Cititul dezvoltă gândirea și naște relații de iubire
Într-o epocă în care mediul virtual se substituie adesea realității cotidiene, creând iluzia perfecțiunii și distrugând relații de orice natură, în care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie vloggerii și influencerii ce produc „nimicuri” luate drept „inteligente”, cititul a devenit o „raritate”.
Ceea ce pentru alții este perimat, pentru noi este normalitate. Deloc întâmplător, ne-am cunoscut la bibliotecă. Ne pregăteam de susținerea licenței și fiecare citea aceeași carte, de tipologie a personalităților. Am intrat într-o dezbatere pe subiectul cărții, pe care am continuat-o în parcul din Piața Unirii.
Era o zi frumoasă, caldă de iunie, stăteam pe bancă și discutam, când un domn in vârstă s-a apropiat de noi și ne-a oferit fiecăruia câte o înghețată.
Motivul, ne-a zis el ulterior, a fost că „bucuria, zâmbetele noastre nedisimulate, reale” i-au cucerit sufletul.
Am zâmbit, dar pofticioasa din mine s-a activat și gusta lacomă din înghețată. Mă murdărisem toată de ziceai ca sunt motanul negru al bunicii aterizat în făină, moment în care C. s-a oprit și s-a uitat în ochii mei. M-am uitat și eu și da, a fost dragoste la prima vedere!
Aș fi vrut să îi cuprind palmele în mâinile mele, să-l sărut ușor, să mă las pradă emoțiilor ca un motan ce toarce fericit, sub mângâierile stăpânului, dar n-am avut curaj…
Nici el, căci s-a intimidat de privirea mea si a scos rapid șervețelul să mă șteargă.
Prejudecățile nu „mor” niciodată
Ziua aceea a marcat debutul timid al relației noastre de cuplu. Ne-am căsătorit la scurt timp după, fără să locuim măcar o zi împreună, căci „nu se cade, nu este normal traiul în concubinaj”.
Este o prejudecată pe care am asimilat-o de la părinții noștri. Așa cum am preluat și multe altele, de exemplu „o femeie divorțată nu a știut să își țină casa, deci nu merită respect”, „un bărbat cu copii nu este de luat”, o femeie cu tatuaje e „neserioasa „.
Cu toate acestea, nu prejudecățile sunt cele mai rele lucruri din viețile noastre, ci lipsa asertivității, adică a capacității de a ne exprima punctele de vedere și interesele fără anxietate, argumentat și fără să le negăm pe ale celorlalți.
Din condeiul Sidoniei Drăgușanu, Jurnalul Aurorei Serafim mereu „la modă”
Din acest punct de vedere, citind Jurnalul Aurorei Serafim, nu văd schimbări semnificative față de 1957, când a fost publicat romanul uneia dintre cele mai apreciate scriitoare și jurnaliste ale perioadei interbelice, Sidonia Drăgușanu. Drept dovadă a valorii incontestabile a întregii opere, autoarea a fost inclusă de George Călinescu în Marea Istorie a literaturii române și acest roman a fost ecranizat, realizându-se filmul de succes „Să îți vorbesc despre mine”.
Citind, am regăsit aceeași ipocrizie a clasei politice, dublată pe atunci de cenzură, interzicerea libertății de exprimare și aceeasi „formulă foarte falsă despre realitățile vieții”, cum bine spunea Ioana Crăciunescu, actrița care a întruchipat-o pe Aurora Serafim.
Epoci diferite, același traseu în iubire
Citind, m-am văzut pe mine și relația cu C. în oglindă.
Până sa ajungă educatoare, Aurora nu știa ce înseamnă încredere în sine, nu avea repere și modele în viață, îi era teamă să trăiască. Cumva justificat, dat fiind că mama o abandonase, bunicii o crescuseră într-un mediu tern, ca un „căscat de plictiseală”. Deloc întâmplător, în această situație și-a încredințat sufletul lui Ștefan, un pictor capricios și extrem de gelos și a considerat-o cea mai bună prietenă pe femeia ușoară, vulcanică și cochetă Lavinia. Nici Ștefan nu s-a sustras farmecelor ei, ajungând să o înșele pe Aurora.
Similar ei, fără încredere în mine și sub asaltul prejudecăților părinților, odată căsătorită, mi-am luat în serios rolul de „femeie la cratiță”, am lăsat-o moale cu cariera. În acest timp C. se angajase la o companie de consultanță, câștiga bine pentru un proaspăt absolvent și orizonturile se lărgeau. Devenise interesat de o colegă foarte cochetă, îmbrăcată provocator, mereu cu zâmbetul pe buze, cu care mă și compara deseori. Ea era o Lavinia cu mult mai lipsită de scrupule.
Mi-era teamă să spun părinților, căci la mine în familie „totul era bine”, nu exista obiceiul sa ne plângem de ceva.
Pe de o parte această teamă, pe de altă parte lipsa încrederii în forțele proprii și iubirea nemărginită pentru C. m-au împiedicat să văd adevărul, chiar și când prietenele mele m-au avertizat. Doar când i-am surprins pe amândoi, am crezut.
Spre deosebire de Aurora, care și-a găsit alinare și echilibru în meseria de educatoare, pe mine m-au pus pe picioare prietenele. Cu ajutorul lor, am trecut cu bine peste o depresie groaznică.
Iubește-te pe tine femeie, că altfel nu te vor iubi nici alții
Treptat, prin efort constant, în câțiva ani am căpătat încredere în mine, am început să fiu asertivă, să spun „nu” când a fost cazul, să mă iubesc pe mine. Asa am atras un job nou bine plătit și un soț bun, iubitor, care îmi este și azi alături.
Dacă as fi fost în locul Aurorei Serafim…
Nu am avut posibilitatea Aurorei de a alege între doi bărbați. Ea l-a ales pe doctorul Horia Mihail in defavoarea inginerului Runcan, văduv și cu doi copii inteligenți și haioși. Dacă as fi fost în locul ei, tot pe Horia l-aș fi ales, pentru că nu poți construi un castel fără o fundație solidă și sănătoasă, nu poți clădi fericirea când unul trăiește în trecut și celălalt în prezent. Inginerul Runcan era încă măcinat de amintiri și nu ar fi avut disponibilitatea sufletească totală pentru o nouă relație.
Iubirea este totul!
Romanul m-a răscolit, m-a făcut să retrăiesc momente dureroase, mi-a arătat că unele lucruri nu se schimbă niciodată, de exemplu lupta clasei politice, machiavelismul unor oameni, prejudecățile altora.
Dar mi-a arătat și partea luminoasă si anume că o meserie se face cu sufletul, că stă în puterea noastră să schimbăm o situație negativă, așa cum a făcut și Aurora cu Nina, fetita abuzată de familia adoptivă sau cu gemenii inginerului Runcan.
Și cel mai important:
Noi oamenii ne naștem, trăim și ne vindecăm prin iubire!
*Spring Superblog 2019
*Textul este pura fictiune, fără legătură cu realitatea
Felicitări pentru articol!
Da, iubirea este viață și mitul literar se regăsește în realitate iar realitatea este prezentă în literatură.
Mulțumesc la fel 🙂
Foarte frumos și sensibil.
Mulțumesc Mădălina!
Delicat și emoționant! ❤️
Mulțumesc Lelia 🙂
[…] Ne naștem, trăim și ne vindecăm prin iubire! […]
Tare frumos, imi place mult. 😉
Mulțumesc Roxana
Îmi pare rău pentru dezamăgirile tale. Ce bine ca acum totul e armonios. Frumos articol!
Mulțumesc
Ma bucur enorm sa cunosc si o altfel de Oana! Vulnerabila dar hotarata, insfarsit, sa-si deschida sufletul. Felicitari pentru superbul articol! Multumesc… Oana!
Mulțumesc și eu pentru aprecieri Carmen!
Frumos ! Iubirea ca panaceu.
Asa este. Mulțumesc 🙂
Ti-ai deschis sufletul și l-ai pus în cuvinte frumoase. M-a impresionat povestea ta.
Mulțumesc
Este minunat tot ce ai scris. Nu am citit această carte, dar îmi doresc să o citesc. Tare frumos v-sți cunoscut. Frumos gestul bătrânului. Cumva v-a apropiat unul de celălalt. Eu şi soțul meu am stat 4 ani împreună înainte de a ne căsători şi am avut amândoi timp să ne aflăm unul pe altul şi să punem în balanță calitățile şi defectele.
Succes!
Da asa e cel mai bine
Mulțumesc și ție Dana
Impresionanta povestea ta, plina de emotie, Mult succes!
Mulțumesc la fel 🙂
Fără iubirea din viața reală nu am fi avut literatură, zic eu 🙂
Una o creează pe celalalta și viata bate cartea
Exact 👍
Un articol frumos, plin de emotie! Felicitari si succes!
Mulțumesc 🙂
Un articol si o poveste pline de emotie…Felicitari si mult succes!
Sa fie Dana! Și ție dacă participi la competiția Superblog!