Mihai Eminescu – omagiu etern
In fiecare an, de cel puțin 26 ani de când știu sa citesc, îl comemoram pe Mihai Eminescu. De la poezii recitate la televizor, de la citate aruncate pe Facebook la emisiuni dedicate lui. Este un omagiu care ar măguli pe orice om, chiar și pe cel mai inteligent, dar oare este fericit Mihai Eminescu când ne citește?
Imaginați – va ca ar ajunge la el toate omagiile, dar și toate informațiile despre România, despre poporul roman, despre imaginea noastră în lume.
Ce-ți doresc eu ție dulce Românie?
Înainte sa părăsească aceasta lume, el a vrut pentru România „un mare viitor” :
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc! „Alte poezii și aici
Oare e fericit Mihai Eminescu când ne citește?
Urarea lui, lăsată ca un testament acestui popor, a ajuns sa fie redusa la o simpla poezie, regăsita în manuale mai vechi de limba și literatura romana, căci cele noi sunt și ele” adaptate timpurilor moderne” pe care le trăim.
Nu ma voi raporta la situația politica și economica defavorabile în care suntem, dar ma voi lega de frumosul grai romanesc, bagatelizat de generații.
Oare cât de fericit este Mihai Eminescu când citește „copiii au fost premiați” cu 2 de i în loc 3 ?
Oare cât de fericit este când, mulți dintre tinerii care termina acum un liceu, scriu un text cu cel puțin 30% erori – gramaticale, de ortografie, ca să nu mai spunem de coerenta a textului ?
Oare cât de bucuros este Eminescu când un tânăr, „pregătit” de examenul maturitatii, face confuzia între genul epic și genul liric ?
Cum se simte când citește „Eminescu și Veronica sau iubit”, adică „sau” legat, ca iubirea, vorba aceea, nu are cratima?
Avem și un top al celor mai frecvente greșeli aici și partea neplăcută este ca se tot repeta an de an, este distribuit pe Facebook și culmea, gradul de analfabetism creste în loc sa se diminueze. Statisticile o confirma: suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană pe piața de carte. Poate ca acesta este unul dintre motivele pentru care nu se mai scrie la un nivel atât de înalt, încât premiul Nobel pentru literatura sa fie acordat României doar o singura data în intervalul 1909-2019? Doar Herta Muller l-a obținut în 2009, puteți vedea topul aici.
Oare cum îl facem fericit pe Mihai Eminescu?
Știu ca primul impuls după ce veți citi topul este sa ne comparam și apoi sa ne victimizam. Ba situația politica, ba profesorii, ba distanta fata de școală, ba migrarea inteligentei spre tari calde și primitoare bla bla bla.
Scuze găsim la nesfârșit dacă pe acestea le cautam. Soluții găsesc doar cei cărora le pasa, spre exemplu domnul profesor Ovidiu Panisoara este un model pentru elevi prin modul de abordare al acestora, dar și al sistemului de învățământ (va recomand sa citiți interviul de colecție: Cat de greu este sa fii profesor pentru generația digitala).
– O soluție simpla si la îndemâna parintilor – citesc în loc sa caste ochii în telefon și va citi și copilul. El imita ceea ce vede și învață din comportamentele adulților, nu din sfaturile lor.
– Alimentarea unei biblioteci locale cu cărți pe care le-ati citit deja și de care doriți sa scapati.
– Seri de povesti – un miniclub de lectura organizat de profesori și părinți pentru elevi, în care aceștia trebuie sa își aleaga o poveste preferata și sa învețe un anumit rol. Din povesti în teatru, vor dobândi abilități noi și vor citi mai mult.
– Ora de gândire critica – profesorii aleg dintre operele literaturii romane una votata de cât mai mulți elevi și o dezbat pe toate părțile, comparând și cu aspecte din viata reala.
– Achiziționarea de catre tot mai multe companii de abonamente la Bookster – biblioteca corporatistilor. În acest fel nu tăiem cititul din activități odată cu ieșirea de pe băncile facultății.
Deci, cum îl facem pe Mihai Eminescu fericit? Comemorand mai puțin trecutul, citind mai mult in prezent și gândind strategii educationale pe termen lung la orice nivel: minister, profesor, părinte, companie.
Pana atunci – sa curgă râuri de cerneala cu amintiri, biografie despre Mihai Eminescu! La mulți ani de Ziua Culturii !