Interviu cultural de colecție cu Camelia Văcaru, TVR

Citești in: 5 minute

1. Cine ești tu, Camelia? De când activezi în media și ce lecții importante ai învățat o dată cu meseria pe care ți-ai ales-o?

Sunt un om care oricare altul, cu zborurile și căderile lui, dar norocos, în esență, pentru că și-a urmat drumul. Și drumul meu a fost sinonim, cel puțin până acum, cu televiziunea. Nu cu lumina reflectoarelor, nu! Ci cu orele, zilele și nopțile petrecute la filmări, pe ploaie, vânt sau căldură înăbușitoare. Unul dintre primele mele interviuri luate unui artist s-a petrecut undeva sus, pe niște schele, aproape de acoperișul Teatrului Național București. Nimic ieșit din comun, dacă eu n-aș avea rău de înălțime. M-am urcat și într-un elicopter IAR 330, tot așa, pentru a lua un interviu… Sunt momente când uiți, pur și simplu, de fricile tale, pentru că atunci când spui povestea cuiva, povestea e mai importantă decât tine. Iată una dintre cele mai prețioase lecții învățate în cei 16 ani de când lucrez în televiziune.
Și-am mai învățat ce înseamnă “noi”. Deși fac parte dintr-o generație educată în spiritul competiției și mai puțin în cel al colaborării, televiziunea mi-a arătat că “împreună” nu e doar un cuvânt care sună frumos, ci e chiar motorul profesiei mele. “Împreună” înseamnă reporterul, cameramanul, sunetistul, electricianul, editorul de text, cel de montaj, regizorul de emisie, producatorul… O întreagă echipă fără de care niciun reportaj și nicio emisiune n-ar fi posibile. Așa că atunci când am trecut la pupitrul știrilor, la Jurnalul Cultural (ce dor mi s-a făcut de vremurile acelea!) dincolo de emoția directului, știam că port cu mine o parte din munca tuturor celor enumerați mai sus. În fața cărora mă înclin.

2. Cum vezi tu evoluția noastră ca popor, din punct de vedere cultural, după mai bine de un deceniu de când faci jurnalism cultural?

Statistic vorbind, nu stăm prea bine. Românii sunt printre ultimii din Europa care investesc în cultură, dar trebuie să vedem tabloul de ansamblu și să înțelegem că asta are legătură și cu nivelul nostru de trai, cu banii de care dispunem, nu neapărat cu apetitul pentru artă. Sigur, în orașele mari există o plăcută forfotă culturală, sunt organizate evenimente de top, unele cu renume internațional, dar și altele mai mici, inițiate chiar de tinerii pasionați de poezie, jazz sau fotografie. Există o Românie magică, dacă vrei, unde cultura e la loc de cinste. Doar că nu e toată România așa.

3. De 6 ani prezinți emisiunea Conviețuiri, emisiune dedicată culturii și tradițiilor specifice comunităților etnice din România. Ce lucruri inedite ai aflat în tot acest timp despre minorități?

Da, sunt 6 ani de când fac parte din echipa acestei emisiuni și aproape 3 decenii de când TVR aduce în casele românilor poveștile comunităților etnice care trăiesc la noi în țară. Vorbim despre prima și singura televiziune din România care face acest lucru. Pentru că fiecare istorie personală e importantă, indiferent de etnia sau religia personajului principal și pentru că dincolo de mituri și prejudecăți, sunt mult mai numeroase lucrurile care ne apropie decât cele care ne despart. Ana Aslan și Spiru Haret erau armeni, actorul Vlad Ivanov este rus lipovean… Sunt multe exemple, și din trecut și din prezent, exemple care ne arată că România este un amestec de culturi și de oameni care, indiferent de rădăcinile lor, au mers pe un drum comun, drumul țării care le-a devenit, la un moment dat, acasă. Dacă ne-am lua răgazul să ne uităm puțin în spate, la generațiile care ne construiesc arborele genealogic, cred că am găsi cu toții multe influențe. Eu însămi am radăcini tătărești, după bunicul din partea mamei, pe care îl chema Mîrzac.

4. Cum sunt aleși invitații?

Invitații emisiunii Conviețuiri sunt oameni care aparțin comunităților etnice din România și care dezvoltă proiecte culturale pentru a duce mai departe o moștenire extrem de prețioasă pentru ei, dar și pentru majoritate. Oameni care au radacini poloneze, ucrainene, albaneze și așa mai departe. Oameni pentru care tradițiile, limba maternă, muzica, dansul sau literatura sunt o parte importantă a vieții lor. Cumva, ei se află la intersecția dintre ideea de cultură, în toate formele ei, și ideea de apartenență la o comunitate etnică. Oamenii aceștia sunt personajele noastre principale, a căror poveste o spun, alături de colegii mei, în fiecare miercuri, de la ora 15, în direct pe TVR 1.

5. Pe ce elemente culturale ar trebui să marșăm noi pentru un brand de țară pozitiv, mai ales că în ultimul timp ieșim în față numai cu latura negativă?

Cred că ar trebui să ne dăm seama, în primul rând, că ambasadorii României suntem chiar noi, cei care o locuim. Factorul uman e cel mai important atunci când vorbim despre un proiect coerent de viitor. Putem merge mai departe frumos, doar dacă vom continua să creăm și să credem în puterea acelui “împreună”, dincolo de toate întâmplările nefericite existente acum. Însă cultura, singură, nu poate face minuni, să nu ne amăgim. Un brand de țară pozitiv se construiește pe mai mulți stâlpi de rezistență, de la turism și investiții, până la export și felul în care noi, românii, ne percepem propria țară.

6. Cult@rt. Ce a însemnat pentru tine această emisiune și care dintre invitați ți-au rămas în suflet, fie ei celebri, fie mai puțin cunoscuți?

Cult@rt a însemnat, în primul rând, o mână de oameni tare dragi mie. Oameni alături de care am crescut profesional încă de pe vremea Jurnalului Cultural, oameni care au avut încredere în mine atunci, în 2008, când am spus în direct, de la pupitrul știrilor, primul “bună seara, doamnelor și domnilor”. Fără ei, azi nu aș fi ceea ce sunt. Cât despre invitații emisiunilor pe care le-am prezentat, mi-e greu să fac un clasament și nici nu prea am cum. Celebri sau mai puțin cunoscuți, am observat că aveau cu toții ceva în comun: o anume sclipire în ochi pe care o au doar oamenii care iubesc cu adevarat ceea ce fac. Fie că iubirea asta se cheamă muzică, film sau teatru, fie că se cheamă literatură, dans ori… Taxiul cu Bomboane.

7. Planurile tale de viitor care sunt?

Aș putea să-ți vorbesc despre o grădină cu iasomie și caprifoi sau despre o insulă îndepărtată. Dar cred că pentru viitor cel mai mult îmi doresc să-mi păstrez intactă curiozitatea.

8. Cum schimbă Camelia comunitatea în bine?

Nu știu dacă această Camelia de care vorbești are atâta putere. Camelia pe care o știu eu face pași mici și gesturi simple, în viața ei de zi cu zi. Spune mulțumesc și iartă-mă, zâmbește unui copil, ridică un ambalaj de croissant de pe jos și îl aruncă la coșul de gunoi, donează lucruri, întreabă atunci când nu știe și își face meseria cu drag. Cum spuneam, lucruri simple.

9. Care ți-e cea mai dragă dintre experiențele profesionale?

Ai prezentat târguri internaționale de carte, Premiile Gopo, Festivalul și Concursul Internațional George Enescu…
Toate proiectele în care am fost implicată s-au lipit de sufletul meu și acolo au rămas. Însă oamenii care fac posibilă magia nu se află neapărat în lumina reflectoarelor. Dacă ar fi să povestim despre Festivalul Internațional George Enescu, ar trebui să povestim mult, tare mult, pentru că este un eveniment care a pus România pe harta culturală a lumii, nu doar a Europei. La ediția din 2017 au venit la București, dar și în alte 7 orașe din țară, peste 3000 de artiști străini și români care au susținut mai bine de 80 de concerte și recitaluri. Există o colaborare frumoasă între cei de la Artexim, organizatorii festivalului și Televiziunea Română, care a transmis multe dintre manifestările cuprinse în program și a avut echipe speciale, pentru reportaje și interviuri cu unii dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Atât cei de la Artexim, cât și colegii mei din TVR fac o muncă titanică pentru ca festivalul să arate așa cum arată. Magie există și la Concursul Internațional George Enescu. Am cunoscut pianiști, violoniști, compozitori și violonceliști foarte talentați, care au cu siguranță un viitor strălucit în față și o carte de vizită pe care este notată și participarea la această importantă competiție de la noi din țară. Nu pot fi decât recunoscătoare că am avut șansa, de-a lungul anilor, să fiu atât de aproape de acești oameni talentați.

10. Cum reușești sa păstrezi echilibrul familie-job?

Multă vreme nu mi-a fost ușor, pentru că mă simțeam prinsă între cele două universuri care mă compun. Atunci când eram cu Sofia-gămălia, așa cum o alint eu pe fetița mea, îmi era dor de job, și invers, atunci când eram la job mi se făcea un dor greu de pus în cuvinte de Sofia-gămălia. De ghidușenia ei, de felul în care mă strânge în brațe dimineața, de jocul ei preferat – “hai să ne imaginăm”. Până când am înțeles că e firesc să fie așa. Dorurile astea sunt parte din mine, iar echilibrul vine atunci când te accepți așa cum ești. Un om care oricare altul, cu zborurile și căderile lui, dar norocos, în esență, pentru că și-a urmat drumul.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: