Va promiteam într-un articol anterior că vă povestesc despre experiența mea cu competiția Superblog Spring 2019, ce am mai câștigat și cum a fost.
Dacă as defini in câteva cuvinte ediția aceasta ar fi 1,2,3 in pas alergător 🙂
Asta pentru ca probele au fost destul de dificile și în fiecare luni, miercuri și vineri se afișa cate una. Un fel de maraton al ideilor, in care efortul, talentul și adrenalina s-au combinat si au dat ceasul biologic peste cap, au schimbat priorități și m-au motivat sa continui.
Cred ca de fapt asta face cel mai bine competiția Superblog – te învață să nu te dai bătut nici măcar în ultima clipa, sa perseverezi pana când apare linia de finish si tu ai trecut-o.
La competiția Superblog primează, ca și la maraton, psihicul
Am încheiat competiția Superblog pe un onorabil loc 5, după un debut catastrofal de pe locul 90 din 127 de participanți. Dar, asa cum va spuneam, cu fiecare proba m-am ambiționat sa dau tot ce e mai bun din mine, sa scriu mai pe gustul sponsorului, păstrându-mi însă și amprenta personală și am reușit asta la probele sponsorizate de Anunțul Telefonic, Farmec și Travelminit.
A fost o competiție cu mine însămi, chit că în platforma poți vedea notele tuturor, dar dacă m-aș fi orientat după ele, as fi renunțat după prima proba.
1 | Christian Tour – Dreptul la vacanta | 80 |
2 | Auto Schunn | 98 |
3 | Anunțul Telefonic | 97 |
4 | Borealy | 90 |
5 | AIA Proiect | 96 |
6 | Vindem ieftin | 95 |
7 | Dodo pizza | 96 |
8 | Somproduct | 94 |
9 | Autogedal | 93 |
10 | Sidonia Drăgușanu | 93 |
11 | Smart Diet | 96 |
12 | Oxygame | 96 |
13 | Magnet | 96 |
14 | Farmec | 100 |
15 | Miorița Neptun Hotel | 98 |
16 | Travelminit | 100 |
17 | Christian Tour | 99 |
18 | Dodo Pizza – Pariu cu mine insami | 96 |
19 | Total General Probe | 1713 |
Dacă ai alergat vreodată la maraton, știi ca o competiție de acest gen are o strategie și 70% din succesul acesteia se datorează componentei mentale, nu doar fizice.
Cam asa e și la competiția SuperBlog. Poți fi cel mai bun Blogger de pe planeta, poți sa scrii cu ușurință un text de foarte bună calitate, poți fi un influencer cu mii de urmăritori, poți sa câștigi bani din blogging. Dar, dacă pe parcursul competiției intervine factorul stres, factorul deadline, se schimba prioritatile si copiii te asaltează, scapi târziu de la job sau se întâmplă ceva ce te poate împiedica sa mai scrii, iar tu cedezi, înseamnă că ai pierdut competiția din punct de vedere mental.
Degeaba ai „rutina” unui maratonist, dacă abandonezi cursa înainte de final, invocând diverse scuze: e prea cald, e prea frig, am probleme cu spatele, am făcut întindere samd.
Maratonul nu are timp de scuze, nici superbloggerii. As putea spune ca sunt sponsori cu care nu rezonez, la care nu voi trece niciodată de o anumita nota, dar oare nu este tot o scuza? Una argumentata, dar tot scuza se numește ori la maraton e loc doar pentru cei dornici sa facă performanta, indiferent de cât e de urata vremea afara sau ce forma fizica au în ziua concursului.
Competiția Superblog – o comunitate unde respectul e la loc de cinste
Ca in orice concurs de maraton, exista învingători și învinși, în cazul nostru un podium de trei și restul finaliștilor. Dar dincolo de spațiu de concurs, maratonistii, indiferent de culoare, religie, națiune etc formează o comunitate dominată de valoarea numita respect. Cam asta e și la SuperBlog. Poate ca pe parcursul competiției se mai nasc diverse animozități, se mai stârnesc invidii, se mai arunca câte o ironie, dar la sfârșit superbloggerii se respecta, se felicita și uneori leagă prietenii frumoase.
Cum am resimțit eu aceasta competitie?
La mine a fost un maraton in care am alternat pasul alergător cu momente de respiro prelungite și am accelerat pe final, ceea ce s-a văzut în note.
A fost și un maraton tare fain pentru ca am cunoscut câteva persoane foarte faine, care ma inspira fie prin modul de gândi, fie prin simțul umorului, fie prin atenția la detalii, cu care eu sper sa păstrez legătura și pe viitor.
Am fost dezamăgită și de modul în care au fost jurizate anumite probe, dar sunt convinsa ca organizatorii vor lua la puricat ediția asta și vor îmbunătăți competiția în bine.
Pana la toamna când voi face 1,2,3 in pas alergător cu o noua competitie Superblog, va zic: Țineți aproape de HR, ca să știți spre ce se îndreaptă piața muncii!
Mă bucur c-am ajuns împreună la finish 🙂
Daaa! Ma bucur din suflet ca ne-am cunoscut și susținut reciproc!!
Îmi plac concluziile tale. Eu m-am înscris la SupeBlog doar pentru o testare, a mea, deși știam că voi avea o primăvară aglomerată (vacanța nu era în cărți, calendarul pentru ea era cu plecare de la 4 mai …). M-am împotmolit la ultimele două probe, articolul pentru Ch.Tour l-am scris pe drum de pe locul mortului dar la hotel, când să-l corectez și să-i încarc poze, hopa că n-a mers internetul de nici un fel. Nici dimineața la plecare ! Așa că am tras linie 😥 ! Dar m-a prins microbul și sper să am un octombrie – noiembrie calm în …1,2,3…😉
Felicitări pentru locul obținut !
Mulțumesc la fel Elvira! Sa ne recitim cu drag pe parcurs și bineînțeles la un nou Superblog!
Frumoasa descriere😁😁 si felicitări pentru avansare
Va mulțumesc
[…] în rândul bloggerilor drept „Cluc„. Am avut plăcerea să îl cunosc virtual în competiția Superblog și ulterior la Gala Superblog, despre care am scris pe primul meu blog HR […]
[…] Neptun, renovat recent în 2018. Noroc ca o știam pe doamna Nedelcu, managera hotelului, de la Gala Superblog, știam și locația, astfel încât am mai compensat din […]
[…] https://oanahrp.com/2019/05/01/competitia-superblog-a-fost-123-in-pas-alergator/ […]