Am fost fascinata dintotdeauna de psihologie și psihoterapie, pentru ca îmi oferă instrumente de cunoaștere a mintii umane, pot pătrunde în universul interior al oamenilor. Găsesc deopotriva fascinant și dificil sa fii psiholog sau psihoterapeut, pentru ca ești acolo sa vindeci sufletul, nu doar sa asculți o poveste de viata.
La interviul de colecție și-a făcut timp sa ajungă Andreea Stroe-Matauan, psihoterapeut și analist comportamental. Răbdarea și dăruirea cu care își practica meseria mi-a transmis-o și mie, prin informațiile oferite: când sa apelam la psihoterapeut, cu ce probleme se confrunta angajații care apelează la psihoterapeut, cum sunt copiii autisti și cum pot mamele sa aibă o relație buna cu copiii lor.
1. Cine este Andreea și cum schimba ea comunitatea in bine?
Sunt un om cu o preocupare constantă pentru cunoașterea de sine și cunoașterea naturii umane. Cred că îmi aduc contribuția la viața comunității prin relația pe care o am cu fiul meu de 2 ani și 4 luni, cu care îmi face plăcere să petrec timp, să ne jucăm și să învățăm. Apoi prin celelalte relații de familie și de prietenie. Cred că fiecare dintre noi poate avea un mare impact în bine la nivelul comunității prin relațiile apropiate.
De asemenea, cred că îmi aduc contribuția la binele comunității prin profesia și pasiunea mea.
Sunt psihoterapeut și analist comportamental.
Însoțesc adulți în drumul spre sine, în a avea vieți mai împlinite, ofer consultanță părinților care se confruntă cu provocări, coordonez terapia copiilor cu autism și susțin workshop-uri de specialitate și ateliere de dezvoltare personală.
2. Ce calități are un psihoterapeut bun?
Cred că cea mai importantă calitate este să se afle el însuși pe drumul pe care pornesc clienții săi, adică pe drumul autocunoașterii. Apoi este nevoie de abilitatea de a asculta activ, de a fi empatic, blând și asertiv, de a cunoaște tehnici variate pentru a putea răspunde nevoilor unui număr mare de clienți cu nevoi diferite, de a-și cunoaște limitele. Introspecția, intenția sinceră și abilitățile în continuă dezvoltare, cred că acestea sunt niște chei.
3. Când e cazul sa apeleze cineva la psihoterapeut?
A merge la psihoterapeut ar putea să fie o normalitate și cred că începe să devină, deoarece oricine simte că vrea să se înțeleagă mai bine și să aibă o viață mai armonioasă, poate alege să fie însoțit de un psihoterapeut. Așadar, nu este neapărat nevoie ca persoana să se afle într-o suferință majoră.
Însă, desigur, persoanele care se simt la capătul puterilor, care nu-și pot duce viața din cauza unor frici puternice, care se simt mereu triste, descumpănite, care se simt agitate, care nu-și pot controla furia, care nu își găsesc locul, sensul, sunt persoane care pot beneficia de pe urma suportului oferit de psihoterapie.
Caracteristicele menționate sunt semne fie de depresie, fie de anxietate, tulburări foarte prezente în viața modernă. De asemenea, cei care au pierdut pe cineva drag sau au trecut printr-un alt eveniment traumatizant pot găsi sprijin în psihoterapie.
4. Care sunt cauzele pentru care apelează cel mai des angajații la psihoterapeut și ce remedii exista?
Dificultățile cu care clienții vin țin adesea de aspectul relațional:
- relația cu un șef care jignește, este ambivalent, care nu vede valoarea angajatului și pune accentul doar pe ceea ce nu merge bine;
- relația cu subalterni care sunt greu de motivat, nu își fac treaba bine sau sunt dezinteresați
- relația cu colegi care se implică în acțiuni de mobbing (este echivalentul bullyingului însă referitor la locul de muncă);
Dificultățile mai vin și din faptul ca timpul și energia alocată locului de muncă pare să nu lase loc dezvoltării altor relații cum ar fi o relația de cuplu. Apoi este problematica menținerea unor bune relații în cazul persoanelor care au familie și ajung acasă obosite și simt că nu pot oferi timp de calitate.
Psihoterapia este o modalitate prin care adulții pot să ajungă să facă decizii sănătoase pentru propria viață.
5. Care sunt atuurile copiilor cu autism?
Se spune mereu ca autismul este o boala și ii tratam diferit, dar cu siguranță au anumite calități care ii va ajuta ca adulți în câmpul muncii.
Autismul este un spectru, de aceea se numește tulburare de spectru autist (TSA), așa cum cei aflați în spectrul dezvoltării tipice variază foarte mult între ei ca abilități, la fel se întâmplă și cu copiii aflați în spectrul autist. Acestea fiind zise, specific tulburărilor de spectru autist sunt deficiențele ce țin de comunicare, de socializare și excesele comportamentale cum sunt autostimulările și comportamentele stereotipe.
Odată ce, cu ajutorul terapiei ABA, copilul învață să comunice, să aibă grijă de sine, să înțeleagă lumea din jur și să își regleze emoțiile și comportamentul, putem descoperi abilitățile individuale ale fiecăruia. Și aici aș vrea să specific că potențialul copiilor variază și că nivelul în care acestea abilități se pot recupera este diferit.
Unii copii cu TSA prezintă înclinații artistice: cântă la un instrument muzical, pictează, scriu romane; alți copii au abilități foarte potrivite pentru domeniul IT sau financiar. Cred că fiecare copil cu autism, când va deveni adult, va avea ceva valoros de oferit în câmpul muncii, însă este important și ca acest câmp al muncii să fie deschis, incluziv, și să ofere facilități de adaptare pentru persoanele cu cerințe speciale, deoarece nu putem să le cerem doar lor să facă toată munca de adaptare, e nevoie ca și societatea să se ajusteze.
As adauga eu ca exista pârghii legislative (legea 448 pe 2006, Codul Muncii, norme fiscale), prin care angajatorii primesc diverse facilități dacă angajează adulți cu autism.
Adulții cu autism, al căror grad de afectare este grav, pot obține certificatul de handicap și în baza lui angajatorii beneficiază de acele deduceri.
Pana la urma este despre deschidere reciproca!
6. Cat de greu este pentru un psihoterapeut sa se detașeze de problemele pacienților sai, indiferent de categorie?
Gradul de implicare este cu siguranță foarte mare atunci când lucrezi cu oamenii într-un mod atât de conectat și autentic cum se întâmplă în profesia de psihoterapeut.
Însă parte din procesul de formare este să înveți strategii pentru a nu ajunge la burn-out. Cred că o strategie importantă este a trăi în prezent, a fi prezent pentru a nu mai fi stresat la job și în general. În momentul în care ești prezent în fiecare moment din viața ta, poți fi prezent alături de clienții tăi fără a te gândi la viața de acasă, iar apoi poți fi prezent acasă fără a te gândi la ședința de la care tocmai vii.
Însă, de asemenea, este nevoie de spațiu pentru meditație, pentru a îmbunătăți procesul. Mă refer la a-ți aloca spațiu pentru a te gândi la cum poți ajuta o anumită persoană, la spațiu pentru a te gândi la ce ai putea face mai bine, la cum ai abordat ultima ședință. Știind că îmi aloc aceste spații de gândire, de dezvoltare profesională, pot să fiu prezentă în viața mea.
7. Exista anumite trenduri in psihoterapie pe care le vezi ca opțiuni de implementat pentru lumea asta grăbită?
Cred că practica de mindfulness este foarte binevenită în viața oricui. În loc să mergi grăbit spre metrou, de exemplu, cu mintea plină de gânduri despre ce a fost sau ce va fi, poți privi oamenii din jur, culoarea cerului, case, blocuri, poți asculta sunetele mediului și deja faci mindfulness în mișcare, cu un timp pe care deja îl ai. La fel poți face și atunci când ești în trafic sau în orice alt moment din viața ta.
Iar munca de și mai mare profunzime ce ține de mindfulness este observarea propriei minți, a conștientiza că de multe ori suntem pradă gândurilor automate, de supraviețuire și de obținere a plăcerii imediate, și că nu suntem acele gânduri, că ele mai degrabă ne deturnează de la noi decât să ne aducă mai în contact cu natura noastră. Este o vorbă care spune că mintea poate fi cel mai bun servitor al nostru, însă în același timp cel mai aspru stăpân, cred că surprinde foarte bine ceea ce îmi doresc să transmit.
8. Face o mama care este și psihoterapeut mai multe pentru copilul sau? Il cunoaște mai bine, are o relație mai armonioasa?
Am în jur persoane deosebite pe care le consider mame foarte bune pentru copii lor, unele sunt psihoterapeuți, altele nu. Și mă gândesc la propria mea mamă, care este economist antreprenor și absolventă de liceu pedagogic și care m-a crescut cu iubire, cu dedicație și cu grijă.
Relația dintre mamă și copilul său este unică și fiecare relație poate fi armonioasă (o parte importantă a timpului, deoarece există momente de deconectare, de tensiune, e firesc). Fiecare mamă își poate cunoaște copilul foarte bine, e nevoie să aibă inima, ochii și urechile deschise, copiii ne lasă să îi cunoaștem prin fiecare vorbă și acțiune a lor.
Personal, mă simt în armonie ca mamă, simt că am o relație frumoasă cu copilul meu, lucrez pentru această relație și în același timp o las să curgă. Desigur că am cunoștințe și abilități ce decurg din profesia mea. În niciun caz nu am un sentiment că le știu pe toate, dar am un sentiment de siguranță care vine din credința că, orice ar fi, mă voi descurca și că vom găsi împreună o cale. E o călătorie în care am pornit cu dragoste, încredere și curiozitate și așa îmi doresc să o continui. Și cred că a fi mamă mă ajută să fiu un profesionist mai bun în a însoți persoane care au la rândul lor copii.
Referitor la a doua parte a întrebării tale, cred că timpul special cu fiecare copil în parte este un bun mod de reconectare. De fapt, acesta este scopul timpului special, este o perioadă, poate avea 10 minute sau mai mult, în care părintele lasă totul deoparte și se pune la dispoziția copilului său, își urmează copilul.
Acesta din urmă poate alege un joc, timp de îmbrățișare, o discuție, orice pentru a se conecta cu părintele său. Și am să închei cu un citat din Lawrence Cohen, care este psiholog specializat în terapia prin joc și în parentaj, ”rezultatele cele mai bune se obțin când insistența de a stabili legătura vine de la adult, dar copilul stabilește condițiile în care se va realiza ea”.
Ce om frumos!
[…] Uneori, pentru o viata armonioasa, e nevoie si de psihoterapeut […]
[…] I started to read D’Ale Carnegie book and is full of great advices on people relations handling. […]
[…] Citește și interviul cu psihoterapeut Andreea Stroe-Matauan: Stresat la job, relații dificile? Apelează cu încredere la psihoterapeut! […]
[…] la nivel de oferta în piață. Ei bine pachetul de wellbeing care conține și servicii de terapie își demonstrează cu adevărat utilitatea. Pana la acest Coronavirus, miza era cea fizica – […]