Pe Otilia am avut plăcerea să o cunosc cu ocazia Superblog. Scrie tare fain, o puteți citi pe blogul Cu ghilimele, e o persoana foarte deschisa și optimista. Guest postul de mai jos ii aparține si se referă la relația unei mame cu timpul.
„De când sunt mamă am înțeles foarte bine teoria relativității lui Einstein. Într-adevăr, timpul este relativ. Când ai foarte multe lucruri de făcut într-o zi, timpul parcă zboară.
Când ai o zi grea și nu îi intri copilului în voie cu nimic, timpul uită să mai treacă. După ce l-ai adormit și ai ieșit din dormitor, nici nu mai știi exact în ce zi ești. Ai impresia că a trecut o săptămână sau două … cine mai știe.
Sunt mamă de fetiță, blonduță, cu ochi albaștri și părul mereu ciufulit. Pe scurt, Natalia. Și de când am devenit mamă am început să am grijă de timpul meu.
La ce m-am referit când am spus că am început să am grijă de timpul meu? Păi, 24 de ore se scurg diferit în fiecare zi.
Am descoperit asta repede. Ca să nu fie chiar haos, haos, trebuie să fiu cât mai organizată și tot timpul să am o jumătate de oră liberă, cu care să jonglez în caz de criză. Să vă explic.
Dacă trebuie să ajung undeva la ora 09:00, mă străduiesc să fiu gata la 08:30. Pentru că am mai învățat un lucru foarte important.
Pentru noi timpul curge într-un fel, pentru copii nu există. Și acum serios vorbind, am citit într-o carte că până la doi ani și jumătate nu au deloc noțiunea timpului. Nu înțeleg asta cu cinci minute, două minute. Adică înțeleg, dar nu își dau seama dacă înseamnă timp mult sau puțin.
La fel cum nu înțeleg nici noțiunea de azi sau mâine. Dacă plânge că vrea ceva și tu îi spui: ”nu acum, o să venim mâine să o cumpărăm”, el nu poate înțelege când este acest mâine. Așa că mai mult ca sigur, va continua să plângă.
Relația unei mame cu timpul începe cu pregătirea copilului, oferindu-i detalii despre activitățile ce urmeaza
Așadar, încerc tot timpul să fiu gata înaintea Nataliei cu vreo jumătate de oră. Înainte să mă îmbrac îi spun ce urmează să facem: ”Natalia, acum mănânci, după ce termini, eu mă duc să mă îmbrac, apoi te îmbrac pe tine și mergem la magazin. Te iau, coborâm scările, te pun în scaunul de mașină și mergem la magazin. Tu stai în scaunul de mașină liniștită.”
Asta fac de fiecare dată când trebuie să plecăm undeva. Îi spun dinainte, cu detalii, ce urmează să facem.
Am citit că spunându-le copiilor dinainte ce urmează să facă, ei vizualizează în mintea lor și vor coopera mult mai bine. Cu alte cuvinte, e vorba de familiaritate. Realitatea noastră va corespunde cu cea din mintea lor.
Apoi o îmbrac pe ea și urmează să facem ce i-am spus. Jumătatea de oră lăsată ca plan B este pentru momente de genul: nu vrea bluza aceea, ci una roșie, dar are vreo cinci roșii și durează până o nimeresc, vrea alți papuci, se gândește că vrea să ia o jucărie, vrea să pupe pisica și tot așa. Ca să nu mă enervez și să repet într-una ”hai-hai”, încerc să am la dispoziție un timp pentru asta.
Uneori se întâmplă să meargă totul perfect, alteori consumăm până la ultima secundă timpul din acea jumătate de oră.
Dar așa cu marja asta de timp reușesc să întârzii puțin spre deloc unde trebuie să ies cu Natalia.
Și în parc dacă ies cu ea, la fel fac. Îi spun dinainte ce urmează să facem, mă îmbrac eu, pregătesc tot ce este nevoie, apoi o îmbrac pe ea.
Bun, reușim să plecăm, dar cum ne întoarcem la timp acasă? Natalia are doi ani și jumătate și până acum am profitat din plin de lipsa asta a ei a noțiunii timpului. La noi a funcționat foarte bine și încă merge regula celor două minute.
Repetiția este mama învățăturii
Înainte să plecăm de undeva, cu ceva timp înainte îi spun: ”Natalia să știi că de acum o să plecăm acasă. Te mai joci, faci ce vrei tu și după aceea te iau și mergem acasă.” O mai las să se joace un pic, apoi îi spun: ”Natalia ți-am spus că mergem acasă, mai stăm două minute (și îi arat două degete) și gata”. O mai las un pic, îi spui apoi că cele două minute au trecut și plecăm.
Pentru că este mică, nu își dă seama că două minute sunt foarte puține. Probabil când mai crește o să mai pun câteva minute. 😊
Și la fel ca la plecare, o pregătesc cumva dinainte și așa reușim să ne înțelegem bine. Acestea sunt metodele care funcționează la noi ca să nu dau acele ceasornicului peste cap.
Relația unei mame cu timpul înseamnă și respect pentru timpul copilului
Îi respect programul și mi-l fac pe al meu după al ei. Știu la cât se trezește, la cât aș putea să plec de acasă, ca să am timp să mă întorc la timp pentru somnul de prânz. Știu cam cât doarme la prânz. Aici tot timpul scad o jumătate de oră. Adică, ea poate doarme două ore, dar eu mă gândesc că am la dispoziție să fac ceva doar o oră și jumătate.
Dacă cred că nu aș avea timp să fac ceva, fie amân pentru atunci când am mai mult timp, fie fac doar o parte, dar știind asta dinainte evit să mă frustrez dacă nu reușesc.
După ce se trezește știu că până seara la culcare e program de joacă și plimbare. Și v-am spus cum plecăm din casă și cum ne întoarcem ca să avem timp pentru cină și baie, până să o ia oboseala foarte tare.
Sunt zile în care nu reușesc să fac tot ce mi-am propus, dar am învățat că pentru restul e timp a doua zi. 😊
Uneori apar tot felul de lucruri neprevăzute și la fel, pentru ce nu mai reușesc să fac, există întotdeauna un mâine. Vine el. 😊
Uneori se întâmplă să întârzii, dar am tot timpul două scuze pregătite, pe care le folosesc prin rotație. 😊
Managementul timpului și ”meseria” de mamă, se împacă foarte bine dacă ești un măcar un pic organizată și ții cont de programul copilului, pentru că un copil odihnit și mâncat, înseamnă o mamă care poate face multe lucruri. 😊
Și vă spun încă o dată, ce nu poți face azi, cu siguranța o să poți face mâine. Acum e timpul doar să te bucuri de copilul tău. Restul mai pot aștepta.
Ps: învață și câteva scuze pentru când se va întâmpla să întârzii.”
Privind în trecutul meu, pot să zic că stăpânești bine meseria asta pe care o înveți din mers, la locul de muncă ☺.