Itsy Bitsy dezvoltare copil cu muzica

Dezvoltarea copilului în raport cu muzica

Citești in: 4 minute

Cătălina Popa lucrează de peste doi ani la Itsy Bitsy, singurul radio pentru copii din România. Este o persoana optimista, calma și cu o voce tare faina. Azi mi-a făcut bucuria sa scrie pentru mine doua articole super interesante. Primul este despre dezvoltarea copilului în raport cu muzica și va invit sa îl citiți în cele ce urmează.

„Acorduri vesele si ritmuri care te îndeamnă să îți miști corpul îmi înconjoară existența. Smiley spunea într-un interviu că marii cântăreți din lume au creat piese de succes pornind de la muzica pentru copii, care are acorduri simple și ușor de reținut.

Am avut șansa să ascult păreri ale specialiștilor, ale părinților și ale copiilor și mi-am dat seama, cu certitudine, că muzica are influență asupra noastră încă de când suntem bebeluși.

Efectul muzicii asupra bebelușilor

Știm deja că muzica clasică are efect pozitiv asupra plantelor și le ajută să crească, chiar și pisicilor le place muzica din moment ce există ore întregi de muzică de relaxare pentru ele pe Youtube. Așa că de ce nu ar fi la fel și cu bebelușii, poate chiar înainte de a se fi născut?

Conform studiilor o gravidă ce ascultă muzică își ajută copilul să creeze legături neuronale, sa proceseze mai rapid informații. Un sugar poate reține ritmuri înainte de a învăța cuvintele, de aceea el se poate balansa sau mișca mânuțele atunci când aude melodii. În ceea ce îi privește pe copiii mici, aceștia iubesc să danseze, ceea ce le dezvoltă motricitatea și îi ajută să se orienteze în spațiu. Pot să învețe cântecele simple prin repetiție și să își îmbunătățească memoria.

Preșcolarii preferă muzica despre realitatea și lucrurile pe care le cunosc. De aceea, când pun muzică la radio, melodiile în română sunt mult mai căutate, căci ritmul nu mai e suficient, mesajul devine important.

Dezvoltarea copilului în raport cu muzica – efecte imediate sau de durată

  • Pot învăța coregrafii. De ce crezi că Gașca Zurli are succesul acesta? Au știut să reintepreteze și să creeze melodii cu versuri ce se repetă și mișcări reprezentative. „Am o căsuță mică”  este exemplul cel mai relevant. Întreabă orice copil de această melodie și îl vei vedea înveselindu-se sau e suficient să o pui la o petrecere pentru copii și vei observa cum toți se mișcă (sincronizat sau nu) cam în același fel.
  • Muzica îi face să simtă că aparțin grupului. Puteți propune mișcări pe care să le imite sau să-i lăsați pe rând să devină ”lideri”, cei care dictează coregrafia. Grupați câte doi se pot juca ”Oglinda” care se axează pe concentrarea lor. ”Oglinda” înseamnă că un coleg propune mișcările, celălalt le copiază, apoi se inversează rolurile. O formație cu instrumente imaginare e un prilej de distracție și educație în același timp.
  • Pot învăța ritmuri pe melodii.
  • Se pot folosi de melodii cu mesaj pentru a face diverse activități: pregătirea pentru grădiniță – Bună dimineata, spălatul pe dinți –Brush your teeth.
  • Își pot testa vocabularul sau pot învăța, de exemplu,  alfabetul.

Școlarii nu mai sunt atrași de melodiile în care trebuie să învețe să numere sau să scrie. Incep să-și dezvolte propriul gust pentru muzică.

Melodiile preferate ale copiilor

Am făcut o listă scurtă cu melodiile cele mai căutate și cerute în ultimul timp la radio-ul pentru copii. Din păcate, nu toate se găsesc, dar din cele care sunt pe internet avem melodiile cu mesaje pozitive, care binedispun (și te îndeamnă la mâncat): Va invit la o ciorbita, Pizza și cele care amintesc de povești, de exemplu cele cu Lupul, care reprezintă un personaj fascinant pentru copii. Și dacă e așa, de ce să nu-l caute Tropa tropa prin pădure?

Dezvoltarea copilului în raport cu muzica și atitudinea părintilor față de aceasta

Preadolescenții și adolescenții ridică cele mai mari provocări pentru părinți. Încep să fie influențați de grup. Să asculte melodii care nouă nu ni se par potrivite. Cred totuși că e important să-i ținem aproape, să nu începem să ne certăm cu ei sau să le interzicem să asculte 5Gang. Fiecare generație are muzica ei ”interzisă”. Îmi amintesc că eram fascinată de Britney Spears. Visam la o salopeta roșie 🙂 Nu am putea spune că Toxic e educativă nu?

O atitudine corectă ar fi să nu se facă mare caz pe acest subiect, din contră, dacă știi și tu versurile de la SOS, adolescenții te vor privi cu mai mult respect.

Critica nu este buna, nici măcar în preferințele muzicale ale copiilor

Nu e cazul să încurajăm o melodie nepotrivită: ”Da, ce faină e!”, ”E cea mai bună piesă!”, ci să fim reali, autentici, dar nu exagerați. Până la urmă nu vine apocalipsa, nu o să-și strice viitorul din atâta lucru, dacă viața lui e în echilibru, dacă relația dintre voi e bună și înțelege diferența dintre versurile unei piese și viața reală. O abordare care mie mi se pare potrivită ar fi: ”Mie nu-mi place, dar îți accept preferințele”.

Puteți chiar să vă arătați reciproc piesele preferate. Știu că e greu și vrei să-ți lipești două perne groase pe urechi când trebuie să auzi Hâtz, dar poate o să ai o surpriză plăcută și o să-i îndrăgească pe: Pink Floyd, The Police, The Beatles. Dacă nu se întâmpla asta, nu-i bai. Dacă tu ai o atitudine pozitivă asupra preferințelor lui, va înțelege că și atitudinea lui trebuie să fie de înțelegere asupra preferințelor tale. Nu dispera, e o fază, adolescența e ”grea” pentru toată lumea.

Indiferent de relația ta cu ritmurile muzicale, ”muzica este o izbucnire a sufletului” și o spune cineva născut în 1862, adică Frederick Delius. Primește-o și bucură-te de ea împreună cu prietenii, cu rudele și mai ales cu copiii. Ajută-i să-și cultive gustul muzical!”

5 Comments

  1. Otilia Dima26 aprilie 2019

    Da, foarte bun articolul si asa este. Natalia a invatat sa numere si alfabetul cantand. Ii tai unghiile fara sa planga sau sa se agite cantandu-i cantecelul acela cu Baby finger, sister finger …
    Cand era mica am citit un articol ca daca unui copil i se canta mult, aude muzica des, va intelege mult mai bine matematica. Nu stiu daca asa este, explica acolo ca e ceva legat de masura… In fine, oricum ar fi si eu cred ca muzica este benefica in viata copiilor.

    Răspunde
    1. oanahrp26 aprilie 2019

      Mulțumesc Otilia. Asta cu matematica nu o știam

      Răspunde
  2. Madi26 aprilie 2019

    Mi-a placut mult ce-am citit. Si eu sunt speriata de SOS si Hatz 🙂 Asta e si parerea mea, ca daca esti tolerant cu o muzica pe care tu nu o intelegi, si copilul va fi mai deschis sa asculte muzica non-SOS.

    Răspunde
  3. Simona26 aprilie 2019

    Foarte fain articolul. Si eu sunt de parere ca muzica ajuta la dezvoltarea copiilor, iar in ceea ce priveste adolescentii, fiecare generatie cu muzica ei, desi unele genuri persista mult peste generatii.

    Răspunde
  4. Shane23 iulie 2019

    I loved reading this- it made me realize that I am not alone in the world, and that there are a whole crowd that dwell in a ‘details’ driven reality.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Scroll to top
%d blogeri au apreciat: