Când eram studentă, mi-ar fi plăcut să…

Am terminat in 2008 facultatea. Desi am intrat la trei facultăți, am ales o facultate cu profil economic pentru ca era cotata drept cea mai „de perspectiva” între cele trei la care intrasem. Uitându-mă în spate și comparând cu posibilitățile studenților de acum, știu ca atunci când eram studentă, mi-ar fi plăcut să:

Facultatea trebuie sa fie un precursor in career path

– Am acces la consiliere vocaționala in alegerea facultății. Atât părinții, cât și reprezentanții facultăților se concentrau pe vârful icebergului, adică pe rezultat. Adică sa alegi o facultate între mai multe variante, dar esenta e ca facultatea sa fie o parte din ceea ce numim „career path”. Asta înseamnă să nu o fac doar pentru diploma in sine, ci și pentru ceea ce învăț și pot aplica într-o companie.

– Practica sa fie pe o durata mai mare de timp, sa fie pe bune și sa fii repartizat de facultate către instituția respectiva. Într-un context în care toți se plâng de faptul ca cerințele pieței muncii sunt diferite de ceea ce faci în școală și absolvenții habar nu au sa facă ceva cand termina studiile, este necesar un parteneriat pe termen lung între facultăți și companii/instituții publice. Acum s-au mai schimbat lucrurile, dar în 2008 mi-am cautat singura o instituție în care sa fac practica și aceea de 2 săptămâni, cât sa „am o hârtie la mână”.

– Profesorii sa predea materia într-un mod interactiv. Am avut norocul sa am câțiva profesori – de economie, de management, dreptul muncii (sper sa nu fi omis pe nimeni) care ne implicau, ne aruncau provocări, ceea ce făcea cursul mult mai interactiv. Dar au fost si din cei la care nici musca nu bâzâia la curs și care țineau un monolog de toată frumusețea. Ei bine, când eram studentă mi-ar fi plăcut să am maxim un profesor de acest gen, pentru ca profesia este despre interacțiune, muncă in echipa. Când unul vorbește și ceilalți tac se instituie un climat fie de teama, fie de nepăsare, dar în niciun caz sănătos ori facultatea trebuie sa fie un precursor a ceea ce urmează in acel career path de care aminteam mai sus.

Când eram studentă, mi-ar fi plăcut să am un profesor – mentor

Facultatea nu este doar despre cursuri și note, distracții de noapte și lipsurile de la camin, viata de student este și despre prioritizare, dozarea efortului, muncă în echipa de aceea cred în misiunea profesorului ca mentor. Rolul lui într-o societate care se schimba de la zi la zi nu este sa rămână ancorat în materia pe care o preda.

El trebuie sa poarte o pălărie mai mare, cea de mentor in care te învață si din secretele oamenilor de succes – cum îmi organizez un proiect, cum fac cercetare pe tema respectiva, cum lucrez în echipa, cum pun materialul cap la cap și cum prezint rezultatul. Cuvântul referat sau eseu mi se pare sec, urat și acum, după atâția ani pentru ca țin minte cum ma duceam la biblioteca, stăteam cu orele sa citesc și sa aleg ceva relevant pentru subiectul respectiv. Apoi prezentarea în sine – am aflat tips and tricks despre prezentări abia când am intrat într-o mare corporatie.

Dacă as fi fost studentă cu job part time, plagiatul ar fi fost o soluție la indemana

Toate acele eforturi am putut sa le fac pentru ca ai mei nu au avut pretenția sa muncesc, dar dacă as fi avut un job? Degeaba se mira toată lumea ca studenții fac plagiat, ca își cumpără referatele de pe Internet. Când ai un job, nu mai poți aloca cinci ore pentru documentare, ci doar o ora, dar la momentul respectiv erau destul de putini care înțelegeau situația și nu aveau pretenții absurde de genul „la ora mea nu lipsește nimeni, este facultate cu prezenta la zi”.  Și nici pe departe vorba de mentori, de oameni care îți ușurează parcursul profesional și te ajuta sa vezi școala ca pe un punct în carieră, nu doar ca pe o fabrica de diplome.

Când eram studentă, mi-ar fi plăcut să mi se dea ocazia sa fac greșeli, sa descopăr companii mari și modul în care fac business. Nu as fi vrut sa asociez instant cuvântul student cu vânzător, distribuitor de pliante, meseriile la care aveau acces mulți dintre colegii mei de atunci. Nu înseamnă că aceste meserii reprezinta ceva rău, doar ca în perioada aceea fără studii finalizate nu aveai alte porți deschise. Per ansamblu, companiile, facultățile, studenții și toți cei implicați în procesul educational au cules roadele a ceea ce au semănat.

Ma bucur mult ca acum lucrurile s-au schimbat în bine, chiar dacă forțați de lipsa tot mai acuta a personalului calificat din piața muncii.

Articolul este scris pentru studenții de acum, ca ei sa își dea seama câte oportunități faine au la dispoziție, sa profite la maxim de ele și când intra pe piata muncii, sa aibă deja „acei ani de experienta” pe care ii cerem noi recrutorii.