În ultimul timp în industria cinematografică există o tendință spre filmele SF și tot mai mulți regizori creionează viața pe alte planete, încearcă să își imagineze cum trăiesc oamenii acolo, cum fac față resurselor limitate și cât de importantă este tehnologia în întregul mecanism de supraviețuire. Similar, în companiile mari, managerii fac eforturi de a integra în strategia pe termen lung a firmelor, aspectele tehnologice: prezența roboților, automatizarea la un nivel tot mai înalt a diferitelor activități.
Lucru deloc ușor pentru că, pe de o parte, renunți la oamenii de pe anumite posturi, ai nevoie de oameni cu competențe noi impuse de nivelul de automatizare, pe care nu îi prea găsești în piață și,pe de altă parte, ai nevoie să construiești o cultură organizațională flexibilă, cu oameni, tehnologie și roboți în consens.
Cum ne pregătim și mai ales cum facem asta?
Un prim pas și cel mai dificil de altfel ar fi schimbarea de mentalitate, și nu oricum, ci de la vârf spre bază ! Inchipuie-ti un manager stând într-un birou închis cu sticlă, cu „n” diplome pe perete, având program de ședințe super încărcat și fiind presat în orice minut să ia decizii cu impact major asupra vieții celorlalți, a viitorului companiei.
Își permite el să fie relaxat, să se detașeze de toate și să creeze un mediu de lucru flexibil? În plus, are el puterea de a influența toți stakeholderii din companie în privința necesității creării unei noi culturi și i se va da mână liberă pentru schimbare?
Dacă DA, felicitări dragă Manager! Am o veste bună și una rea ! Cea bună este că ai mână liberă și nu e puțin lucru, cea rea este că schimbarea mentalității tale va genera efectele dorite!
- Ești dispus să renunți de mâine la biroul tău, la diplome și să petreci 80 la sută din timp pe teren, vorbind cu oamenii și mai ales ascultandu-i?
- Ești dispus să creezi un program de lucru mai flexibil, mai puțin la sediul fizic al firmei și să folosești tehnologia pentru a lucra de acasă?
- Ești dispus să creezi echipe multidisiciplinare de proiect, să renunți la ierarhia verticală și să ii faci pe oameni să se simtă egali în drepturi și nu doar în obligații?
- Ești dispus să oferi angajaților dreptul de a gândi și de a vorbi liber, de a veni cu idei noi, de a crea mici conflicte de idei pentru a alege ce este mai bine pentru ei și pentru firmă?
- Ești dispus să permiți greșeala în relația cu colegii, subalternii, să nu adopți un stil de comunicare agresiv de tipul – „ești vinovat, incompetent” și să îl înlocuiești cu cel contributiv -am greșit și eu dandu-ti o responsabilitate foarte mare si tu in privința rezultatului, ce putem face să rezolvăm sau să prevenim situațiile de acest gen?”
- Ești dispus, contrar multor opinii ale oamenilor din HR, să te oprești din goana după talente? Cartea „Mentalitatea învingătorului” a lui Carol Dweck alocă un capitol important în care explică de ce recrutarea de talente nu este întotdeauna benefică pentru o companie, putând duce la conflicte de orgolii, accese de superioritate și dezbinarea echipei.
- Ești dispus să dezvolți cadrul necesar învățării continue si crezi in capacitatea fiecăruia de a-si dezvolta abilitățile? Tot în „Mentalitatea învingătorului”, Dweck explică cum sunt „încărcați de informații” oamenii nou promovați pe poziții de manageri și cum, după o anumită perioadă de rodaj pe funcție, sunt lăsați în pace, fără să mai observe cineva dacă aplică principiile mentalității flexibile in continuare.
- Ești dispus să investești în angajații, ale căror joburi sunt mai bine executate de roboți și de care vor fi înlocuiți, să-i pregătești pentru alte poziții, unde inteligența umană valorează mai mult decât cea artificială, sau îi concediezi aratandu-le ce „indicatori de performanță superiori obțin roboții”?
Dacă ești dispus sa demarezi procesul de schimbare a culturii organizaționale și să pregătești viitorul, asigura-te că deții trei instrumente: minte flexibilă, angajați cu spirit de echipă și dorință de dezvoltare a propriilor abilități și perseverență din belșug!
[…] vorbește mult despre inteligenta artificiala, despre trenduri pe piața muncii la nivel global. Care este părerea dvs despre evoluția pieței […]