Când eram micuta, in leagăn, mama îmi citea povesti – avea o voce duioasa și ii placea sa facă asta caci, după cum îmi spunea mai târziu, ma liniștea si zâmbeam așa candid ca nu se putea opri. Mai târziu drumurile noastre – al literaturii si al meu s-au separat pentru a se reîntâlni spre 23-24 ani cum menționa si Tulip & Sparkles in al ei articol M-am îndrăgostit de citit și m-am descoperit pe mine însămi. S-au întâlnit tot dintr-o nevoie de autocunoaștere, de explorare s propriului EU. Si cele mai multe au fost despre dezvoltare personală, despre limite si infinit până când mi-am dat seama ca toate se bazează pe aceleași principii – sa te bucuri de viata, sa faci greșeli din care să înveți si sa lași ceva in urma ta.
Si m-am hotărât sa las si eu o carte plina de erori si împliniri pe care sa le-o adresez părinților si urmașilor mei.
Anul 2040 – subseara, un cadru placut – o masa de Paști încărcată cu bunătăți – drob, friptura de miel, pască, ouă rosii, supuse procesului de incondeiere si mai ales cu bucurie – clinchete de pahare si de chicote de copii – un băiețel cu parul bălai, ochii mari, cercetători deschide o carte si rade cu poftă, îndreptând degețelul spre un chenar cu trei clovni pe care sta scris – cu drag pentru 2 bătrâni buni care m au crescut si pentru urmasi. Il ține mama în brațe, o femeie puternică si frumoasă, cu păr negru ca abanosul si roșie in obraji ca o mușcată, cu un zâmbet molipsitor si ii explică – aici mami e o poveste de viata colorata. Copilașul nu înțelege, se joacă cu eșarfa mamei, trage de un nasture de pe bluză si râde cu toată candoarea. Ochii ei însă s-au umezit – cartea asta e o carte despre vise de copil intr-o inimă de adult, despre tinerețea sufletului indiferent de circumstanțele vieții, despre oameni care au coborât din trenul vieții prea devreme dar si despre oameni care rămân in suflet pentru todeauna. Își revede copilăria – cu pampoane, gume turbo, dat in leagăn si zâmbete naive, tinerețea cu frământări si deceptii, descoperiri de prieteni buni, de oameni falsi, de adevarul parintilor si mai ales drumul spre maturitate – cand joburile din corporatii, noul mod de comunicare nu i-au stirbit sufletul de copil si nu au indepartat-o de intrebarile cheie: pentru ce am venit pe lume si cum pot contribui la infrumusetarea ei, la o lume mai buna ? Cartea este presarata cu exemple caci autoarea ei este un om caruia ii plac lucrurile concrete dar nu se fereste sa patrunda in tainele sufletesti, sa citeasca bucuria, durerea, invidia, tot felul de sentimente in ochii celorlalti, este o visatoare si un optimism chibzuit in acelasi timp. Cartea este albastra de la un capat la altul pentru ca sentimentul de liniste, de inaltare, de similitudine cu cerul este cel mai important pentru ea – nu este nevoie sa fii incojurat de multi oameni, uneori propria solitudine te poate face cel mai fericit daca iubesti linistea si inveti sa o patrunzi.
Copilul balai cu ochi de catifea este adultul de maine, cel care va evolua, va invata din greseli sau va alege o alta cale decat a autoarei dupa ce va citi aceasta carte. Cea mai mare avutie a lui ramane o carte, caci doar ea ofera dreptul de a etira sufletul unui om peste decenii !
