Hoata de ea, Fericirea !

Citești in: 3 minute

Fericirea are aripi scurte

Ai admirat vreodată o pasare in zbor? Ai vazut cum isi intinde aripile, aliniindu-se perfect cu cerul, exprimand libertate deplina? Am privit-o îndelung si mi-am dat seama ca fericirea poate îmbrăca orice chip si orice forma mai puțin al unei pasari. Caci are aripi scurte, e atat de subtire încât vantul ar pune-o la pamant intr-o secunda, e atat de fragilă ca norii ar sparge-o la primul tunet, e atat de putina incat nici macar soarele nu ar reuși sa-i dea mai multă viață, sa o faca mai plina. Pentru fericire, chiar si cutia de chibrituri e mare, e prea încăpatoare…

Hoata de ea – Fericirea

Fericirea e mai scurta decât firul timpului si e mai rapida decat viteza gândului. Cand crezi ca ai prins-o si ai ferecat-o în inima, ea, ca o hoata cu talent, o zbugheste si cauta alt lacas sa se adăpostească. Este insetata de cunoaștere si mai curioasa decat un copil, de aceea ataca inima dupa inima cu nesat si fara scrupule, umezeste ochi sau ii umple de lacrimi, te face sa te simti Dumnezeu pentru o secunda si te părăsește la urmatoarea intersectie.

Fericirea e vicleana

Am alergat-o, mai bine zis am urmarit-o si eu cativa ani buni, intai timid si apoi cu înverșunare. Voiam sa ii inteleg manevrele, să-i aflu secretele,  dar ea a fost prea vicleană pentru mine. De fiecare data când eram pe punctul sa demasc impostoarea, se întâmpla ceva si in loc sa aflu despre ea, descopeream ceva nou despre mine. Prima data am descoperit că nu se moare din dragoste, apoi ca increderea in oameni e un cadou perisabil si trebuie sa fii atent cui i-l daruiesti. A treia hotie si cea mai importantă, de ținut minte si de povestit nepotilor, este ca, daca vrei sa inveti ceva in viata, trebuie sa te imprienetesti cu sora ei vitrega, durerea.

Cand zboara fericirea, vine sora vitrega durerea

Aceasta este directa, la obiect si te trezesti cu ea pe cap cand te astepti mai puțin. Cu gandul ca inima va exploda de la preaplinul de fericire, vine uneori cu un ac, alteori cu un bumerang si o deschide. Se infrupta cu nesat si lasa saraca inima cu rani adânci. Atunci nici cel mai iscusit doctor nu o poate opera, este total inapt în fata unor asemenea plagi, el însuși isi ridica mâinile spre Dumnezeu si se roaga pentru tine. Eu am urat-o la inceput, mai ales când a fost fizica, dar treptat am integrat-o in viața mea. Am pus-o la masă cu mine, i-am dat ce aveam mai bun si am intrebat-o deschis cat mai sta, ce-mi lasa amintire si cu ce vrea sa o cinstesc data viitoare când ne vedem. Mi-a lăsat o mana beteaga si cateva lecții de aur (nici cel mai scump aur din lume nu le poate cumpara): sa fiu mai atenta la sănătate, sa fiu mai cumpatata in iubire si in vorbe, sa fiu mai tolerantă. Pana data viitoare, cand va lovi din nou, astept meteoritul numit fericire sa ma viziteze.

Lasa fericirea sa te viziteze

Am renuntat sa o mai urmaresc (pe ea fericirea), pentru ca e o cursa prea epuizanta si e mai plăcut sa fiu surprinsă. Imagineaza-ti ca ai zbura intr-un balon cu aer cald si deodata se intampla ceva si esti nevoit sa iti deschizi de urgenta parasuta ca sa supraviețuiești. Bucuria de a reveni pe sol e de un milion de ori mai mare decat dacă ai fi avut o cursa normala. Asa e si cu fericirea – cand ma cauta ea pe mine, sunt mult mai pregatita sa o simt, sa o trăiesc și sa o impart cu ceilalti, decât daca fac din urmarirea ei scopul vietii mele. De cand am incetat să o mai caut, functioneaza legea atractiei si ma cauta ea pe mine. Mi se arata sub diverse forme – ba intalnesc niste oameni noi minunati, ba regăsesc prieteni vechi cu straie noi, ba un colt de natura, inainte neobservat, se perinda pe retina mea, ba cei dragi imi zâmbesc mai mult desi nu fac ceva in mod deosebit. Nu mai conteaza ca sta cateva secunde, minute, ore sau zile, important e ca am învățat sa o apreciez si sa o iubesc așa hoata cum e…

Pe voi cand „v-a pacalit” ultima data?
 

16 Comments

  1. Oana Paduraru Bonu17 decembrie 2018

    Sunt multe momente in care am fost fericita, insa am invatat si am acceptat ca nu e o stare constanta, asa ca ma bucur de ea atunci cand „ma viziteaza”. 🙂

    Răspunde
    1. hrpassion17 decembrie 2018

      Așa este. 🙂

      Răspunde
  2. Raluca Anghel17 decembrie 2018

    De fapt, încerc să o păcălesc eu pe ea si sa n o mai caut in exterior. Incerc sa o cresc în mine și să o activez in fiecare zi putin 🙂

    Răspunde
    1. hrpassion17 decembrie 2018

      Da, asa e ideal. Mie îmi iese uneori partea asta, alteori uit si o caut în exterior 🙂

      Răspunde
  3. Raluca Anghel17 decembrie 2018

    De fapt incerc sa o pacalesc eu pe ea si sa nu o mai caut in exterior 🙂 fiindcă nu e acolo. O cresc în mine și încerc să o activez putin in fiecare zi

    Răspunde
  4. Simona17 decembrie 2018

    Super articolul! Cu fericirea nu am probleme, ma viziteza des pentru orice lucru marunt. Cu durerea(fizica) am avut de furca dar s-a potolit de cand am acceptat-o si o ascult sa vad ce vrea. La fel a fost cu frica, de cand am inteles-o si i-am deschis usa aproape ca m-a uitat.

    Răspunde
    1. hrpassion17 decembrie 2018

      Mulțumesc Simona pentru aprecieri !

      Răspunde
  5. M.C.Simon17 decembrie 2018

    Foarte interesanta incursiune printre sentimente, ne-ai propus astazi, Oana! Candva, demult… si eu cautam Fericirea. Credeam in acea vreme ca daca o caut, o voi gasi. Insa, intr-o zi am obosit de atata cautare. Si am renuntat. Dar, exact cum ai spus spre finalul articolului… momentul in care am renuntat sa caut Fericirea (in forma in care eu mi-o inchipuiam), a fost momentul in care Ea m-a imbratisat. Profund. Si din acea clipa nu a mai plecat. Superb articolul! Multumesc! 🙂

    Răspunde
    1. hrpassion17 decembrie 2018

      Mă bucur că îți place Carmen si îți mulțumesc din suflet pentru aprecieri. E mai bine să nu o căutăm, să ne lăsăm surprinși, deși admit că mai am momente când alerg după ea 🙂

      Răspunde
  6. almonacalatoreste17 decembrie 2018

    Eu n-o mai caut, n-o mai urmăresc, n-o mai vânez. O tratez cu indiferență și vine singură.

    Răspunde
  7. oanaroman9117 decembrie 2018

    Eu cred că sunt fericită în majoritatea timpului. Încerc să ma bucur cate putin de fiecare lucru din jur. De iubirea soțului meu, de momentele cand ii vad pe parinti în armonie, de fiecare anotimp în parte, de călătorii, vizite și oameni. Totul contează! Noi ne creăm fericirea!

    Răspunde
    1. hrpassion17 decembrie 2018

      Foarte frumos spus! Cred că depinde puțin și de cei din jur sau cum ne raportam noi la reacțiile lor

      Răspunde
  8. Camelia Si Alexandru17 decembrie 2018

    tare mare dreptate ai, ma regasesc in ceea ce ai spus!

    Răspunde
  9. Andreea2 ianuarie 2019

    Frumoase cuvinte!!! Salut, sunt Andreea si de azi ai un nou fan!!! Mult succes si spor!

    Răspunde
    1. hrpassion2 ianuarie 2019

      Mulțumesc mult Andreea ! Sper să îți placă ce găsești pe aici, mai ales că nu scriu ceva uzual !

      Răspunde
  10. […] își vor putea reface viața fără să pornească la drum distruși și însângerați. În plus, iubirea asta la serviciu nu trebuie să influențeze calitatea muncii tale. Când ajungi la job, el nu mai este iubitul […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Scroll to top
%d blogeri au apreciat: