Burnout – ce este, cum ne afectează și cum ne tratam

Citești in: 3 minute

Burnout-ul – neurastenia, nevroza astenică

Neurastenia este o epuizare temporară și slăbire a sistemului nervos, care în ziua de azi este cunoscută sub numele de sindromul burnout.
Burnoutul (burn-out) este încadrat în ICD-10 (Clasificarea internațională a bolilor) la capitolul XXI.

Persoanele afectate de această tulburare, de obicei, nu interpretează corect simptomele pe care le au, se tem să nu fie considerate ipohondre și nu se prezintă la medic.

Dificultatea organizarii propriului mod de viata la cei care suferă de burnout

Există trei mari categorii de simptome in burnout:

• fatigabilitatea (oboseala) fizică și psihică,
• cinismul față de colegi, muncă, clienți,
• ineficiența acțiunilor profesionale și pierderea competenței profesionale.

Apoi, trebuie să se regăsească minim trei (de obicei mai multe) din următoarele simptome:

• oboseală,

• perturbarea somnului,

• iritabilitate,

• capacitatea diminuată de a face față presiunii și nesiguranței,

• labilitate emoțională,

• ruminații (gânduri obsesive),

• senzația de neliniște,

• dificultăți de concentrare, tulburare de memorie

• Senzația de pierdere a controlului sau sentimentul de neajutorare trebuie să se bazeze pe prezumția că factorii stresori nu pot fi gestionați.

• Cel puțin un rol social (angajat sau părinte) poate fi îndeplinit cel mult pe jumătate.

Simptomele de mai sus nu indică prezența unei tulburări precum depresia și trebuie să fie prezente minimum 6 luni.

Diagnoza sindromului burnout nu este deloc ușoară.

Inventarul de burnout Maslach (MBI), un chestionar cu 22 de itemi este un chestionar pentru autoevaluare. În străinătate, diagnosticarea se face de către medic dacă există simptomul de oboseală cronică și somatizare și simptomul de distanțare față de muncă și capacitatea redusă de muncă.

Se vor exclude ca diagnostice diferențiale: lipsa de fier, insuficiența cardiacă, anxietate generalizată și tulburările alimentare, tulburările de somn, depresia.

Burnoutul are ca și caracteristică definitorie, faptul că ia naștere în legătură cu activitatea profesională si că este o oboseală cronică, care se întinde pe parcursul a minimum 6 luni

Uneori, burnoutul poate fi confundat cu depresia. Cum se face diferența la nivel empiric?

Un angajat nu este depresiv, dacă poate enumera o serie de activități pe care le-ar efectua dacă ar fi mai puțin obosit.

De exemplu, dacă angajatului îi place să meargă pe munte și spune că i-ar plăcea să urce pe munte,daca nu ar fi atât de obosit. Sau poate chiar îi este frică ca după aceea să nu fie și mai obosit. În schimb, o persoană care suferă de depresie nu ar avea chef să întreprindă nimic, și nici nu ar ști ce să facă.

Atât persoanele depresive, cât și cele afectate de burnout, prezintă o poftă redusă de viață și retragere socială.

Factorii interni care pot contribui la apariția burnoutului:
• percepția persoanei în privința cerințelor la adresa sa (d.ex. la locul de muncă, în familie),
• percepția asupra sprijinului și constrângerilor din cadrul muncii sale,
• stresul perceput la locul de muncă,
• personalitatea persoanei,
• cerințele personale și obligațiile familiale care intră în conflict cu munca.
Factorii externi care pot contribui la apariția burnoutului:
• conflictul de roluri (atât la locul de muncă, cât și în cadrul familiei)
• ambiguitatea rolului/rolurilor
• prea multe sarcini
• comportamente solicitante ale celor din jur
• lipsa sprijinului colegilor
• atmosfera de lucru din echipă.

Ce puteți face dacă credeți că suferiți de burnout?

În primul rând, mergeți la medic și excludeți cauzele fizice: lipsa de fier, insuficiența cardiacă, sau psihiatrice: anxietate generalizată și tulburările alimentare, tulburările de somn, depresia.

Schimbați-vă stilul de viață cu unul sănătos: faceți-vă un program în care să includeți: odihnă, muncă, alimentație adecvată, sport.

Lasați-vă timp și pentru hobby-uri și familie. Dacă simțiți că nu vă puteți aduna și gestiona singuri situația, apelați cu încredere la un program de dezvoltare personală sau la psihoterapie.

Vestea cea bună este că epuizarea cronică este tratabilă! Însă ea nu trece de la sine.

Articol aparut prin contribuția semnificativa a Cristinei Anghel, psiholog clinician și psihoterapeut cu drept de liberă practică COPSI