Pentru un singur post adresat celor cu studii superioare, cu cât nivelul de competenta este sau pare mai scazut cu atât creste numărul de candidați înscriși în cursa.
Si cum la o vânzare ai cel puțin 4 refuzuri pentru a obține un DA (conform statisticilor menționate in cartea Când cumpărătorul spune nu) la o recrutare refuzi de la 1 persoana până la câteva zeci, uneori si sute de candidați. De ce respingem atâția candidați pe lângă un motiv cât se poate de evident legat de numărul de posturi de ocupat?
Sunt trei răspunsuri devenite clasice – ca nu are suficientă experiență, că nu are atitudinea corespunzatoare, ca nu ii putem satisface așteptările salariale.
Sa începem cu experienta. Un candidat cu experienta este cel care a avut mai multe situații dificile cu care s-a confruntat în activitatea respectivă și care poate astfel evita greșelile unui începător sau aduce o contributie concretă, soluții rapid de implementat când apare problema. Ca unii angajatori au ajuns să ceară experienta si la 22 de ani, când absolventul abia s-a dezmeticit din febra examenelor este o situație greu de gestionat de ambele parti, recrutor sau candidat. Un student care urmează cursurile la zi la o facultate de stat se va dedica învățării si, daca nu știți dragi angajatori, încă mai sunt profesori care te pica pentru că nu participi la cursuri si seminarii. Si ar mai fi un aspect – angajatorul specifică un număr de ani de experiență fără să fie dovedit că sub pragul acela nu poți performa sau la ce se așteaptă cand solicita acel nivel de experienta. Si ajunge la interviu candidatul așa presupus cu experienta dorită ca număr de ani și în toată perioada respectivă a plimbat documente, a servit cafele dar este asistentul cu 3 ani experienta, cum scrie in anunț.
Dacă recrutarea este făcută prin agentie, recrutorul „norocos” își plange de mila văzând cerințele și după n căutări pe un criteriu se trezește ca angajatorul va alege pe alte criterii.
Cum ar fi cel al atitudinii, adică acum vine distracția! Gen lasă experienta caută atitudine si a se înțelege aici o varietate incredibilă de comportamente. Sunt angajatori care înțeleg umil, supus, maleabil prin acest termen; alții care vor să fie îndrăzneț, cu idei, tupeist dacă e cazul; alții care vor să fie opusul lor comportamental pentru a-i completa. Si ganditi-va ca angajatul are zeci sau sute de experiențe (la capitolul acesta sta foarte bine chiar !) cu recrutori care cer atitudine! S-ar presupune să aibă o cunoștință în interiorul firmei ca să știe ce „atitudine” este „preferabila”. Si care e eroarea recrutării aici ? – subiectivismul ! În primul rând al recrutorului care din start va tria atitudinea din CV si cea de la interviuri prin filtru propriu dacă nu cunoaște foarte bine managerul care a cerut ocuparea postului. Singura variantă viabila pentru candidați ar fi naturalețea, adică fiind tu însuți și primind jobul, chiar și după zeci de încercări înseamnă ai avut atitudinea potrivită. Dacă te străduiești să fii ce nu ești, îți vei diminua șansele să fii în locul potrivit.
Există totuși și anumite aspecte înglobate unei atitudini potrivite oricărui job și aici subiectivismul este mult mai redus:
- Politețea – înțeleasă ca utilizarea unui limbaj fara conotații jignitoare pentru recrutor sau angajator
- Vestimentația – o ținută potrivita scopului în sine. Sala de sport cere echipament sportiv, un eveniment oficial un costum si un interviu solicita măcar o tinuta între business si casual, adică un sacou de preferat, pantofi în locul tenesilor. Evident si aceasta tinuta depinde de post, pentru un director de bancă poate fi prea casual. Vestimentația transmite cât de mult îți pasă de întâlnirea respectivă.
- Punctualitatea -să vii cu jumătate de oră mai tarziu fără să anunți sau si mai târziu de atât este o bila neagra pentru începerea oricărei discuții.
- Sa nu anunți ca nu ajungi la interviu macar cu 2 ore înainte sau să nu anunți deloc este echivalentul lipsei de feedback din partea recrutorului. Fiecare dintre atitudini este descurajanta pentru celălalt.
La fel cum e si daca ai afla draga candidat ca ești respins din motive financiare. Situația este delicata pentru că sunt mai multe aspecte de luat in considerare:
- Ești respins pentru că ceri prea mult în comparație cu ce știi să faci ! Acel „prea mult” este subiectiv, adică angajatorul are buget de 1800 lei să zicem pentru o persoana cu experienta si vii tu proaspăt absolvent, nu stii despre activități mare lucru sau nu stii nimic si ceri 1700. Se prea poate să nu îți iasa.
- Nu ai atitudinea potrivită – angajatorul este dispus la negocieri dacă vede el ca tu compensezi neștiința, lipsa de experienta cu altceva gen disponibilitate la efort.
- Ești respins pentru ca te plimbi ca albina din floare în floare, gen la fiecare 3 luni alt job ai asta înseamnă că i-ai pierdut încrederea viitorului angajator ca la fel va fi o excepție!
Sunt destule motive pentru care respingem candidatii dar sa țineți cont dragi candidați ca un refuz azi nu inseamna un NU si mâine ! Este doar o lipsă de compatibilitate strict pentru postul respectiv !
*Poza este de Aici
*Nota autor – Legea drepturilor de autor înainte de plagiat !