Angajatul perfect

Am participat de curând la o conferință la care au fost prezenți multi oameni faini, organizată de  HR Club  în care s-au abordat subiecte legate de importanta aplicatiilor software pentru colegii de la salarizare, de beneficiile angajaților – dacă este mai bine pentru companie și pentru angajat să apeleze la asigurări de sănătate sau la abonamente medicale la rețele private de sănătate precum și un studiu de caz foarte interesant despre concedierea unui angajat pe motivul multiplelor abateri disciplinare sau pe motiv de necorespundere profesională.

Despre acest al 3 lea punct vom împărtăși idei azi, dar nu din punct de vedere juridic, ci din punct de vedere al așteptărilor unui manager de la angajatul său.

Să ne gândim pentru început la o piramidă, vârful este conducerea, managerul tău este pe a 6 treaptă iar tu ești pe la a 7 a și sub tine alte câteva trepte și ajungi la bază. Piramida face parte dintr-un grup mai mare de piramide iar funcționarea lor corespunzătoare este asigurată de respectarea unor reguli de către cei în a căror grijă cad și din când în când se mai fac lucrări de întreținere a acestor edificii. Cam asta se întâmplă și la firma in care lucrezi – sunt decizii luate la nivel de grup, traduse prin obiective care se cascadeaza la fiecare nivel și un ansamblu de reguli de respectat.

Șeful tău are presiunea propriilor rezultate care depind de activitatea ta, adică o dai tu în bară, el trage ponoasele pentru că nu se aplică regula – ” din greșeli învățăm”, ci exit sau în varianta plăcută – „vă mulțumim pentru tot ce ați făcut dar e vremea pentru schimbare”. Unei asemenea presiuni i se adaugă cea a lipsei de timp, incapacității de a gestiona atât de multe sarcini într-un interval scurt, fapt care nu depinde nici măcar de șeful șefului tău ci este un sistem deficitar în ansamblu. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, șeful are propriile sale probleme personale care îi îngreunează programul de lucru.

Rezultatul ? Șeful tău poate să apară furios la biroul tău, să îți ceară raportul x în 10 minute, să îți mai delege și câteva sarcini de care nu se mai poate ocupa el și după ce ai muncit o noapte la raportul anterior, să îți spună că nu a fost bun, chiar să fie surprins că n-ai înțeles ce voia de la tine.

Tu cum reacționezi?

• Ești nervos dar taci și faci ce ți s-a dat
• Ieși la o țigară și îl vorbești de rău cu ceilalți colegi, faci mai târziu ce ți s-a dat
• Îți dai demisia că nu „îl mai suporți”
• Altă variantă

Ideea de bază e aceeași – tensiunea lui s-a proiectat asupra ta și tu ai dezvoltat la rândul tău numai sentimente negative în relația cu el. Mai târziu sau mai devreme relația va înceta dar cum te porți până atunci ?

1. Te calmezi și vezi lucrurile în ansamblu, că acel comportament nu înseamnă neapărat că are ceva cu tine personal (exceptând situația când te-a numit „idiot” sau oricum un apelativ prin care te desconsideră ca om)
2. Te apuci de treabă asigurandu-te că ai toate datele, ca să nu muncești inutil
3. Aștepți momentul prielnic, după secvența neplăcută să ii spui că ai dori să îmbunătățești lucrurile dar ai nevoie de mai mult suport din partea lui
4. Iei ce e bun din situația respectivă și mergi mai departe

Cât de departe ? Cât de înalt este pragul tău de suportabilitate.

Dar dacă nu avem de a face cu situații tensionate, ce crezi ca așteaptă șeful tău de la tine ?

• Să prinzi repede toate informațiile partajate
• Să predai la timp proiectele date
• Să vii cu soluții sau să explici problemele fără prea multe detalii
• Să fii calm și răbdător cu ceilalți stakeholderi – colegi, furnizori, clienti etc
• Să fii pe aceeași lungime de undă cu el

Ultima este de fapt cheia întregii relații – exista persoane mai puțin pregătite dar incredibil de empatice în relația cu managerul lor și a cântărit mai mult decât competența cât timp nu s-au comis erori grave.

Prin empatie nu înseamnă să fii lingușitor, să zâmbești ori de câte ori trece pe lângă tine sau să renunți la viața personală pentru a-i ține de urât că rămâne până noaptea târziu în firmă de exemplu.

Empatia este să vezi lumea prin ochii celuilalt, să înțelegi cum gândește și ce simte fără ca el să îți arate în mod clar aceste lucruri – despre empatia cognitivă și emoțională puteți citi aici și mai ales cumpărați-va cartea lui Daniel Goleman „Inteligența emoțională”. Dacă empatia se învață sau este pur și simplu chimie între angajat și angajator încă de la primul contact n-aș putea valida cu certitudine una dintre variante. Din experiența personală m-am confruntat cu ambele cazuri.

Cert este însă că rezultatele bune pe post fără a fi pe aceeași lungime de undă cu șeful și viceversa nu asigură succesul angajatului și nici liniștea managerului.

Nu există angajat perfect dacă asta vă așteptați să clarific în acest articol, ci o sumă de imperfecțiuni care funcționează bine împreună, produc rezultate și emoții preponderent pozitive.

Voi ce relație aveți cu șeful vostru ?

:)) Quite funny