Joburile viitorului

hand-1571849_1920Deseori, când eram mică, primeam întrebarea – “Ce vrei să te faci când vei fi mare?” La momentul acela, voiam să fiu doctor pentru că voiam să ajut oamenii. Mai târziu, am descoperit că există și alte moduri de a ajuta, care nu implică sânge, răni și alte suferințe fizice, prea greu de suportat pentru mine. Acum, dacă întrebi un copil ce își dorește, vei constata că jobul de vis implică tehnologie, viteză (chiar dacă nu are un nume clar) și foarte rar meseriile “old” – șofer, mecanic, profesor etc. Referința copilului nu este neapărat explozia informațională în contextul căreia apare în lume, cât mai ales obiceiurile pe care părinții le formează la el – tableta, telefonul cel mai modern sunt de bază, înainte să fi văzut o fermă cu animale, să fi mers într-un atelier de reparații sau să fi luat contact cu un profesor. Dar oare câți copii se nasc cu abilități pentru a deveni manageri, IT-isti, inventatori de diverse gadget-uri electronice sau mai bine zis ce facem cu cei “normali”, cum ne asigurăm că îi ghidăm spre joburi “de neinlocuit”?

O primă metodă ar fi să ne informăm din diverse rapoarte ce se cere și ce nu pe piață – de exemplu un studiu realizat de Universitatea Oxford The Future of Employment  a luat în considerare circa 700 dintre ocupațiile comune și a concluzionat că cei care lucrează in telemarketing, ca ofițeri de credite, casieri sunt mai predispuși să fie înlocuiți de roboți decât cei care lucrează ca psihologi recreaționali, stomatologi sau chirurgi. Editorialul Guardian a inclus si meseria de dietetician, nutriționist, ca având o rată mică de înlocuire – întregul raport îl puteți citi aici. Unele schimbări sunt chiar logice, dacă ne gândim la milioanele de tone de mâncare procesată consumată zilnic, din care 80 la sută conține zahăr pentru un gust cât mai plăcut și o apetență cât mai ridicată, sau la cât stres acumulăm, stând cel puțin 9 ore pe zi pe un scaun, confruntându-ne în fiecare secundă cu zeci de decizii, priorități de stabilit, colegi sau șefi de împăcat samd. Mediul exterior ne controlează psihic și din viteză, nerăbdarea de a vedea rezultatele pe termen scurt, dăm fuga la psiholog, terapeut sau la alte persoane, care par să aibă puțin mai multă răbdare decât noi. Aceste “calități aparent inofensive” le vom impregna și copiilor – “hai mai repede că întârzii la școală”, lasă joaca că avem lecții și cursuri de făcut, mă exasperezi cu atâtea întrebări etc”. Ceea ce mediul extern face mai târziu oricum, demarăm noi încă din primii ani de viață ai copilului.

O altă metodă pentru a ne ghida odraslele către joburi valabile este investiția in educație, iar piața muncii din România abundă în părinți binevoitori care își dau și sufletul pentru ca odrasla să urmeze cel puțin 1 curs de limbi străine de la câțiva ani – 4 de debut, cel puțin un sport care să îl dezvolte fizic și mai ales psihic și mai târziu să îl orienteze spre colegii si facultăți din străinătate. Fără îndoială că ajută, dar nu putem măsura ca părinți beneficiile pe termen lung versus dezavantajele, disconfortul psihic pe care îl creăm cu acest boom informațional la care îi supunem.

Însă nu dispun toți părinții de resurse financiare suficient de numeroase încât să ofere accesul la educație la un nivel peste medie și nici nu avem garanția că avem un copil atât de înzestrat încât să folosească tot ce i-am transmis.

Într-un context în care înaintăm noi înșine pe un fir de ață, mai rău decât la circ unde acrobații au câte ceva de susținere, spre ce joburi să ne îndreptăm sau spre ce să ghidăm copiii pentru “securizarea viitorului”?

Este meseria de medic printre puținele de neinlocuit?

Este competiția inteligența umana     “normală” versus cea artificială, “supradotată” singura capabilă să încline balanța viitorului nostru?

Dacă răspunsul este da, suntem doar “șoareci”( sau alte animalute pe care se fac experimente în laborator) care răspund la stimuli conform așteptărilor sau mai putem schimba și noi ceva?

La World Economic Forum s-a menționat că, pentru a rămâne în piață, avem nevoie să ne dezvoltăm două abilități: “negotiating and sharing“, absolut necesare unor joburi încă viabile și chiar în top în 2025.

Dar – promovând competiția pentru performanță, bonusuri sau alte beneficii, minimalizând etica obținerii lor (și nu pentru că am utiliza metode ilicite, ci pentru că șeful ar vedea cu ochi mai buni “pe cel care termină aceeași activitate în mai puțin timp, cu mai puține resurse etc” și evident ar recompensa diferit); lucrând 9 ore pe puțin cu un computer și mai puțin cu cel de lângă noi – cât de “eficienți” suntem în a ne însuși cele două abilități și a le transmite copiilor noștri?

Ce job al viitorului este mai puțin paradoxal și respectă cu adevărat legile eticii și ale dezvoltării naturale?

 

*Legea drepturilor de autor înainte de plagiat ! Copierea conținutului sancționată prin lege !

*Poza aparține Pixabay

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s