Irina Păcurariu despre munca de echipă: Respectul se câștigă

Citești in: 5 minute

Irina Păcurariu, om de televiziune de succes, soție și mama împlinită

In rubrica Interviuri de colecție am discutat cu Irina Păcurariu despre viață de familie, modele de viață, muncă în echipă. Echilibru și perseverenta sunt cuvintele potrivite cu care eu o descriu.

Pentru cei care nu o cunoașteți încă, a fost desemnata Jurnalistul Anului pentru documentarul Marţi, Joi, Sâmbătă.

Este câștigătoarea Premiului Consiliului Naţional al Cinematografiei pentru reportajul EU – marginea Europei și a primit şase premii APTR.

De numele ei se leagă emisiuni excelente precum Profesori de milioane, Zona Zero, Exodul Mamelor, Cealaltă Românie România deșteaptă, Unde-i acasa, Povesti in halate albe.

Irina Păcurariu, viața de familie

Ce metode folosești pentru a păstra echilibrul în familie având în vedere că tu si soțul sunteți doua persoane publice cu program încărcat?

De câțiva ani încercăm, pe cât posibil, ca în perioadele de școală, când fetele noastre au un program încărcat, să nu fim plecați de acasă în același timp.

Am avut un mare ajutor în mama mea, care ne-a sprijinit mult când copiii erau mai mici și a asigurat “serviciul la domiciliu” când noi eram nevoiți să călătorim.

Între timp Carina a ajuns la varsta la care e mai independentă, conduce mașina, se poate deplasa oriune și este și destul de responsabilă pentru a avea grijă de sora ei dacă este nevoie.

Din fericire suntem părinții unor fete care au fost mature de mici, nu am avut niciodată altă relație cu ele decât una de prietenie de la egal la egal. Deci deciziile lor sunt, uneori surprinzător, la fel de prudente și controlate ca ale unor adulți.

Irina Păcurariu, despre munca de echipă

Ce înseamnă să lucrezi in echipă în televiziune si care e rolul cu care te simți cel mai confortabil in aceasta echipă ?

Producția de televiziune este o muncă pe care n-o poți face altfel decât în echipă și asta vine la pachet cu acceptarea unor lucruri. Părerea mea!

Chiar dacă tu ești șeful, cel puțin în organigramă, nu lăsa să se vadă asta decât atunci când e nevoie de o decizie. Nu ridica vocea, nu pleca de la premisa că ai un avantaj.

Nu îi lăsa pe alții să îți facă treaba, nu te prevala de poziția ta. Câștigă-ți, cu toate resursele din dotare, respectul celorlalți. Nu te lua în serios peste măsură, ridicolul te așteaptă la prima intersecție.

Ați avut oameni în subordine? Dacă da, care au fost provocările unui astfel de post într o arie ca jurnalismul, televiziunea?

Întotdeauna ai oameni care depind de tine și de felul în care te organizezi. Asta presupune producția de televiziune. Ce-i de făcut ca lucurile să funcționeze?

În primul rând să știi cu cine colaborezi, care e punctul forte al fiecăruia, unde le stau slăbiciunile. Dacă știi asta, primul pas e făcut.

Irina Păcurariu, despre modele de viață

Cine este modelul dvs în viata și de ce?

Am avut multe modele, adică am luat câte ceva de la mulți oameni înțelepți, educați sau foarte inteligenți pe care viața mi i-a scos în cale.

Am întâlnit și mulți oameni cu care am știut sigur că nu vreau să semăn, pe care am învățat să îi evit, de la care m-am încărcat cu o doză de lehamite.

Îmi vine acum în minte o persoană, tânără, conectată, activă, pe care chiar o admir pentru decizia ei de a-și schimba viața și cariera.

N-o să-i dau numele, relevant e că ne-am cunoscut când conducea un mare departament în una dintre cele mai vizibile și mai bogate multinaționale din lume. Adică un spațiu din care avea acces la ce se crede că își dorește o femeie cu adevărat: beauty, celebrități, expunere.

A renunțat la tot ca să administreze ca CEO un important antreprenoriat social. Aici este locul unde se fac gesturi providențiale dar ai și întâlnire cu suferința, drumul fără întoarcere, neputința, moartea, degradarea, tristețea, jalea sau deznădejdea. În fiecare zi.

Irina Păcurariu, sfaturi de viață

Ce sfaturi ai da unor tineri la început de carieră care vor să urmeze o carieră în jurnalism sau în televiziune ?

Să fie asta ultima lor opțiune.

Trei lucruri învățate de la invitații din emisiunile sau din interviurile pe care le-ai luat.

Să nu minți, să riști opinii doar despre lucruri la care te pricepi, să nu încerci să fii cine nu ești.

Irina Păcurariu, despre motivație în televiziune

În multe companii oamenii sunt motivați financiar si nonfinanciar. Nonfinanciar prin diverse cadouri, teambuilding uri, abonamente la sala. Cum se motivează oamenii care lucrează în televiziune?

Cu un mesaj, un semn de bunăvoință, o ridicare de sprânceană de la public. Important, cel mai important, este să nu treci neobservat.

Probabil și mai important este să reziști în conștiința celui care te-a ascultat sau ți-a reținut semnătura fără să faci compromisuri, doar prin forța subiectelor sau discursului propriu.

Într-o epocă în care oamenii mai mult râd decât se emoționează de ceea ce văd la televizor nu e cea mai ușoară misiune, dar nici imposibil.

Irina Păcurariu, despre personalitate reflectată in jocuri

Dacă ai alege un board games, raportandu-te la personalitatea ta, ce ai alege si ce rol ai avea în jocul respectiv?

Croitorașul cel viteaz. Mai ales partea cu mai multe dintr-o lovitură. Ăsta e oarecum și ritmul meu…ba intru în hibernare, ba le încerc pe toate în același timp. Uneori iese, alteori bifez pe rând.

Ce-am învățat este că fără muncă, doar cu baftă, nu ține gluma.

Irina Păcurariu, despre momente hazlii sau mai puțin plăcute

Un moment inedit hazliu sau nu, care v-a marcat si pe care nu l ai mai povestit nimănui până acum.

Nu știu cât de hazliu este, dar s-a întâmplat cu câteva zile în urmă, la Palatul Parlamentului, unde avea loc una dintre reuniunile oficiale prilejuite de Președinția Consiliului European deținută de România. Am avut de moderat un moment, unul oficial, la nivel de ministru și comisar european.

Cu puțin timp înainte de ora de începere am reușit să vărs complet o o cană de cafea pe mine. Cum treaba mea era să fiu pe scenă, în fața presei și a invitaților, a fost mai mult decât “simpatic” să depășesc momentul.

“Norocul” a stat în culoarea neagră a sacoului, care a mascat balta de cafea care, noroc, nu s-a întins prea tare pe cămașa albă pe care o aveam pe mine. Acolo n-au ajuns decât câțiva stropi, pe care am reușit să-i maschez oarecum…

Așa că cel mai greu de suportat au fost picăturile de cafea care au continuat mult timp să se prelingă de pe pantaloni în pantofi. Supervesel, nu?!

Irina Păcurariu, despre cărți de suflet

O carte bună, care ti-a rămas în suflet.

Întotdeauna aleg cartea pe care o am pe notieră. Mi-e imposibil să fac topuri din ce-am citit și mă blochează genul ăsta de întrebări.

Am acum lângă mine cartea lui John Hartley despre Industrii Creative, un soi de manual de bune practici, apărut la Blackwell Publishing.

Deasupra este volumul “Revoluția din depărtare”, al prietenei mele Cristina Hermeziu, stabilită acum mulți ani la Paris, din care îmi place să recitesc opinii și judecăți de valoare.

Cartea este o colecție de texte care nuanțează opțiunile individuale pe care le-au avut câteva zeci de români atunci când au ales plecarea definitivă din România.

Din când în când recitesc una dintre zecile de istorii, deloc idilice și nicidecum dramatice, dar sigur sincere și pătimașe despre ceea ce, și citez una dintre replicile din cuprins, este Țara părinților fără copii și a copiilor fără părinți.