Rezoluțiile mele pentru 2019

Citești in: 3 minute

Am mai imbatranit putin, am prins câteva revelioane bune, nebune, proaste, din toate câte un pic. Anul asta am renunțat la strălucirea orbitoare a candelabrelor, estetica mancarurilor sofisticate de la restaurant. Am renuntat la zambete de complezenta când nu-mi plăcea muzica sau cine mai știe ce, am renuntat la maimutareala in oglinda pentru un machiaj de doamne ajuta, la a investi prosteste intr-o tinuta de o singura seara. Toate aceste renunțari mi-au adus un sentiment de bine, de deschidere a unui nou orizont – cel în care e loc pentru mine în goliciunea mea, pentru gandurile mele și mai puțin pentru lumea din afara. Făcând asta, am avut o revelatie – la ce bune toate rezoluțiile, toate planificarile când nu aduce anul, cat aduce ceasul? (Poate pentru ca am o mana semnifunctionala dupa o cadere tâmpită pe o treaptă mica)?

De fapt nu e asta motivul principal, adevaratul motiv este ca am mai imbatranit cu un an si am învățat un lucru – sunt prea putine lucruri pe care le putem controla cu adevărat, de fapt unul singur controlabil – atitudinea! 

De aceea, am impachetat toate revelioanele, toate gandurile intr-o cutie, le-am ambalat frumos, cu funda rosie, sa ispiteasca si pe cei mici si am lăsat-o la o intersectie. De acolo am virat la dreapta spre 2019 si mi-am confecționat singura o noua cutie, din materiale reciclabile pe care scrie: Be you ! Just be it ! 

Probabil va intrebati ce conține nouă cutie. Ei bine ea se va umple cu momente, zile, minute și secunde din 2019. Si cel mai important nu are rezoluții pentru 2019, nu genul:

  • Voi slabi X kilograme pe luna
  • Voi gasi mai mult timp pentru familie, rude bla bla
  • Voi economisi X Ron pe luna si la sfarsitul anului voi avea X in cont
  • Voi calatori în X tari straine
  • Voi avea jobul vieții
  • Îmi voi cumpăra masina X
  • Etc….

Rezolutiile de genul asta sunt expirate, general valabile pentru fiecare an, generale pentru toti si scuzati expresia „de cacao”, dar una rezistenta, asa cum sunt si ele in timp.

Ce ai face daca ai slabi, ai avea mai multi bani in cont, ai calatori mai mult si ti-ai lua masina si jobul viselor? Probabil te gândești – voi fi mai fericit ! Dar dacă asta e secretul, de ce multi dintre miliardarii planetei nu sunt fericiti? Ca doar au totul si unii dintre ei sunt tineri, atrăgători, cu un corp perfect !

Poate pentru că si-au insusit niste rezoluții care nu erau ale lor, ci ale prietenilor, parintilor, colegilor etc? Nu stiu sincer si ma interesează prea puțin sa descopar secretele nefericirii lor.

Mai bine va zic rezoluțiile mele pe 2019, ca doar de aici am pornit.

Primele 365 să fiu sanatoasa
 Ultimile 365 sa ma pun mereu pe primul loc  
Macar 350 dintre ele să citesc mai mult

Cred ca implinindu-le pe acestea voi trăi din plin anul 2019.  Adica citind 350 zile din an, voi parcurge mai multe experiențe de viata decât aș afla de la toti cunoscuții la un loc.

Fiind sanatoasa, voi munci mai mult, mai cu spor si rezultatele bune nu vor întârzia sa apara. Plus ca nu vreau să mai fac cunostinta cu sistemul nostru de sănătate de stat, murdar de la saloane la personal medical (mai sunt si excepții, din păcate prea putine).

Sa ma pun pe mine pe primul loc este ceva mai amplu si mai profund decat a-mi face de cap sau a nu tine cont de nimeni. Este de fapt o grija constanta fata de gândurile care zăbovesc in minte si inima, mai ales dacă sunt daunatoare, o grija fata de oamenii care trec pragul sufletului meu, sa fie nontoxici, mai deștepți ca mine si de la care sa invat. Sufletul este asemenea unui glob, daca il pui unde trebuie, strălucește si umple de zambet pe cel care îl priveste; daca il neglijezi, se sparge in zeci de bucăți și nu-l mai poți lipi la loc.

Cam astea sunt rezolutiile mele, voi ce rezoluții aveți pentru 2019?

3 Comments

  1. Katherine1 ianuarie 2019

    Faine idei, draga blogger!
    Ca si tine, consider ca atitudinea trebuie schimbata.
    O saptamana minunata!

    Răspunde
    1. hrpassion1 ianuarie 2019

      Mulțumesc la fel ! Si un 2019 excelent Katherine!

      Răspunde
      1. Katherine2 ianuarie 2019

        Multumesc!

        Răspunde

Lasă un răspuns

Scroll to top
%d blogeri au apreciat: