Afară umblă câinii cu covrigi în coadă sau era prea mare „băltoaca” din România?
Pentru că aud foarte multe « povești cu zâne » în jurul meu despre cât de minunat este să lucrezi « afară» (în străinătate), astăzi aș dori să vă povestesc cum a fost pe vremea când am plecat « afară » și de ce m–am întors. Să vă spun concret dacă „afară” umblă câinii cu covrigi în coadă.
Când am plecat, să tot fie vreo 20 de ani de atunci, lucram deja în IT de 5 ani. Eram analist – programator și faceam și ceva gestiune de proiect în paralel. Cu toate că azi pare greu de crezut că IT-istii nu au fost regii petrolului de când lumea și pământul, un inginer IT cu experiența mea câștiga atunci în România cam 100 de euro pe lună.
Mult mai puțin ca un zugrav sau ca un instalator. Cu banii ăștia abia de ajungeam să-mi cumpăr mâncare si întreținerea o plătea mama. Chit că erau bani puțini și abia mă descurcăm, nu din cauza banilor am plecat.
Am plecat din simplul motiv că nu rezonam cu mentalitatea epocii.
Pe vremea aceea, mai marii îmbogățiți peste noapte ai neamului aveau 4 clase, și acelea neterminate, și genul acela de model de viață și ideal era vehiculat drept demn de urmat pe mai toate posturile importante de televiziune. Era, atunci, o epocă murdară, o băltoacă din care trebuia să ies. Mi-am luat viața în spinare în două valize negre și am plecat în Franța.
Soseam eu, „pakistanezul” de azi despre care mulți cred că nu este o soluție bună pentru România. Veneam să ocup un loc de muncă vacant pentru care nu existau suficienți candidați locali.
Primele 9 luni am fost cadru detașat, aveam salariu în România și diurnă în Franța. Puse cap la cap, dădeau o cifră corectă, mult peste cei 100 euro / luna pe care un IT-ist ca mine îi câștiga lucrând în România.
Acolo prestam creare de cod la un tarif mult sub media colegilor francezi.
Era așa, pentru că nu vorbeam prea bine limba și nu “prindeam” toate nuanțele. Dar, cum treaba unui codac era să scrie cod, îmi făceam treaba extrem de bine și toată lumea era mulțumită. Eu, pentru că diurna plus salariul din România, îmi asigurau un nivel mult peste ce as fi avut “acasa”, francezii pentru că le făceam treba pe bani mai puțini.
Din punct de vedere ideal, eram mulțumită. Nu mă mai bălăceam în băltoacă aceea numită “analfabeti cu 4 clase care taie și spânzura” si din punct de vedere financiar traiam onorabil în Franța.
Reușeam, fără mari probleme, să pun bani deoparte pentru cei din țara și pentru câteva vacanțe pe an.
Era un echilibru rezonabil care s-a menținut ceva timp.
Contract de muncă în afară, mai exact în Franța?
După 1 an, am decis să renunț la statutul de cadru detașat și mi-am căutat un contract direct în Franța. Pentru că pe vremea aceea nu exista dreptul românilor de a presta muncă pe la alții, a trebuit un mic artificiu legislativ pentru a-l căpăta.
A existat deci o lege data temporar prin care, eu puteam munci cu drept de muncă în Franța, dacă angajatorul putea dovedi că nu găsește nici un localnic dispus să facă ceea ce aș fi făcut eu. Adică cod.
Pentru că nu era greu de dovedit, angajatorul meu a putut dovedi și, după ce a plătit echivalentul de 1000 de euro, m-a angajat cu acte în regulă, pe un salariu de începător.
Adică echivalentul a 32 000 euro pe an , brut. Ceea ce revenea, după plata diferitelor taxe și impozite, la circa 2000 euro net pe luna. Față de cei 100 de euro pe luna cât aș fi câștigat în România, era un salt amețitor. Trebuia să spun că prețurile erau pe vremea aceea cam de 4 ori mai mari în Franța. Deci, cu alte cuvinte, trăiam în Franța cu cei 2000 de euro ai mei cam cum aș fi trăit în România cu 500 de euro. Adică relativ bine.
Apoi a urmat trecerea la euro, rotunjirile succesive de prețuri, creșteri vertiginoase de impozite, creșteri de taxe. Salariul a crescut și el, dar într-un ritm mult mai domol.
Ceea ce poate părea ciudat azi în România, era și este un fapt normal în Franța. O creștere de salariu bună se situa undeva în jurul la 3% pe an. Dacă obțineai 5% era excepțional și, un 8%, se petrecea odată în viata de ziceai ca ti-a pus Dumnezeu mana pe cap.
Afară umblă câinii cu covrigi în coadă?
Acum 3 ani , la capătul celor 18 ani petrecuți în Franța ajunsesem să-mi rămân în mână, după plată taxelor și impozitelor, echivalentul a ceea ce un IT român cu experinta câștiga în medie pe luna net în România. Doar că în România viața este – încă – mult mai ieftină.
Sunt convinsă că vor fi mulți care îmi vor sări în cap cu tot felul de argumente auzite de la X și Y. Celor care cred că încă mai umblă câinii cu covrigi în coadă „în afară” îi invit să încerce pe pielea lor un an de trăit și muncit în Paris. Ca să fie mai clar ceea ce vreau să vă spun, să luăm exemplul lui Victor, 40 ani, 20 ani experiență în domeniul IT.
În România ar primi cu ușurință echivalentul a 2500 euro net pe lună, după plata contribuțiilor sociale – IT-istii nu plătesc impozit pe salariu în România. Din aceștia, Victor ar plăți o chirie de 500 de euro într-un apartament complet mobilat, 60 M2 cu balcon, zonă centrală. Deci , în România, lui Victor i-ar mai rămâne , după plata chiriei , cam 2000 euro net să trăiască.
Dacă ar trăi și ar munci la Paris, la experiența lui, Victor ar primi în jur de 60 Keuro/an. Ceea ce ar însemna circa 5000 euro pe luna. Brut. Victor plateste diversele taxe și impozite (22% cotizații sociale – asigurare medicală, pensii , etc – și cam 30 % impozit pe salariu – având un salariu mare în Franța, Victor ar întra în transa maximă de impozitare).
Afară umblă câinii cu covrigi în coada? La valoarea chiriilor chair deloc
Deci lui Victor i-ar rămâne în mână în jur de 3500 de euro net.
Dacă Victor ar dori să închirieze un apartament în Paris , i-as dori succes. În Paris metrul pătrat de închiriat atinge o medie de 30 euro. Pentru un apartament de 30 M2, Victor ar plăți o chirie de 900 de euro pe luna , la care s-ar adaugă întreținerea și diversele taxe plătite de chiriaș. Să zicem, una peste altă, o sumă de 1200 de euro pe luna.
În condițiile acestea, Victor ar locui într-o locuința mică, înghesuita, construită prin anii 60, în general fără balcón și i-ar rămâne, după plată chiriei, cam 2300 euro să trăiască. Cam la fel că-n România, după plată chiriei. Desigur, dacă ar munci “dincolo” Victor ar sta la Paris în 30m2 fără balcón pe când , dacă ar munci în România, Victor ar sta în Victoriei în 60 m2 cu balcón
Desigur, dacă ar caută ceva mai ieftin în “Regiunea Pariziana”– a se intelege 60 de km de jur împrejur , Victor ar găsi dar asta ar implica ceva sacrificii. Ar găsi de exemplu ceva la 20 euro / m2 într-o zonă în care i-ar fi frică să iasă noaptea din casă, sau ar gasi undeva pe acolo unde a atârnat moțul harta pe perete. Adică la 4 ore distanță dus-întors de serviciu.
Din afară totul pare frumos, de aceea m-am întors
Revenind la povestea mea : după 18 ani de trăit și muncit în Franța, am decis să mă întorc. Dacă plecarea a fost justificată de dorința de a ieși din mocirla intelectuală a epocii respective și a fost susținută moral de ideea că există un câștig financiar, întoarcea a fost justificată doar de certitudinea că se poate relativ decent intelectual și în România.
Trăiesc deocamdată intenționat într-o bulă din care am decis să nu ies încă. Spre deosebire de epoca aceea îndepărtată în care existenta bulei era imposibilă, acum mă pot retrage în colțul meu în care încă umblă caii verzi pe pereți și totul este teoretic posibil câștigând la fel de bine ca în Franța unde, de ceva vreme, totul a devenit practic imposibil.
Cam asta ar fi realitatea mea. De aceea am decis să mă întorc.
***
Acesta este un guest post realizat pentru mine de Daniela, autoarea Blogurilor: Blog discutabil și Abisuri. Vă invit să citiți pentru că scrie profund, analitic, asa cum este ea.
Poate ar trebui să fim mai precauți când spunem „vreau o țară ca afară”. Știu care sunt condițiile de muncă pentru străini om Franța și nu doar pentru ei. Nu cred că există vreo țară ideală.
Peste tot e dificil, contează cum ne adaptam
O mica rectificare: salariu de inceput pentru un programator cu doctorat este de cel putin 80k si asta prin contractor. Daca ai si experienta iti poti negocia usor 90k. Insa cel mai important factor: „afara” nu te lovesti de spagi, nesimtire, hotie si needucare, cum se intampla in Romania. Taxele acelea asigura anumite conditii de bun simt pe care nu le gasesti in Romania.
Acum 20 de ani, pentru un inginer electronist cu master, salariul de plecare era 210 000 Franci. Nu vorbesc de doctoranzi, nu sunt si nu cunosc cat sunt platiti azi. De acord partial cu ce spui relativ ma nesimtire. Nu vreau sa imi amintesc mizeria, coatele in spate si mirosurile din RER – ul B.
Mie mi se pare că Victor are o gândire foarte simplistă, axată pe aspectul financiar al zilei de mâine. Victor nu se gândește mai departe de cei 2000E pe care îi are în mână după plata chiriei.
Victor nu se gândește cât de scumpe sunt, în realitate, serviciile în românia – prin simpla lor inexsistență.
Oare Victor știe că modelul de business al IT ului din românia este predominant de outsourcing și că vin tare din urmă țări ca Polnia, Cehia unde forța de muncă este mai ieftină? Ce se va întâmpla dacă scutirea de impozit nu mai exista – din varii motive?
Oare Victor s-a gândit cum îl va afecta scăderea calității produselor IT cauzată pe de o parte de studenții din ce în ce mai slab pregătiți și pe de altă parte de plecarea celor care nu mai suportă viața din românia?
Are Victor copii pe care să îi ducă la școală pierzând ORE întregi în trafic și cheltuind bani pe combustibil (cumulând aici și meditațiile deja „obligatorii”)? Cred că nu are (așa îmi lasă impresia din articol).
Cred că nu s-a gândit prea mult la aceste aspecte, așa cum nu s-a gândit când a ales să plece în Paris(dar mă rog, aceasta este o altă discuție). Cred că problema lui Victor a fost incapabilitatea lui de a se acomoda/integra acolo. Nu, nu este un lucru rușinos să nu poți și este lesne de înțeles că nu toți pot să accepte o asemenea schimbare. Dar de aici până la a spune că trăiești mai bine în românia este … o amăgire. Oricum Victor s-a dus să lucreze „afară” deci din start era clar că urmă să se întoarcă.
Da, poate în Paris nu sunt câini cu covrigi în coadă dar în comparație cu românia (fie el și Cluj sau București) sunt alte țăti unde zboară OZN-uri zilnic. Și nu, nu mi le-a descris X sau Y cum scrie în articol. Cred că finalul conține însă o doză mare de adevăr: este realitatea ei.
Alex fiecare dintre noi are propriul sistem de valori, propriile experiente de viata, ceea ce ii pot îngreuna sau ușura șederea într-o tara sau alta. Nu e nimeni de condamnat sau de judecat dacă se simte mai bine în România decât in alta parte. Și comparația trebuie gândită la perioada de acum 20 ani. Între timp lucrurile s-au mai schimbat cât de cât și în romania
Oana, total de acord cu sistemul de valori și cu experiențele de viață. În plus, fiecare este liber să facă exact ceea ce vrea cu viața lui și tot așa, fiecare are dreptul la o opinie.
Am recitit ce am scris și pot afirma că nu am judecat și nici condamnat pe nimeni. Am comentat despre scriere în sine, unde, repet, singurul argument al unui vieți mai bune îl reprezintă aspectul financiar.
Afirmi apoi că trebuie să comparăm cu perioada de acum 20. Nu te supăra dar în articol comparația este Paris v.s. București de acum.
Acum, nu-mi este greu să afirm că sunt departe de ceea ce s-ar numi patriot – având motivele mele sau mai bine zis neavând alte motive – dar sunt obiectiv când afirm că viața nu este deloc roz în românia. Da, îți este bine când îți permiți să cheltuiești după cum îți dictează inima, dar ce ce faci când ajungi să realizezi că banii pe care îi ai nu îți pot rezolva situația neplăcută în care te poți afla la un moment dat ? Situație care poate e cauzată strict de societatea română.
Afirmațiile mele sunt obiective pentru că se bazează pe statistici și studii:
– în topul orașelor cu „viață bună” nu am văzut niciun oraș din românia, dar nici din Franța (apropo remarca din comentariul meu);
– românia este totuși fruntașă în alte topuri. corupție (acum în parte legală), nr de analfabeți, mortalitate în accidente rutiere etc.
Toate acestea spun ceva despre societatea aceea. Direcția următoarelor generații este cât de cât clară.
Utlima oară când m-am documentat pe internet, materia cenușie nu pleca din românia din motive financiare
În utlmii 10 ani au părăsit românia, în medie, pe an, peste 160.000 de oameni. Câți s-au întors? Unde e mai rău deci?
Doamna Toader a trăit în afara țării în ultimele decenii și cu toate acestea are certitudinea că se poate trăi decent intelectual în țara unde oamenii citesc >>în medie<< 1 carte pe an. Dar îmi place că, din bula dumneaei, realitatea altora, care au trăit în țară în tot acest timp, se vede ca deformată.
Nu pot contrazice afirmația dumneaei că în Paris i-a fost greu dar nu se poate generaliza că "afară" e mai greu ca în românia.
Titlul corect era "În Paris nu umblă câinii cu covrigi în coadă" iar ideea care se desprinde din articol este vorba lui Creangă : "Decât codaș la oraș, mai bine-n satul meu fruntaș".
O seară minunată îți urez!
Alex, tu dovedesti ca esti un adevarat roman. Din aceia care vad doar paiul din ochiul lui Victor – pardon , din ochiul celuilalt. Daca tu crezi ca Victor s-a intors pentru ca nu s-a adaptat esti complet pe langa subiect si nu ai inteles nimic. Poate ca ai alta viziune , e dreptul tau. Dar de ce trebuie sa arunci cu noroi in adevarul celorlalti deformand realitatea, pentru a-ti exprima propriul adevar. Cum ziceam pe blog, ne meritam soarta cu varf si indesat. Vezi tu, taman din cauza celor care tine care comenteaza doar de dragul a-si vedea scris comentariul scris si lasat eternitatii multi dintre cei plecati nu recunosc ca e greu. Tu dispretuiesti profund orice e romanesc, in cazul acesta de ce stai pe margine si comentezi la povestea altora in loc sa faci ceva sa schimbi ceva? Relativ la outsourcing si salarii din IT : da, Romania a acceptat prea usor sa ia munca „necalificata” pe care nu o doreau altii. Vrbesc aici de munca de gen call centeruri & co. Daca ai fi putin atent la ce se inampla acum pe piata de IT romaneasca, ai observa ca a inceput sa se produca valoare din ce in ce mai mult. Se face cod si nu in orice domenii. Vorbesc de Big Data si IoT si Inteligenta artificiala. Deci, piata IT din Romania se transforma. Avem creiere si nu vad de ce inteligenta nu ar fi bine platita? Doar de frica salariilor din Polonia si Cehia ? Sa vina ei sa ia piata de outsourcing , sa ramana IT-istii romani pe tehnologiile care sunt pe val, asta n-ar fi rau. Toate cele bune !
Doamnă Toader,
Eu nu îmi permit să vă tutuiesc pentru că nu ne cunoaștem și deci nu se cuvine. Îmi cer scuze dacă textul meu v-a lezat în vreun fel. Eu am comentat pertinent,obiectiv și strict vis-à-vis de un text de pe blogul Oanei. Am crezut că este textul ei și că este așa un fel de povață.
Nu îmi permit să judec o persoană pe care nu o cunosc. Am făcut totuși o presupunere (atunci) cu privire la aspectul integrării. Am zis >>presupunere atunci<< pentru că, după răspunsul dumneavoastră, e clar că, în unele cazuri, poți scoate omul din românia dar nu poți scoate românul din om (nici chiar în 20 de ani).
Mă rog, poate Parisul nu a fost o alegere prea fericită.
O zi (mai) bună vă doresc!
Draga domnule Alex, dacă citeati textul cu atenție ați fi observat ca nu e e textul Oanei – este clar indicat la sfârșitul textului – și ati mai fi observat ca este o experiență personala al cărei context l-am descris. Dacă sunteți de alta părere și aveți alte idealuri, este dreptul dvs. Dar de aici a considera orice roman întors drept ne adaptat… Este o mare distanta. Toate cele bună domnule dragă!
Pe mine ma surprinde cumva imaginea aceasta a Paris-ului. Eu am fosti colegi de la Poli care locuiesc in Paris si adora orasul si societatea.
Am mers si eu cu RERul cand am fost in vizita. Intr-adevar este un miros apasator si este aglomerat. Dar, nu mi s-a intamplat acolo sa mi se puna mana pe fund sau sa simt ca cineva incearca sa-mi caute in rucsac.
In comparatie, nu va recomand sa mergeti cu 336 sau 335 la ore de varf in Bucuresti. Nu va recomand sa mergeti cu portofelul la vedere sau cu haine prea lejere. Daca se poate sa prindeti un loc, atunci sunteti aproape in siguranta. Asta daca nu se gaseste „un domn” sa se aseze si sa se impinga cat se poate inspre dumneavoastra. Poate circulati cu automobilul propriu – eu aleg sa nu petrec ore in trafic si-mi place sa cred ca aceasta alegere contribuie si la o calitate mai buna a aerului pe care-l respiram.
De fapt, cred ca asta a fost primul aspect care ne-a determinat pe mine si pe multi cunoscuti sa plecam si sa nu ne mai intoarcem: atitudinea oamenilor, sau societatea romaneasca cum o numeste Alex in comentariile precedente. Chiar daca avem bunici, prieteni din liceu, profesori dragi de care ne este dor. Nu aspectul financiar a fost motivul principal.
Sunt cazuri care intr-adevar nu se multumesc cu un apartament de o dimensiune redusa si chiriile mari. Insa va intreb cat timp petreceti in apartament? Sunt multe orase in care cladirile au apartamente de dimensiuni reduse (Munich, Copenhaga, Paris, Viena) insa aceasta vine si ca o solutie la faptul ca aceste orase au o populatie ridicata (pentru ca ofera foarte multe oportunitati).
Romania in ochii mei acum jumatate de an: sticle de plastic, resturi de tigara, gunoaie peste tot, trafic infernal cu soferi foarte agresivi care te sperie si cand esti pe trecerea de pietoni, aer irespirabil, vagoane de tren in care se fumeaza (controlorul de bilete fumeaza), oameni care se plang de prezenta ursilor si de faptul ca nu sunt omorati toti, colegi care au ramas si se plang de sistemul medical din Bucuresti unde daca nu dadeau „plicul” nu se uita nimeni la ei sau la parintii lor. Cu ce ma incalzeste sa am un apartament super utilat intr-un oras in care nu ma simt in siguranta si care ma face sa ma ingrozesc la gandul ca mi-as putea candva creste copiii acolo?
Nu, „afara” nu umbla cainii cu covrigi in coada. „Afara” ai oportunitatea de a trai si de a nu simti ca trebuie „sa supravietuiesti”. Pentru ca da, fiecare zi in care ajungeam acasa intreaga dupa cursuri, tata rasufla usurat ca nu mi s-a intamplat nimic, eu rasuflam usurata ca nu am fost nevoita sa strang cheile in mana cand simteam ca e cineva in urma mea si simteam ca am reusit sa trec cu bine peste inca o zi. Asta ignorand toata birocratia, toti nervii, toate lacrimile de furie pe care le-am lasat in urma simtandu-ma nedreptatita in acei peste 20 de ani petrecuti in Romania.
Felicitări pentru curaj! Nu e ușor deloc sa faci pasul spre alta tara! Din păcate sunt multe neajunsuri și depinde ce alegi sa vezi, de valori, de prioritatile din momentul respectiv samd. De aceea, asa cum am menționat și într-un comentariu anterior, nu e nimeni de condamnat ca alege o tara sau alta.
Si eu ador Parisul ! Ceea ce spun in articol este ca nu exista loc perfect. Ceea ce blamam noi, privind mizeria din Bucuresti de exemplu, exista si la Paris. Una e sa mergi in vizita – esti cool, zen, setat sa vezi numai lucurile frumoasa – si alta e sa traiesti zi de zi. RER -urile put, peroanele si culoarele sunt murdare. La 8 dimineata te inghesui in RER cu tot felul de oameni si mirosuri. Imi place teribil ca v-ati facut aceasta imagine simpatica doar din auzite si dintr-o vizita – doua si sunteti gata sa sariti la beregata unuia cara e trait si experimentat in toate felurile viata de cetatean al Parisului. Dar, desigur, romanul le stie pe toate si are o parere despre orice, din auzite. Este bine „dincolo” dar nu umbla cainii cu covrigii in coada. Asta spun, pentru cine vrea si e dispus sa inteleaga ceva din ceea ce povestesc. In Romania cea blamata de voi, nu este raiul pe pamant in anumite domenii. In multe domenii. Dar exista multe domenii in care e mult mai bine. Poate inca nu aveti toate datele necesare unei astfel de analize. Va dau cateva exemple si ma opresc : legume, fructe cu gust, oameni amabili si primitori, clima super ok – va invit sa traiti putin acolo, in nord sa vedeti ce frumos si reaxant este sa -ti fie gri toata ziua si iarna sa trebuiasca sa te indopi cu vitamina D ca sa nu deprimi. Scriu si rad cat vad cata naivitate exista . Dar vedeti voi numai relele din Romania si numai bunele de dincolo, ca asa va va fi bine . Toate cele bune !
Draga doamna, nu v-a sarit nimeni la beregata. Am descris doar situatii pe care le-am trait in Romania si pe care nu-mi doresc sa le mai traiesc.
Dupa cum scriam, am inca matusi, unchi si bunici care traiesc in Romania, impreuna cu prieteni din liceu pe care-i consider familie si pe care ii admir pentru ca au ramas si incearca (desi de cele mai multe ori in zadar) sa schimbe ceva in mai bine. Eu ma numar printre cei care au plecat cu gandul de a se intoarce si a schimba lucrurile in mai bine. Chiar am incercat dupa 2 ani de master in Copenhaga, acolo in nord, unde intr-adevar soarele este mai scump la vedere, dupa o experienta extrem de buna in invatamant, sa ma intorc intr-o Romania care in doua luni m-a facut sa-mi fac bagajele si sa plec iar.
Ceea ce ma deranjeaza este dispretul fata de o tara si un oras care pana la urma v-a oferit foarte multe oportunitati de a va dezvolta pe multe planuri. Oportunitati pe care Romania nu vi le-a oferit in momentul in care ati decis sa va mutati in Paris. Depinde de fiecare cate oportunitati valorifica.
Nu am locuit in Paris, insa de cand am plecat, am locuit in cateva orase comparabile cu Paris (Copenhaga, Munich, Cambridge/Londra, Viena) si am vizitat si experimentat de multe ori pentru perioade mai indelungate (datorita job-ului) multe orase din Europa si US. Intr-adevar fiecare loc are parti bune si parti mai putin bune. Dumneavoastra ati ales sa va intoarceti. Din pacate observ o atitudine agresiva foarte prezenta la oameni care se intorc nemultumiti in Romania (care au crezut probabil ca „afara sunt caini cu covrigi in coada”). Repet. Nu, nu sunt.
Eu nu va voi jigni, inteleg au fost aspecte pe care nu le-ati mai suportat in Paris. Va voi invita in schimb sa va ganditi un pic, de unde vine atitudinea aceasta atat de agresiva impotriva unei persoane care a descris strict experienta personala si care nu v-a atacat sau judecat in nici un fel.
Chiar m-ati nimerit cu analiza de date. Va asigur ca domeniile acestea pe care le mentionati au decazut foarte mult: fermele din Romania sunt un iad si daca animalele supuse chinurilor acestui iad nu sunt indopate cu antibiotice si hormoni(care da, afecteaza activitatea hormonala si sanatatea consumatorilor), devin focare de infectie. Fructele si legumele sunt multe importate (chiar acelea din piata), iar multi dintre fermierii locali folosesc tot felul de pesticide si ingrasaminte artificiale toxice pentru ca nimeni nu-i verifica. Acest lucru se datoreaza si faptului ca lipseste educatia in aceasta privinta. Eu tot sper ca oamenii sa se educe un pic si sa realizeze ca a cumpara cel mai ieftin produs nu este cea mai buna solutie pentru ei. Insa nu-i pot acuza – incearca sa supravietuiasca cum stiu mai bine. Nu-i pot acuza pentru ca ei nu au oportunitatea sa observe, sa analizeze si sa invete de la danezi, nemti, francezi, americani, cat de important este acest aspect, si sa ajunga sa-si permita sa aleg cum aleg eu ceea ce mananc, sau cat si in ce conditii lucrez, sau cat sport fac, ce citesc si cum aleg sa ma dezvolt ca persoana.
Oameni amabili si primitori? Cand am fost ultima oara in tara, foarte rar am gasit oameni (in piata, la casa de bilete, la supermarket, vecini) care sa raspunda la un „Buna ziua” sau „Multumesc”. Si oameni amabili se gasesc si in celelalte tari, unii mai rezervati, altii mai deschisi.
Stiu ca va va surprinde, insa eu incerc sa promovez Romania tuturor cunoscutilor mei care poate nici nu au auzit de ea, pentru ca Romania este intr-adevar o tara frumoasa si care obisnuia sa aiba oameni precum painea calda. Din pacate este o tara pe care ajungi sa o cunosti foarte greu din cauza conditiilor politice si sociale.
In fine, va urez mult succes, multa liniste si sarbatori fericite.
@Oana Mult succesul cu blogul! Cred ca astfel de postari sunt utile pentru ca ajuta oamenii sa gandeasca si sa-si puna niste semne de intrebare!
Mulțumesc mult Pitealand pentru apreciere! N-am reținut numele, dacă cumva l-ați pronunțat. Sper sa ajute pe cei interesați sa plece din tara sa ia o decizie bună! Întotdeauna vor fi diferențe între ceea ce aștepți și ceea ce găsești, important e sa fie cât mai mici sau sa fim mulțumiți de alegerile făcute.
Draga doamna sau domnișoară. Îmi reproșezi ca vb urat despre Paris când mi a oferit atâtea. 1) nu spun decât ca nu umbla cainii cu covrigi în coada și 2) ma bucur sa vad ca primesc sfaturi de la cineva care își denigrează constant tara aceea care i -a oferit o educație, printre altele. Am văzut jumătate din lumea asta, draga mea, nu crede tu ca vb în necunostiinta de cauza. Dar pare ca nu avem aceleași valori, ceea ce e normal. Asa ca, mult succes prin tarile altora și sa nu spui niciodată ca ești român ca te faci de rușine.
Pentru mine toate aceste comentarii au fost o sirpriza. Mă aflu in postura foarte interesanta de a le cunoaște atat pe Daniela cât și pe pitealand si de a sti ca sunt doua persoane foarte deosebite si foarte calde. Internetul distorsioneaza mult. Mie mi se pare clar că fiecare are experiente diferite de-a lungul vietii si ca deciziile luate sunt un efect al acelor experiente. Eu n-am plecat din tara pentru ca nu am avut inca traume aici. Nu m-a pipait nimeni in autobuze. Nu mi s-a furat nimic. Nu mi-a fost niciodată frică sa merg pe strada. Poate am fost norocoasă. Dar pentru ca am fost norocoasa, nu pot sa imi doresc sa plec doar raportandu-ma la experientele negative ale altora. Asa cum tu, Adriana, ai avut experiente negative aici, poate tot asa Daniela a fost ghinionista in Franta si a avut astfel ocazia sa observe acolo minusuri. Lucrurile nu sunt albe sau negre si nu inteleg lupta de argumente. Fiecare experienta e unica și fiecare dintre noi are alte nevoi. Poate ca nevoia mea este de a fi foarte aproape de parinti, si cum părinții mei sunt aici, n-am cum sa fiu fericita la 1000km. Sau poate ca nevoia mea este sa traiesc intr-un oras estetic, si atunci e clar ca arhitectura Bucureștiului ma frustrează. Ce ar trebui sa ne învete experientele din afara, zic eu, e sa fim empatici si sa incercam sa ne punem mereu si in pielea celuilalt.
Madi, eu nu cred ca internetul distorsioneaza atat de mult. Eu cred ca atitudinea din replici spune totul. Pana la urma modul in care cineva se exprima este o alegere si tine de educatie si respectul de sine. De asemnea, expunerea unor avantaje si dezavantaje poate fi utila – cred ca acesta a fost si motivul pentru care tu ai inceput seria de interviuri „In cautarea unei vieti mai bune”, nu?
Da, exact acesta. Scopul unor astfel de relatări e să scoată la lumină niște nuanțe, astfel încât cei încă nehotărâți să aibă la dispoziție o bază de experiențe la care să se raporteze, în funcție de personalitatea și prioritățile fiecăruia. Toate experiențele mi se par valoroase, chiar dacă pe undeva pare că se contrazic. Important e ca argumentele să fie expuse pe un ton calm și fără a-l leza pe cel care are altă opinie.
[…] așa a fost cu primul meu “guest post” : a provocat reacții și într-un sens și în celălalt. Țin să specific că nu se dorea un […]
[…] zile despre experiența mea cu plecatul din România și întorsul în România – pun linkul aici ca să rememorati mai bine cam cum a fost că mi-e lene să reiau […]