ai dat seama mai devreme si ai pierdut timp vaicarindu-te. In acest proces te reintalnesti cu Puterea pe care o ai.

Am pus P mare la Putere fiindca nu este vorba de forta, nici de control, nici de manipulare, ci de acel potential pe care, din inconstienta de cele mai multe ori, din teama sau chiar din alegere, nu il manifesti.

Cand aud “la noi/mine asta nu merge” pe de o parte mi se zbarleste pielea, caci imi dau seama dupa cum vorbesc oamenii cat le va fi de greu. Îmi dau seama cat de putin dispusi sunt sa faca munca necesara si ce putin isi valideaza calitatile.

Pe de alta parte mi se lumineaza fata, caci uneori in spatele vehementei si al neputintei sta o forta imensa care, odata reorientata si focusata, poate face minuni.

Sunt firme mari care au facut schimbare de cultura si reorganizare de structura. Sunt oameni care si-au redesenat complet viata. Atunci daca la nivel macro merge, la nivel mai mic nu are cum sa nu functioneze.

Asta face coachingul pentru oricine – scoti la suprafata visul si il faci posibil, iar pe drumul intre vis si realitate incepi sa legi resursele de nevoi si sa transformi haosul in oportunitate.

8. Dacă ai fi din nou angajat și tot pe o poziție manageriala, ce lecții ți ai lua din perioada asta de antreprenor, din training si coaching și ai utiliza ca best practices?

Vorbesc acum despre “nice to have”, ok? In primul rand nu as avea niciun manager, team leader, supervisor etc fara un curs de minim 6 luni de management, coaching individual si team coaching si leadership.

Cum sa conduci oameni daca nu ai un minim de intelegere asupra a ce inseamna un grup de oameni care trebuie sa functioneze ca echipa? Si cum sa conduci pe cineva cand tu nu stii sa te conduci pe tine in pozitia de manager al acelei echipe? Sunt programe de training pentru First time managers, eu as face asta (pe niveluri de experienta, desigur) pentru oricine vine sa conduca o echipa.

As minimiza timpul petrecut de manager pe operational.

Este prea multa presiune “tehnica”, cand de fapt treaba lui este de management al oamenilor din echipa, al resurselor de timp, energie si buget. Sa construiesti relatii cu oamenii cere timp si e nevoie sa ti-l faci de undeva.

E frumos sa pretinzi oamenilor sa fie “self-functioning” si da bine in CV aerul asta de independenta, doar ca oamenii au nevoie de interactiune, de a isi expune parerile, de a fi provocati si de a fi confruntati.

Altfel incep sa spuna despre ei ca sunt doar niste robotei, ca se simt spalati pe creier, ca se duc la “scarbici”. In spatele fiecarui astfel de om este un sef “toxic”.

As face functionale sedintele.

Paradigma ca statul impreuna intr-o camera si dezbatutul de situatii este productiv trebuie schimbata. De foarte multe ori sub asta se ascund oameni care nu stiu ce au de facut, care nu vor sa isi asume raspunderea, care vor sa ii controleze excesiv pe ceilalti, un “asa facem noi” care nu inteleg de ce nu poate fi schimbat si asa mai departe.

De exemplu spunea un manager ca pe el nu il asculta nimeni. La sedinta cu board-ul oamenii au inceput care cu ce avea de prezentat. In timpul acesta el si-a verificat emailul pe telefon, a iesit 2 minute sa si vorbeasca, a intrat inapoi, a cerut detalii celei din dreapta despre ce vorbeste unul din colegi, cu voce suficient de tare sa il faca pe vorbitor sa se opreasca si tot asa cam toata ora cat au durat prezentarile.

Apoi s-a facut liniste si el s-a ridicat si a inceput sa imparta sarcini si solutii din care vreo 3 erau complet pe langa ce se spusese cand el nu fusese atent.

Privirea oamenilor era fix de “lasa-l sa vorbeasca, ca stim noi ce facem”. Insa era foarte respectat fiindca era fondatorul firmei, era un om bine intentionat, vesel, avea oameni unul si unul specialisti pe ariile lor, care colaborau bine impreuna. A inteles ce se intampla si a facut schimbarile la el, in primul rand, apoi, ca la domino, lucrurile au inceput sa mearga bine pentru toti.

As face posibil training si coaching. Clar. Pentru toata lumea care vrea.

Ca sistem de retentie, bonusare, ca ajutor in crearea unui PDP realist, ca wellbeing si sanatate organizationala… sunt multe care se pot face.

Sunt foarte trista cand aud firme mari, mari de tot care nu fac niciun fel de training cu oamenii lor, in afara de induction si on-the-job, nimic.

Da, sunt subiectiva, caci as avea si eu mai mult de lucru, dar pana la urma ceea ce se intampla este ca ai chiar niste robotei carora nu are cum sa le creasca increderea in ei si nici nu poti planta ideea de apartenenta si valori impartasite cand altceva nu faci decat sa ii folosesti la minimul de care sunt in stare.

“Dar nu am bugete!” Daca se face o simulare cu ce ar insemna sa investesti in cursuri un an de zile de exemplu si cat a insemnat rulajul de personal eu cred ca iese castigator scenariul cu cursuri.
“Dar nu functioneaza. Dupa 3 zile nu au mai tinut minte nimic si nu aplica nimeni”. Este nevoie de consultanta impreuna cu trainerul pentru stabilirea celor mai potrivite obiective si identificarea modificarilor de care are nevoie si infrastructura.

Am facut un curs de time management. Si unul dintre colegi imi spune ca face un raport de reconciliere pe niste conturi care nu mai exista. Insa pentru ca nu a modificat nimeni procedura, raportul trebuie sa apara in sistem bifat ca efectuat. Isi bloca activitatea cu acest raport circa 1 ora jumate saptamanal si inca pe atat la final de luna.
Ar mai fi, dar cred ca astea sunt oricum viitorul sau poate chiar prezentul pentru multi, sper eu.

9. Ajuta încrederea în sine sa evoluezi profesional și dacă da, poți sa dai din casa, câteva tehnici de a ajunge mai încrezător?

Clar ajuta. Pana la urma increderea in sine este intai un efect si apoi o sursa pentru altele. Ai incredere in tine cand lucrurile care ies din mana/mintea ta sunt bune si foarte bune. La standardul tau, in primul rand. Eu nu cred ca omul se chinuie la un loc de munca pentru ceva “meh”. Si stiu multe cazuri in care standardul cerut de angajator era sub cel practicat de oameni.

Apoi capeti incredere in tine cand ii ajuti pe altii, eventual cu ceva ce si tie iti este greu sa faci.

Daca scoti capul din ceea ce ai tu de facut si te uiti in stanga dreapta – asta te ajuta sa intelegi sistemul din care faci parte, cum functioneaza lucrurile in jurul tau, ce rol ai ca rotita dintr-un angrenaj mai mare.

Sunt puțini cei care pot cuprinde the big picture

Oamenii care inteleg asta pot veni cu solutii si pentru ce li se intampla lor si pentru a ajuta intregul.

Sunt putini cei care pot cuprinde “the big picture”. Nu trebuie sa fii sef ca sa faci asta, ci sa vrei sa inveti si sa intelegi mai mult.

Sa faci voluntariat intern pe o arie pe care ai dori sa o poti accesa. Sa fii tu primul/ prima care face ceva bun si frumos, indiferent ce se intampla in jurul tău. Asa se vad oamenii frumosi la minte si suflet, oamenii cu ambitie nu a postului si a banilor, ci a unei vieti profesionale implinite.

Avem generatii care vin din spate si stiu 3 limbi, au facut sport, pian, pictura, manuiesc tehnica mai ceva ca bunica sapaliga, inteleg trenduri si sunt flexibili in ceea ce inseamna fidelitatea fata de angajator – ce ramane sa faca diferenta?

Eu cred ca esenta umana. Si a lor si a celor care ii conduc. Cam astea ar fi pe scurt cateva idei, pe care cred ca de altfel le stiu toti.

A, sigur, daca ai citit toate astea si ti-ai dat diverse motive pentru care tu nu poti, sau in contextul tau nu se poate, ar fi buna o sesiune de consiliere sau coaching, sa vezi unde este blocaj si ce poti face pentru tine sa iti apreciezi si pui la lucru potentialul.

10. Cat de dificil este pentru Luiza Stefan Coach NLP sa facă coaching cu manageri?  Nu le este greu sa accepte anumite schimbări, sa se schimbe ei înșiși?

Este greu, intr-adevar. Si frumos in acelasi timp. E un act plin de maretie, schimbarea asta. Si sunt profund recunoscatoare ca pot urmari si participa la asa ceva. Sa fii martor la cum isi ia la puricat omul- viata, profesia, afacerea, relația. El sta in fata a ceea ce descopera, ca un copil cu niste piese de Leo si se intreaba ce construieste acum cu ele, iar tu asisti la opera de arhitectura care rezulta.

Exista parerea ca trebuie sa stii domeniul cuiva. Oamenii cred ca,  pana nu iti spun toata povestea nu ai cum sa intelegi si, chiar si atunci, daca nu ai trecut prin ceva asemanator, nu ai cum sa ii ajuti.

Nu ai nevoie sa stii nimic. Coachingul este un proces lipsit de continutul narativ. Acolo iti pui la lucru gandurile, parerile, perspectivele, tiparele, credintele, procesele, procedurile, strategiile, planurile. Iti diseci modul in care faci unele lucruri – descoperi ca urmezi o cale intortocheata – si creezi drumul optim, in care energia si resursele se redistribuie de la lamentare la realizare.

Luiza Stefan Coach NLP – „Cea mai grea schimbare este cea proprie”

Inca incerc sa inteleg cum facem de ramanem blocati – adulti fiind – in impresia ca altii sunt raspunzatori de ce ni se intampla, ca si cum nu am parasit casa parinteasca si varsta de 5 ani.

Cea mai grea intalnire pe care o observ nu este intalnirea cu teama sau cu provocarea, ci cu puterea! Pentru ca asta automat anihileaza pozitia de victima si te trezesti tu cu tine responsabil 100% de viata ta. Expus, vulnerabil, cu potential. Unde sa mai fugi, unde sa te ascunzi? Ce te faci fara probleme?

11. Ce părere are Luiza Stefan Coach NLP despre ingredientele unei echipe unite și ce tehnici se folosesc pentru consolidarea relatiilor?

Sunt multe ingredientele astea. Se straduiesc specialistii sa le structureze, defineasca, ierarhizeze. Dupa mine, in contextele in care eu insami am fost ca membru de echipa si in cele in am lucrat ca trainer si coach, doua sunt cele mai importante si pe acelea le caut sa le descopar si sa ii invit sa le manifeste.
Primul este – cum, cat si de ce rad impreuna.
Al doilea este – cum, cat si de plang impreuna.

Pentru a le descoperi citiți articolul: 

Membrii echipei Unite știu cum cat si de de râd sau plâng impreuna