Primul pas spre succes? Eșecul!

Citești in: 4 minute

Facebook, presa și aproape orice canal media abunda în povesti de succes și ai senzația ca succesul e ceva tangibil, obținut ușor, fără stres, efort sau griji. Când încearca prima data ceva și au înregistrat un esec, cei mai mulți dintre noi renunta la idee, își diminuează stima de sine și prind teama sa încerce iar.

Un tânăr de 23 ani din Oradea schimba complet viziunea despre esec, inspirat de propria experienta de viata, în cartea: „Eșecuri de succes ale antreprenorilor români”! El ne demonstrează tuturor ca primul pas spre succes este eșecul!

O poveste despre antreprenoriat, ambiție, eșec și puterea de a o lua de la capăt într-o carte de succes și un interviu pe masura:

 1. Cine este Vlad Mocanu ?

Un tânăr de 23 de ani cu aspirații mari, din Oradea, care niciodată nu și-a găsit locul în ”sistem”. Am terminat într-un liceu bun din Oradea, și am urmat o facultate ( tot în Oradea) unde m-am trezit în ”plină” viață fără a ști ce vreau să fac cu viața mea.

Cam din al doilea an de facultate am început să fac voluntariat, lucru care mi-a schimbat viața. Încetul cu încetul, am dobândit abilități, am început să merg la diverse cursuri și să coordonez diverse proiecte, mai mici sau mai mari.

De prin 2016 am început să dezvolt împreună cu niște prieteni din Oradea, printr-un ONG al nostru (Good Life Performers) proiecte pe educație non-formală destinate tinerilor de liceu.

În cadrul acestuia, am avut proiecte cu un buget mărișor pe vremea respectivă. Așa am învățat cum să gestionez un buget, cum să coordonez echipe, cum să îmi setez obiective și cum să duc la bun sfârșit o misiune.

Ulterior am intrat în zona antreprenoriatului, unde am fost -intraprenor- în 2 afaceri (o firma de IT și o cafenea) aproximativ 3 ani.

2. Cum schimba comunitatea în bine cartea Eșecuri de succes ale Antreprenorilor Români ?

Eșecuri De Succes Ale Antreprenorilor Români este un vis, al unui tânăr care nu provine dintr-o familie antreprenorială, care nu are susținere din partea părinților ( antreprenorial și financiar vorbind) și care trebuie să construiască totul de la zero.

Este greu să pornești din acest punct, dar nu imposibil. După ce am trecut prin 2 experiențe antreprenoriale ( în postura de intraprenor) m-am întâlnit cu un ”personaj” mai puțin discutat în zilele noastre, respectiv societatea noastră -eșecul. Ei bine, că ne place că nu, acesta face parte din viața noastră. Problema e că nu prea vorbim de el și în momentul în care cineva se lovește de el, are impresia că ”doar mie mi se întâmplă”.

Din fericire (pentru unii) nu e așa, majoritatea persoanelor care au astăzi succes ( care e la fel de relativ ca eșecul) au trecut prin eșec.

Prin aceasta carte vreau să schimb perspectiva asupra eșecului. Vreau să le arat celor care au trecut (sau trec) prin asa ceva, că e normal și că trebuie să meargă mai departe dacă vor să atingă -succesul. 

3. Cum vezi tu eșecul și cum te-a schimbat ?

Sunt multe eșecuri de care ne lovim în momentul în care ieșim din zona de confort.

Cred că am bifat câte un eșec de toate tipurile până acum. De la probleme (grave) de sănătate, până la cele 2 firme care nu au atins succesul pe care mi l-am dorit. Fiecare eșec ne influențează mai mult sau mai puțin și cred că e bine să știm că (aproape) nimic nu ni se întâmplă doar nouă.

Cred că eșecul care m-a marcat și schimbat cel mai mult (sau cel puțin la vremea respectivă îl priveam ca pe un eșec mare) a fost când am fost diagnosticat cu niște probleme de sănătate mai speciale prin perioada liceului. A fost o perioadă îngrozitoare care m-a schimbat foarte mult ( de la maturizare până la prioritățile pe care le aveam în viața la vârsta de 17 ani).

A trebuit să renunț la multe din ”bucuriile” pe care le aveam la vremea respectivă: țigări, alcool, distracții excesive, ca să nu mai vorbim de timpul petrecut prin spitale, medicamente puternice, depresii etc.

Privind retrospectiv, cred că e experiența care m-a marcat cel mai mult ( atât în bine cât și în rău). Acum nu mai simt așa multă furie fata de perioada respectiva și cred că așa a trebuit să fie,  ca să ajung astăzi aici. Am fost nevoit să-mi schimb perspectiva asupra lucrurilor și asta m-a ajutat mult.

4. Omul de business pe care îl admiri cel mai mult

Mi-e greu să aleg o singură persoană. Îi admiri pe toți cei 71 de antreprenori romani (70 și Cristian Onetiu care a scris prefața)  care au scris în carte, pe toți cei care m-au ajutat cu proiectul acesta (au fost mulți).

De la fiecare am învățat câte ceva și cred că așa e cel mai bine. De la dorința pentru perfecțiune a lui Steve Jobs, la nebunia lui Richard Branson până la modestia lui Warren Buffet și viziunea lui Elon Musk, trebuie să luăm de la fiecare câte puțin.

Toți suntem oameni, toți avem defecte. NU cred că e sănătos să avem un singur model. Cred foarte mult în diversitate.

5. Un sfat pentru tinerii ieșiți de pe băncile scolii ca și tine

Să se dezvolte continuu. Să fie cumpătați și să aibă răbdare.

O problemă foarte mare cu care m-am confruntat eu a fost lipsa de răbdare. Cred că e și ”vina” generației în care ne-am născut. Trăim în era vitezei, totul se întâmplă super rapid și asta ne dorim și noi. Însă, din păcate (sau din fericire) nu tot timpul e așa. Îmi place foarte mult citatul ”Overnight success takes years”.

Chiar dacă cartea e (deja) un succes, a durat 1 an de zile în care am lucrat doar la asta (fără să am vreo renumerație financiară).  Să nu mai vorbim de anii de formare în zona de business care au contribuit și ei la dezvoltarea acestei cărți.

6. Planuri de viitor?

Îmi propun ca Eșecuri De Succes să devină un brand despre eșec în România și UE pentru românii din afară. Am în plan dezvoltarea unui volum nr II.  Indiferent ce va fi, cu siguranță o să fie ”ceva”. Îmi place la nebunie toată ”joaca” asta.

Pentru cei interesați, cartea este  disponibilă pe:

www.esecuridesucces.ro

3 Comments

  1. Dana Codori (Anaphielle)18 ianuarie 2019

    Fain titlul și adevărat. Este nevoie ca lumea să învețe că eșecul face parte din succes și să nu mai renunțe atât de ușor în fața unui bolovan care poate fi folosit pentru fundație.

    Răspunde
  2. hrpassion23 ianuarie 2019

    Din păcate și cei din jurul nostru contribuie cu ghilimelele de rigoare, la năruiea speranțelor noastre

    Răspunde
  3. […] citi cartea Eșecuri de succes, excelenta în zona de […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Scroll to top
%d blogeri au apreciat: