Sunt zile in care te trezesti spunând – „nu am timp să fac tot ce mi-am propus” sau „am vrut sa fac un anumit lucru dar n-am avut timp”? Dacă da, ai un motiv mic de bucurie – nu ești primul si nici singurul care simte că s-a stricat clepsidra și nisipul se scurge prea repede ca tu să îl poți opri. Ai vrea să îți cumperi o mașină a timpului ca să petreci mai mult alături de cei dragi, să îți practici mai des hobbyurile, să predai mai rapid rapoartele către șef ; dar cum ultimul exemplar (de mașină) s-a epuizat din momentul în care te-ai născut, te invit să citești cartea Musai List sau acest articol despre managementul eficient al timpului având la bază cartea.
Pragmatismul ideilor pe care le veți regăsi întrece cu mult și cele mai bine cotate cărți, ce promit „succesul financiar, îmbogățirea rapidă”etc.
Sunt reguli simple de aplicat, iar ingredientul cel mai important din rețetă este VOINTA. Iată câteva dintre cele mai importante idei de management eficient al timpului:
- Clarifică ce înseamnă MUNCA pentru tine și cât TIMP îi aloci. Este serviciu (program 9-18, rezolvarea strict a sarcinilor primite, o companie in care optimizarea activităților este cheia), carieră (ritm rapid de creștere, dinamism și ambiții de a fi din ce în ce mai productivi, mai buni) sau vocație (expresia materială a propriei vocații, propriul antreprenor)?
- Evită întreruperile – dezactivând notificările de mail si verificându-l doar la anumite ore din zi, stabilind un mecanism de comunicare cu cei care te întrerup cel mai des
- Organizează-ti mediul de lucru – de la păstrarea unui birou curat până la aranjarea documentelor in foldere denumite potrivit scopurilor, împărțirea sarcinilor pe categorii și implementarea unei liste unice de categorii peste tot
- Întocmește un TO DO LIST cu sarcinile pe care le ai de facut – intr-un singur loc, nu insa in calculator, inbox-ul de la mail sau pe diverse post-ituri, ci preferabil intr-o agenda cu separatoare, fiecare separator fiind o arie importantă din viața ta.
- Începe ziua cu sarcinile cele mai dificile si cele mai puțin atractive, păstrându-le pe cele mărunte pentru sfârșitul zilei
- Creează-ti si un NOT TO DO LIST – lista cu activitățile pe care le faci dar nu îți aduc niciun beneficiu.
- Întocmește un MUSAI LIST – lista cu trei dintre sarcini pe care trebuie să le realizezi neapărat, alegându-le cu o zi înainte. Criteriile de alegere ale sarcinilor sunt: apropierea de scopuri, impact imediat, a căror rezolvare generează 80% din rezultate
- Stabilește care sarcini vor fi îndeplinite doar la un nivel „suficient ” și pentru care aloci un timp „rezonabil”, nu toată ziua
- Alocă timp și celorlalte planuri extraprofesionale – sănătatea, familia, locuința, prietenii, comunitatea, hobbyurile, viața religioasă
- Nu amâna realizarea obiectivelor ambițioase pentru momentul perfect !
- Concentrează-te pe punctele tale forte, pentru îmbunătățirea lor și mai puțin pe cele slabe
- Renunță treptat la televizor sau intocmeste-ti o lista clara cu emisiuni de urmărit, astfel încât sa reduci timpul alocat pentru TV
- Evită înlănțuirea de activități cu termen fix-supraplanificarea intr-un interval scurt de timp, cum ar fi onorarea unei invitații la ziua unui prieten cu aglomerarea tuturor sarcinilor anterioare – găsirea cadoului, pregătirea hainelor pentru petrecere, lăsarea copiilor la bunici etc
- Evită perioadele previzibil aglomerate – de exemplu cumpărăturile de Crăciun in Ajun sau cu puțin timp înainte, când toată lumea este buluc in magazine cu același scop
- Creează rutine sănătoase cărora să le faci loc în calendar la modul concret si de care să te ții – spre exemplu să alergi timp de 30 minute in fiecare vineri
- Valorifică timpul de transport – vei fi mai relaxat la volan ascultând un curs de dezvoltare personală sau în autobuz citind o carte de exemplu
- Trezeste-te mai devreme – dimineața ești mai productiv, mai fresh
Sunt doar câteva dintre ideile cărții, care te vor ajuta cu siguranță în îndeplinirea multiplelor roluri pe care le ai de gestionat – in companie, in familie, față de părinți, față de copii etc.
Nu uita – timpul este resursa cea mai scumpă, cel mai ușor de risipit și niciodată reversibilă, ca atare să il folosim cu responsabilitate !
- Alege respectarea drepturilor de autor înaintea plagiatului
[…] iti doresti un al doilea job sau un proiect care sa iti aduca niste castiguri suplimentare, managementul eficient al timpului este […]